loading...

Adrian Hladii, criminalul Daliei Duca, tânăra de 24 de ani din Oradea pe care a împuşcat-o în cap de două ori, s-a aruncat de la etajul 4 al unui bloc, sâmbătă seară, după ce a fost încolţit de poliţiştii care îl căutau de trei zile.

Potrivit presei locale, un rol important în găsirea lui Hladii l-a avut chiar soţia acestuia, care s-a întors din Italia, după ce interpolul cunoscut sub numele de Adi Grasu a comis oribila crimă.

Potrivit presei locale, un rol important în găsirea lui Hladii l-a avut chiar soţia acestuia, care s-a întors din Italia, după ce interpolul cunoscut sub numele de Adi Grasu a comis oribila crimă.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, în momentul în care poliţiştii au vrut să verifice apartamentul familiei, situat într-un bloc din cartierul Nufărul, ei au fost întâmpinaţi chiar de soţia suspectului, întoarsă în ţară din Italia, care le-a demonstrat că acesta nu se află în locuinţă.

NEWS ALERT
Misterul adevaratei MAME a lui Vladimir Putin: multi morti, amenintari si niciun raspuns exact

Oamenii legi au plecat, aparent convinşi, şi au reuşit să lase impresia că nu îl vor mai căuta pe Hladii acolo. În realitate, însă, au ţinut locaţia sub atentă observaţie, intervenind când au apreciat că este momentul oportun, adică sâmbătă seară.

Din câte se pare, soţia lui Hladii a fost folosită, dacă nu ca momeală, atunci ca „factor de influenţă”, fără voia sa, pentru a-l atrage pe cel căutat în „capcana” oamenilor legii.

Sursa: fanatik.ro


Dacă ți-a plăcut acest articol îl poți aprecia apăsând butonul like.

NU RATA ȘTIREA ZILEI!

DISTRIBUIȚI
loading...

CELE MAI CITITE ARTICOLE DIN ULTIMELE ZILE


ÎN ATENȚIA CITITORILOR !!! Vă rugăm ca în comentariile dumneavoastră să folosiți un limbaj decent și fără atacuri la persoană. Nu aprobăm comentarii care conțin link-uri către alte site-uri, sau cele care conțin injurii, ori atacuri la persoană. Acceptăm orice critică, doar dacă este însoțită de un limbaj decent, care respectă regulile bunului simț. Responsabilitatea juridică a opiniilor dumneavoastră exprimate AICI vă aparține în totalitate. Vă mulțumim pentru că ne urmăriți! 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here