NEWS ALERT
Mistere regale. Povestea nebuna de dragoste dintre Principesa Margareta si un fost premier britanic

Alexandru Arsinel este devastat, dupa ce a aflat ca Stela Popescu a decedat. „Acum mă duc la ea acasă. Nu ştiu ce se întâmplă. M-a sunat acum cinci minute Ursu Adrian. Vai de mine!”, a aspus Alexandru Arşinel, plângând în hohote.

Stela Popescu s-a născut la 21 decembrie 1935, în Orhei, Basarabia, într-o familie de învăţători. În 1940, după invadarea Basarabiei de către armata rusă, tatăl ei, considerat ”intelectual“, deci ”duşman de clasă“, a fost deportat în Siberia, iar mama, împreună cu fiica, s-au refugiat la Braşov.

În 1953, Stela Popescu a susţinut examenul de admitere la facultate şi a fost repartizată la Facultatea de Limba Rusă ”Maxim Gorki“, la care a renunţat după un an şi jumătate, când a intrat în echipa Teatrului Ministerului de Interne. În 1956 a fost admisă la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, iar în paralel a continuat să susţină spectacole de teatru. La sfârşitul facultăţii, a fost repartizată la Teatrul din Braşov, unde a susţinut şi 400 de spectacole pe an.

Din 1963, a jucat la teatrul de Revistă „Constantin Tănase“ din Bucureşti, apoi s-a angajat la Teatrul de Comedie. Tot din 1963 a început lunga colaborare cu Radiodifuziunea Română, urmată, mai târziu, de cea cu Televiziunea Română.

Pe 7 februarie 2004, a primit din partea şefului statului Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, categoria D – Arta Spectacolului, ”în semn de apreciere a întregii activităţui şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului“.

NEWS ALERT
Sfatul poliţiştilor: cum evitaţi producerea unui accident de circulaţie pe vreme rea
Instalează aplicația INFOALERT pentru a afla PRIMUL ultimele noutăți!Instaleaza aplicația INFOALERT din GOOGLE PLAY


loading...

Nu rata ȘTIREA ZILEI pe infoalert.ro

Prietenii tai deja au apreciat pagina noastra. DA SI TU UN LIKE AICI! Multumim!

Lasă un răspuns