Deşi au fost numite „ pietrele care cresc“ nu toţi geologii sunt de acord cu acest supranume. Cert este că trovanţii au o rată  de creştere  foarte redusă de 4-5 cm la 1000-1200 de ani. Denumirea de trovant provine din limba germană de la termenul Sandsteinkonkretionen ce înseamnă în limba...
Petru a trăi o viață îndelungată, având un organism sănătos și rezistent la boli, sunt medicii care ne recomandă puțină hrană. Profesorul dr. Dafin Mureşanu arată că din studii efectuate în cazul unui post în primele 24 de ore se consumă glucide, apoi în două-trei săptămâni rezervele de lipide. Organismul...
Se întâmplă câteodată să mergi la magazin și să cumperi ouă care nu sunt proaspete, deși eticheta sau stampila prezintă contrariul. Iată un test simplu prin  care poți verifica prospețimea ouălor cumpărate! Ai nevoie de un castron adânc din sticlă, de apă și câteva secunde. Torni apa în castronul din sticlă, apoi...
Tineri cu vârste între 18 și 35 de ani, pot benefica de teren gratis pentru construcția de locuințe. În mediul rural, persoanele cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, pot cere, primăriilor de care aparțin, atribuirea unei suprafețe de teren de până la 1.000 m2, fără a plăti...
Un sondaj efectuat de o publicație online ne prezintă ce-și doresc mai mult românii. În intervalul 24-31 decembrie publicația Ziare.com  a realizat un sondaj de opinie  la care au participat 1.948 de persoane. Dintre acestea, 1.276 (65,50%) au spus ca ar vrea sa asculte, zilnic, la radio si TV imnul...
Conacul de la Țigănești, în care a fost hotărâtă Unirea Principatelor, a trecut după venirea comuniștilor printr-o serie de transformări care l-au adus în pragul distrugerii, ca multe alte valori ale Patrimoniului Național, scrie România liberă. A fost, pe rând, sediul IAS Tecuci, casă de odihnă pentru oamenii muncii de...
S-a schimbat modificarea! Luni, 14.09.2015  începe școala, iar joi s-a publicat in Monitorul Oficial un Ordin al Ministrului Educatiei si Cercetarii Stiintifice, care schimba structura anului scolar. Ce se schimba? Elevii se vor bucura de o saptamana in plus de vacanta la iarna, dar vor termina scoala si cu o saptamana mai tarziu...
Pe masa de lucru a aleşilor se află un proiect de act normativ care prevede acordarea unui stimulent financiar care să-i facă pe profesori mai competitivi. Acesta va fi depus la începutul sesiunii parlamentare. Proiectul prevede acordarea fiecărui dascăl în parte, de la grădiniţă până la Universitate, a unui stimulent...
Copiii cu vârsta de sub șapte ani nu au acces la reprezentațiile unei instituții de cultură din țară pentru că deranjează. Părinții, dacă vor să asiste la  recitalurile programate, trebuie să vină fără copiii mai mici de 7 ani. Aceasta este hotărârea Filarmonicii Banatul din Timișoara, care a stabilit...
Prezent la deschiderea anului universitar de la Timișoara, preşedintele Klaus Iohannis a ţinut un discurs urmat de un dialog de aproape o oră cu studenţii. Şeful statului a răspuns întrebărilor venite din partea acestora şi le-a explicat că marile sisteme publice trebuie reconstruite, subliniind că o societate care îi...
Frumusețe unică în lume, peticul de pământ românesc format recent nu este vizitat deoarece nimeni nu are voie să pună piciorul acolo. Guvernul României a interzis popularea insulei Sacalin, un petic de uscat lung de 21.000 de hectare aflat în Marea Neagră. Astfel se consideră că va fi evitată poluarea...
Întrebată de unde este, Maria Cristiana Tudose și-a arătat mândria de a fi româncă! A reușit să argumenteze de ce este româncă și cu ce se mândrește: „România nu înseamnă hoți sau ticăloși. Ne ascundem printre Balcani, avem o mare, nu este un lac, avem câmpuri împodobite cu flori și multă...
Comandată de la aparatele montate la serviciu, reprezintă o variantă comodă şi ieftină de a savura cafeaua. Această băutură diferă foarte mult de cafeaua pe care o facem noi acasă. Pe aparatele de cafea scrie ce conţine fiecare băutură. Astfel, putem afla dacă este cafea solubilă sau naturală. Nutriţionistul Marius Călinici...
