DISTRIBUIȚI
loading...

Miercuri are loc o întâlnire de urgență la Berlin, în formatul normand, la care vine Vladimir Putin, Angela Merkel, Francois Hollande și Petro Poroșenko.

Aceasta va fi prima vizită a lui Putin în Germania după anexarea Crimeii și introducerea sancțiunilor.
Întâlniri în acest format au mai avut loc, însă acestea erau anunțate din timp. De această dată cei patru lideri se întrunesc ad-hoc din cauza că situația din Ucraina s-a acutizat brusc, consideră expertul Alexandr Rar de la Consiliul german pentru politică externă. În Rusia a fost testată arma radioelectronică „Neîndeplinirea acordurilor de la Minsk afectează imaginea Europeni.
Acestea erau considerate o mare realizare diplomatică, însă rezultate nu au fost și nu există. De aceea Europa nu poate să privească cu indiferență la modul în care decurg lucrurile. Atât Merkel, cât și Hollande înțeleg că dacă va fi ratat momentul și situația din Ucraina va degrada, acordurile de la Minsk vor fi înmormântate pentru totdeauna.
Mai mult, ar putea să fie reluate acțiunile militare active în Estul Ucrainei și situația din regiune va scăpa de sub control, transformându-se într-o confruntare militară de durată, similară cu cea din Siria”, a subliniat Rar. Problema siriană: Un alt catalizator al întâlnirii este considerată a fi situația din Siria, care a devenit extrem de critică în ultimele câteva zile.
Într-o discuție cu RT, jurnalistul german Filipp Blater a opinat că cei patru lideri vor căuta inclusiv soluții pentru problema siriană. „Toate aceste reprezintă verigi ale aceluiași lanț.
Asasinarea lui Motorola (unul dintre cei mai proeminenți combatanți proruși) în Donbas, luptele de lângă Mosul, amenințările lansate de către Obama și Biden la adresa Rusiei.
Situația internațională este încordată la maximum, iar Germania trebuie cel puțin să încerce să reglementeze această confruntare. Însă este puțin probabil ca această tentativă să fie una reușită, or SUA controlează politica externă a Germaniei”, este de părere Blatter.
Serviciul de presă al executivului Germaniei a confirmat faptul că Merkel se pregătește pentru întâlnirea liderilor celor patru țări, dar a refuzat să ofere detalii despre agenda discuțiilor.

Prietenii tăi deja au apreciat pagina noastră. DĂ ȘI TU UN LIKE! Mulțumim!

NU RATA ȘTIREA ZILEI!

loading...

Lasă un răspuns