Misterele catacombelor din Marghita și legenda comorii poate fi adevărată

Legenda spune că, prin 1200, un grup de oameni a construit câteva bordeie lângă râul Barcău, punând astfel primele baze ale unei aşezări. Deşi au fost decimaţi şi jefuiţi cumplit în marea invazie a tătarilor de la 1241, aceşti oameni au rămas pe loc. Aşezarea a fost trecută prin foc şi sabie, iar mare parte a populaţiei a fost omorâtă ori dusă în robie. Au scăpat doar cei care s-au adăpostit în pădurile din împrejurimi. După trecerea pericolului, oamenii s-au întors în vechiul loc, unde şi-au refăcut casele şi au continuat să se ocupe cu agricultura şi păstoritul. Se povesteşte că pe atunci împrejurimile locului erau pline cu câmpuri de margarete, cei stabiliţi lângă râu fiind cunoscuţi ca „oamenii margaretelor” sau în zilele noastre locul este numit Marghita.

Mai multe descoperiri făcute de-a lungul timpului aduc dovezi clare în sprijinul ideii existenţei unor tuneluri vechi sub orașul Marghita.

Bătrânii îşi amintesc că biserica ortodoxă din Marghita a început să fie construită în anul 1936. Cupola marea a clădirii este susţinută de patru stâlpi de beton. Fost participant la lucrările de construcţie, zidarul Bukovics I., povestea: „Când am săpat fundaţiile celor patru stâlpi de susţinere a cupolei, am avut o problemă la unul dintre ei, mai precis la pilonul dinspre răsărit. Solul în care voiam să fixăm stâlpul nu era prea stabil, aşa că am continuat să săpăm. Am adâncit groapa cu câţiva metri. Deodată, târnăcoapele au lovit în gol şi pământul s-a surpat. Am dat de o grotă, care se prelungea cu o galerie înspre Dealul Viilor. În grotă era o cantitate importantă de grâu, depozitată în saci. Galeria era întunecoasă şi nimeni nu a avut curaj să se avânte în ea. Nu mai ţin minte de la cine, dar am primit comandă să astupăm tot. Am fixat stâlpul bisericii alături, unde am găsit sol stabil. Câteva zile după aceea, toţi constructorii au povestit numai despre existenţa unor tuneluri vechi sub Marghita” conform marghita-magazin.ro.

Nu departe de biserica ortodoxă, la circa douăzeci de metri distanţă, câţiva ani mai târziu a avut loc o altă surpare de teren. Trotuarul şi un perete al casei care se afla acolo s-au prăbuşit, descoperind o galerie subterană.

Erdely Ştefan, fost şef al secţiei raionale de sistematizare, îşi aducea aminte că autorităţile din acea vreme au dispus imediat închiderea galeriei, care emana un miros foarte urât. Meşterii îşi amintesc că pământul s-a surpat pe o porţiune de circa 15 metri, dând la iveală un tunel care mergea în direcţia sud-nord. Galeria era zidită cu cărămizi şi pietre şi era boltită.

Era lată de aproape doi metri şi înaltă de circa doi metri şi jumătate. Câţiva zidari curioşi au intrat în tunel şi au povestit apoi colegilor că au mai dat de trei ramificaţii. Una ducea spre biserica romano-catolică, alta spre şcoala generală şi o a treia spre Dealul Viilor. Zidarii s-au speriat de şerpii pe care i-au văzut în galerii şi s-au întors afară. Intrarea în tunel a fost zidită curând după aceea.

Datele istorice spun că prin aceste tuneluri oamenii se refugiau din faţa năvălitorilor, fugind pe Dealul Viilor sau ascunzându-se în galeriile subterane. Dincolo de descoperirile materiale, în obiecte şi oseminte, în jurul catacombelor de sub Marghita s-au ţesut şi câteva legende.

În scriptele descoperite în turnul bisericii reformate erau unele referiri la posibila existenţă în pântecele acestor galerii a unor comori şi depozite de grâne, ascunse de localnici din faţa năvălitorilor. Câteva depozite de grâne au fost scoase la iveală, dar nimeni nu poate să afirme că ar fi descoperit vreo comoară. Legendele despre comori sunt mai multe şi nu se ştie cât adevăr şi câtă ficţiune conţin.

Mulţi bătrâni susţin şi azi că în pântecele tunelurilor zac vechi bogăţii, ascunse de strămoşii lor în vremuri de restrişte. Se spune că acestea, constând în monede şi obiecte de cult din aur, ar fi fost zidite în pereţii catacombelor pentru a nu cădea în mână păgână. Se mai povesteşte că în aceste galerii zac ascunse şi averile evreilor din Marghita care au fost deportaţi în timpul celui de-al doilea război mondial.

Se ştie că în perioada 1942-1944, sute de evrei din Marghita au murit în lagărele de concentrare naziste. Toate aceste date despre comori s-a putea să fie simple speculaţii şi invenţii, amplificate de imaginaţia localnicilor. Singurul lucru cert este că galeriile de sub oraş există, la fel ca şi misterul care pluteşte în jurul lor, alimentând constant poveştile pe care bătrânii oraşului le deapănă la un pahar de vorbă.