Wayne McEntire, un bărbat de 68 de ani din Texas, a devenit o adevărată vedetă pe internet, după o călătorie cu metroul la Rio. 

Texanul demonstrează că vârsta nu e nimic altceva decât un număr și a reușit să uimească pe poată lumea cu puterea lui. Wayne cu nepotul lui, Britton Barker, în vârstă de 19 ani, mergeau cu metroul, când la un moment dat, un pasager, brazilian, s-a ridicat să îi ofere locul pe un scaun. Atât i-a trebuit acestui bătrânel.

Acesta l-a refuzat pe tânăr într-un mod politicos, ba mai mult a ținut neapărat să demonstreze că este mai în putere și mai forțos decât pare, fiind imediat protagonistul unui adevărat show de echilibristică și putere. El s-a agățat de o bară din apropiere și folosindu-și puterea din partea superioară a corpului și-a ridicat picioarele în aer în lateral, ținându-și greutatea doar în mâini.

Numărul impresionant al bunicului a fost imortalizat imediat de nepotul lui, care apoi a postat imaginile pe Snapchat și pe Twitter, unde a fost redistribuite de 22.000 de ori. Britton a povestit că bunicul ei este foarte activ pentru vârsta sa și nu trece nici o zi fără să nu meargă în sala de fitness.

„Întotdeauna făcea tot felul de chestii amuzante pentru mine și ceilalți doi frați ai mei să ne distreze, așa că eram convins că pregătește ceva. Nu a avut nici un fel de ezitare. S-a prins de bară și și-a ridicat corpul în așa fel încât să-l vadă toată lumea”, a povestit nepotul.

Sursa: libertatea.ro

DISTRIBUIȚI

Cititorii au mai apreciat și următoarele articole

loading...

Vă mai recomandăm și ...


ÎN ATENȚIA CITITORILOR !!! Vă rugăm ca în comentariile dumneavoastră să folosiți un limbaj decent și fără atacuri la persoană. Nu aprobăm comentarii care conțin link-uri către alte site-uri, sau cele care conțin injurii, ori atacuri la persoană. Acceptăm orice critică, doar dacă este însoțită de un limbaj decent, care respectă regulile bunului simț. Responsabilitatea juridică a opiniilor dumneavoastră exprimate AICI vă aparține în totalitate. Vă mulțumim pentru că ne urmăriți! 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here