Un serios impact asupra producției Star Wars poate avea moartea actriței Carrie Fisher. Aceasta a fost binecunoscută pentru rolul pe care-l juca, Prințesa Leila. Ea a murit marți la vârsta de 60 de ani.

Un reprezentant al Companiei Lucasfilm a declarat pentru ABC News că nu se poate pronunța despre cum sau dacă acest eveniment nefericit va afecta viitoarele filme Star Wars.

Carrie Fisher terminase, de curând, filmările la episodul VIII, care era programat să apară în cinematografe la sfârșitul anului viitor. Este posibil ca acest film să fie lansat, dacă nu se vor face schimbări majore, dar pentru viitoarele filme vor fi noi personaje.

Actrița fusese spitalizată vineri, după ce suferise un atac de cord la bordul unui avion pe ruta Londra-Los Angeles.

După vestea tragică, actorul Mark Hamill a scris pe Twitter că nu are cuvinte să descrie pierderea, iar Harrison Ford a făcut o declarație in care o numea pe actriță „amuzantă și neînfricată emoțional… . Carrie era unică, strălucitoare, își trăia viața cu mult curaj. Gândurile mele sunt alături de fiica ei Billie, mama ei Debbie, fratele ei Todd și de prietenii ei. Ne va lipsi.”

Kitsault: Orașul fantomă unde luminile sunt aprinse, însă nimeni nu locuiește acolo

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here