DISTRIBUIȚI
loading...

Actul normativ stabilește măsuri suplimentare de sprijin pentru șomerii ce își găsesc un loc de muncă sau își mută domiciliul pentru a fi încadrați în muncă.

În ceea ce îi privește pe șomeri, ordonanța publicată ieri stabilește acordarea unei prime de activare, neimpozabile, în valoare de 500 de lei, acelor persoane înregistrate la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, ce se angajează cu normă întreagă, prin intermediul unui contract de muncă cu o valabilitate de cel puțin trei luni. De altfel, o asemenea facilitate nu este prevăzută în cuprinsul actual al Legii nr. 76/2002, dar lucrurile se vor schimba din decembrie, odată cu aplicarea noilor reglementări.

În situația în care raporturile de muncă sau de serviciu vor înceta înainte de termenul de trei luni, angajații vor fi obligați să restituie integral banii primiți, explică avocatnet.ro. În plus, prima de activare nu va fi acordată persoanelor care se angajează la companii cu care au fost în raporturi de muncă sau de serviciu în ultimele 12 luni.

Documente necesare:

– cererea-tip;

– copia actului în baza căruia persoana respectivă a fost încadrată în muncă;

– angajamentul pentru respectarea obligației de a restitui integral sumele primite în situația în care raporturile de muncă încetează, într-o perioadă mai mică de trei luni de la data încadrării în muncă;

– declarația pe propria răspundere a angajatorului din care să rezulte că în ultimele 12 luni nu ai fost angajatul său.

Ordonanța a fost inițiată „având în vedere deficitul de forță de muncă din anumite regiuni reclamat de reprezentanții mediului de afaceri, asociat cu tendința acestora de a-și reloca activitatea în alte state”, ceea ce impunea luarea de urgență a unor măsuri de stimulare a mobilității interne a lucrătorilor.

În nota de fundamentare a documentului se arată că s-a luat în considerare și „climatul european de incertitudine marcat de posibila ieșire a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană, precum și probabilitatea mare de întoarcere în România a lucrătorilor care și-au exercitat dreptul la liberă circulație în spațiul Uniunii Europene”.


ATENȚIE!!!! Ni se pregătește ceva MONSTRUOS. Lumea nu va ma fi la fel. Presa TACE. Detalii AICI


Citește si află detalii mai multe pe avocatnet.ro


Prietenii tăi deja au apreciat pagina noastră. DĂ ȘI TU UN LIKE! Mulțumim!

NU RATA ȘTIREA ZILEI!

loading...

Lasă un răspuns