loading...

Camera Deputaţilor a adoptat, pe 11 noiembrie, legea privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei naţionale de administrare a bunurilor sechestrate, cu 221 de voturi „pentru”, 9 abţineri şi 1 vot „împotrivă”.

Spre deosebire de forma iniţială a legii, care stipula că, pentru a fi numit director general al Agenţiei, persoana respectivă trebuie „să nu facă şi să nu fi făcut parte, în ultimii 5 ani, din niciun partid politic, formaţiune sau alianţă politică”, deputaţii au decis modificarea articolului astfel încât directorului general al Agenţiei trebuie doar „să nu facă parte din niciun partid politic, formaţiune sau alianţă politică”.

De asemenea, acestea pot fi date în folosinţă gratuită asociaţiilor şi fundaţiilor, precum şi Academiei Române şi academiilor de ramură înfiinţate în baza unei legi speciale, prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Finanţelor Publice la propunerea Agenţiei, pentru a fi utilizate pentru obiective de natură socială, de interes public, sau în raport cu obiectul lor de activitate, după caz.


ATENȚIE! MAFIA PĂDURILOR VREA CA ACESTE INFORMATII să nu fie aflate de români. CLICK AICI PENTRU DETALII  !


În termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a legii, Guvernul va trebui să aprobe prin HG regulamentul privind reutilizarea socială a imobilelor intrate, prin confiscare, în proprietatea privată a statului.

Potrivit ministrului Justiţiei, proiectul de lege, cu amendamentele aduse de Comisia juridică, va creşte eficienţa procesului penal, iar „cei care vor comite infracţiuni vor fi convinşi că nu se vor putea bucura de produsele infracţunii”.

În 13 octombrie, proiectul de lege pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Sechestrate a fost respins de Senat, fiind înregistrate 66 de voturi „pentru”, 6 abţineri şi 36 de voturi „împotrivă”. Numărul voturilor favorabile înregistrate a fost insuficient pentru adoptarea unei legi cu caracter organic. Pentru aprobare, proiectul de lege ar fi trebuit să fie votat de minimum 84 de senatori.

Camera Deputaţilor est forul legislativ decizional, legea urmând să fie transmisă preşedintelui spre a fi promulgată.

Sursa: vocea.net

Best NEWS

NU RATAȚI CELE MAI DISTRIBUITE ARTICOLE DE ASTĂZI !

DISTRIBUIȚI
loading...

CELE MAI CITITE ARTICOLE DIN ULTIMELE ZILE


ÎN ATENȚIA CITITORILOR !!! Vă rugăm ca în comentariile dumneavoastră să folosiți un limbaj decent și fără atacuri la persoană. Nu aprobăm comentarii care conțin link-uri către alte site-uri, sau cele care conțin injurii, ori atacuri la persoană. Acceptăm orice critică, doar dacă este însoțită de un limbaj decent, care respectă regulile bunului simț. Responsabilitatea juridică a opiniilor dumneavoastră exprimate AICI vă aparține în totalitate. Vă mulțumim pentru că ne urmăriți! 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here