NEWS ALERT
Aceasta sunt semne din bătrâni care anunță cum va fi iarna. Va fi una grea și cu ger, dacă stelele strălucesc noaptea foarte puternic, sau dacă....

Timbrul de mediu este în continuare valabil, iar cei care înmatriculează acum un automobil nou sau second-hand trebuie să achite taxa înainte de a înregistra maşina.

Pentru moment legea prin care se elimină cele 102 taxe a fost declarată constituţională în urma contestării, iar preşedintele a retrimis în parlament legea. Cum legea poate fi retrimisă o singură dată, iar parlamentul nu este obligat să o modifice, cel mai probabil aceasta va intra în vigoare anul viitor şi implicit timbrul de mediu va fi desfiinţat.

Alternativa? Amânarea plăţii timbrului de mediu până când sau dacă va trece legea prin care vor fi eliminate cele peste 100 de taxe. În cazul în care maşina este una la mâna a doua achiziţionată din Germania, numerele provizorii roşii sunt valabile 30 de zile, la care se adaugă cele 90 de zile (sau trei seturi de numere roşii în România) din ţară, astfel încât, de la achiziţia maşinii plata timbrului poate fi amânată o perioadă de cel mult patru luni.

Pe de altă parte, la data de 9 iunie 2016, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a emis o decizie prin care statul român este obligat să restituie şi timbrul de mediu (taxa auto în vigoare) pentru maşinile la mâna a doua, după ce şi celelalte trei forme ale taxei au fost declarate nelegale. Impactul bugetar estimat de Guvern este de 6,5 miliarde de lei, scrie Ziarul Financiar.

Totuși TAXA AUTO de poluare fără proces va putea fi recuperată printr-o cerere la ANAF, fără a mai fi nevoie de o acţiune în instanţă a solicitanţilor, şi inclusiv cei care au procese pe rol pot renunţa la ele pentru a recupera banii pe cale administrativă. Ordinul a intrat în vigoare pe 2 martie 2016 şi poate fi consultat aici.

Printr-o solicitare REALITATEA.NET către ANAF, am primit răspunsul: „La nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală a fost elaborat proiectul de ordin al ministrului mediului, apelor şi pădurilor şi al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru aprobarea Procedurii de restituire a sumelor prevăzute la art. 7, 9 şi 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a sumelor stabilite de instanţele de judecată prin hotărâri definitive„.

Prin Ordonanța Guvernului nr. 40/2015 a fost modificat art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, cu modificările și completările ulterioare, în sensul în care contribuabilii care au achitat una din taxele menționate mai sus, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, pot solicita restituirea acesteia, actualizată cu indicele prețurilor de consum, precum și calculul dobânzilor până la data plății integrale, prin cerere adresată organului fiscal competent, în termenul de prescripţie prevăzut de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, restituirea efectuându-se pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora.


ATENȚIE!!!! Dacă aveți peste 40 de ani CITIȚI URGENT ASTA! Este o informație care vă poate salva viața. Detalii AICI.


Instalează aplicația INFOALERT pentru a afla PRIMUL ultimele noutăți!Instaleaza aplicația INFOALERT din GOOGLE PLAY


loading...

ȘTIREA ZILEI pe infoalert.ro

Prietenii tai deja au apreciat pagina noastra. DA SI TU UN LIKE AICI! Multumim!

Lasă un răspuns