loading...

Specialiştii de la Port Macquarie Observatory ar fi recreat traseul stelei magice care a vestit Naşterea lui Iisus Hristos, scrie descopera.ro. Conform Bibliei, aceasta stea i-a călăuzit pe cei trei magi, către locul unde s-a născut Mântuitorul.

Astronomul care s-a ocupat de acest studiu, Dave Reneke, a utilizat tehnologie de calculator, de ultimă generaţie pentru a afla care au fost poziţiile exacte ale tuturor corpurilor cereşti. De asemenea, acesta a refăcut aspectul cerului nopţii exact cum se crede că a fost acum peste două milenii, deasupra Ţării Sfinte.

-În urma acestui studiu, Reneke a observat că o astfel de stea care lucea puternic de la mare depărtare deasupra Bethleemului, chiar a existat, însă ea ar fi apărut pe 17 iunie, şi nu iarna pe 25 decembrie.

-Cu alte cuvinte, conform acestor descoperiri, Iisus nu s-ar fi născut pe 25 decembrie, cum ştiu toţi creştinii de rând, ci la jumătatea lunii iunie, pe 17. Steaua respectivă este cunoscută sub numele de „steaua Craciunului”.

-Se crede că această stea strălucitoare a fost de fapt o aliniere a unor planete. Se pare că aceste astre, Venus şi Jupiter, s-ar fi apropiat atât de tare că au dat naştere unei lumini foarte puternice. Lumina respectivă părea a fi de la o singură sursă de lumină, adică de la o singură stea.

-Acelaşi om de ştiinţă a tras concluzia că este posibil ca cei trei magi să fi crezut că acest fenomen astronomic ar fi fost minunea pe care o aşteptau. Ei au interpretat că acea lumină intens strălucitoare era un semn care îi va conduce la locul de naştere a Mântuitorului.

Specialiştii au concluzionat că acest moment astronomic ar avut loc la data de 17 iunie, în anul 2 î.Hr, în constelaţia Leului.

Sursa: romaniatv.net


E MĂCEL în PĂDURILE ROMÂNIEI! MAFIA PĂDURILOR vrea ca acest clip sa fie șters. LUAȚI atitudine ACUM, pana nu va fi prea TÂRZIU! VEDEȚI! CLIPUL VIDEO AICI.


Best NEWS

Te-ar mai putea interesa

DISTRIBUIȚI
loading...

CELE MAI CITITE ARTICOLE DIN ULTIMELE ZILE


ÎN ATENȚIA CITITORILOR !!! Vă rugăm ca în comentariile dumneavoastră să folosiți un limbaj decent și fără atacuri la persoană. Nu aprobăm comentarii care conțin link-uri către alte site-uri, sau cele care conțin injurii, ori atacuri la persoană. Acceptăm orice critică, doar dacă este însoțită de un limbaj decent, care respectă regulile bunului simț. Responsabilitatea juridică a opiniilor dumneavoastră exprimate AICI vă aparține în totalitate. Vă mulțumim pentru că ne urmăriți! 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here