Un act de o cruzime incalificabilă a avut loc într-un cartier din Galaţi. Doi oameni ai străzii au fost incendiaţi la primele ore ale dimineţii. Cineva a aruncat benzină peste ei şi le-a dat foc în timp ce dormeau.

Doi bărbaţi fără adăpost, în vârstă de 49, respectiv 59 de ani, obişnuiau să doarmă sub cerul liber şi se acopereau cu cartoane. Ambii s-au trezit în flăcări după ce cineva a aruncat carburant peste ei. Când au ajuns ambulanţele, poliţiştii erau la faţa locului şi stingeau victimele cu extinctoarele, relatează realitatea.net.

Cineva a trecut şi le-a dat foc pur şi simplu. Un bărbat de 49 de ani a suferit arsuri grave pe circa 70-75 la sută din suprafaţă. Acesta se află în stare gravă. Al doilea pacient, de 59 de ani, are arsuri la nivelul membrelor inferioare, în special la nivelul gambelor. Sunt internaţi în stare destul de gravă, în special primul pacient”, a afirmat Mihai Polinschi, director SAJ Galaţi.

Oamenii legii merg pe două variante. Fie cineva care locuieşte în zonă a fost deranjat de prezenţa lor şi de faptul că uneori consumau alcool, fie un alt om al străzii a vrut să le ia locul.

Un locatar spune că a chemat în mai multe rânduri autorităţile pentru a-i duce la un centru, însă cei doi au refuzat.

"Descoperitul" Turcescu a ajuns scandalagiul Parlamentului. După ce s-a încăierat cu Liviu Dragnea, i s-a pus pata și pe Călin Popescu Tăriceanu

„Eu am dat telefon la salvare de două ori să vină să-i ducă la adăpost, au refuzat. Au semnat”, a spus acesta, adăugând că cei doi oameni ai străzii nu supărau pe nimeni.

Poliţiştii îl caută acum pe incendiator, iar dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi.

ATENȚIE: VIDEO CU UN PUTERNIC IMPACT EMOTIONAL

Sursa: realitatea.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here