Conform unui studiu efectuat în Statele Unite ale Americii, crenvurştii, sunt preparați din resturi de porc extrase mai ales  piele şi oase, copite şi coadă la care se adaugă carne de pui sau curcan. Americanii consumă mai ales crenvurștii la hot-dog. Pasta rozalie a conținutului de datorează amestecului cu apă, conservanți periculoși, arome...
La a V-a ediţie a Olimpiadei Europene de Matematică pentru Fete (European Girls’ Mathematical Olympiad/EGMO), care a fost organizată chiar de ţara noastră, la Buşteni, România a obţinut 8 medalii (5 medalii de argint şi 3 de bronz). Fiind ţară organizatoare, România a avut dreptul să înscrie în concurs două...
Supărat că i s-a confiscat telefonul care îi sunase în timpul orei, un elev şi-a luat la bătaie profesorul, în timp ce colegii filmau şi se amuzau copios. Un adolescent din Ucraina şi-a agresat profesorul în timpul orei de curs, lovindu-l, îmbrâncindu-l şi trântindu-l la pământ, după ce acesta a...
Nava EDUARD BOHLEN este ambarcațiunea misterioasă  care a eșuat în Atlantic  și se află în prezent în deșert.Vasul ”Eduard Bohlen” a fost construit în anul 1891. Era o navă rezistentă pentru acele vremuri, având un  tonaj (volumul spatiilor interioare ale navei exprimate în tone registru) de 2.300 și o lungime de 94 de...
Poarta de Foc - arde din 1971, iar condițiile de aici au determinat efectuarea de cercetări cu echipamente speciale. Locul se mai numește „Poarta Iadului". Este un crater cu emanații de gaze naturale. Denumirea de „Poarta Iadului" a fost dată de localnicii din Derweze, sat situat în desertul Karakum din...
Iahtul “Libertatea” nu a fost reparat. A fost  vândut la fier vechi. L-au recondiționat alții și  a devenit vas de lux. Vândut de autoritățile române la preț de fier vechi unui britanic, iahtul respectiv este astăzi unul dintre cele mai luxoase din lume. Vânzarea nu trebuia să aibă loc pentru că...
Există o mulțime de instrumente muzicale de care probabil nu ați auzit niciodată din pricina noutății lor și a dificultății de a le integra în muzica modernă. Yaybaharul este unul dintre ele. Vă invităm să îi ascultați povestea, venită direct din Turcia si sa urmariti imaginile video de mai...
În timp, bijuteriile, își pot estompa strălucirea. Pentru a le reda frumusețea, putem  merge  la un bijutier sau le putem curăța acasă. Bijuteriile din aur păstrate în condiții normale, își mențin strălucirea pentru mult timp, dacă știm și cum să le curățăm. Purtate în fiecare zi, bijuteriile, își mai pierd din...
Înainte să o violeze pe fetiţa ne-musulmană de 12 ani, luptătorul statului islamic îi explică acesteia că ceea ce va face el nu este un păcat. Deoarece adolescenta practică o altă religie decât islamul, el continuă să-i spună că Coranul nu numai că îi dă dreptul să o violeze, dar...
Fie că este vorba despre propriile odrasle, sau copii străini, în ultimii ani, fiecare început de an şcolar aduce cu el şi o avalanşă de fotografii cu cei mici pe reţelele de socializare. În aceste condiţii, puţini sunt cei ce conştientizează faptul că Internetul, de fapt, nu are butonul...
Brăila vrea să devină capitală culturală europeană cu manele şi spălătorii auto erotice.  Un document al autorităţilor brăilene prin care solicitau sprijin instituţiilor de cultură constănţene pentru obţinerea titlului de capitală culturală europeană în 2021, intrat în posesia RL, arată o viziune cel puţin ciudată despre ce înseamnă un...
Intr-un mesaj adresat noului prim ministru, Sorin Grindeanu distribuit pe mai multe pagini de internet, mai multi parinti din Bacau se arata revoltati de decizia luata de Inspectoratul Scolar Judetean de aici, de a nu intrerupe cursurile scolare în acest județ, având în vedere ca și aici se vor...
Close
Fi și tu la curent cu noutățile de pe infoalert.ro
APASĂ pe butonul LIKE !!!!