Un episod trist s-a petrecut la Vâlcea, de Ziua Naţională a României, când în momentul salutului oficialităţilor, la final de eveniment, un veteran de război de 100 de ani, aflat alături de acestea, a fost aproape complet ignorat.
O filmare care dovedește câtă recunoștința avem faţă de trecut, de eroii acestui neam şi de faptele lor glorioase a devenit virală pe Facebook. Întâmplarea, care l-a avut în prim plan, sau mai bine zis in ultimul plan, s-a petrecut duminică, 1 Decembrie, la manifestările dedicate Zilei Naţionale a României, desfășurate la Râmnicu Vâlcea.
Veteranul de război Emil Veţeleanu, în vârstă de 100 de ani, din Râmnicu Vâlcea, care, în pofida vârstei, este nelipsit de la toate evenimentele dedicate comemorării ostaşilor căzuţi în cele două războaie mondiale, s-a aflat şi de această dată alături de oficialităţile judeţului Vâlcea.
La finalul programului, cei prezenți au trecut să salute oficialitățile, doar că l-au ignorat, cei mai mulţi, chiar pe cel în faţa căruia ar fi trebuit să se încline – veteranul de război Emil Veţeleanu. Acesta era încadrat de prefectul judeţului Florian Marin şi de comandantul Centrului de Perfecționare, EOD şi Geniu „Panait Donici” Râmnicu Vâlcea, lt. col. Cristian – Gabriel Arinton.
Clipul care arată momentul stânjenitor vine însoțit de următorul text explicativ: „Intimidaţi de un toiag?… Despre un pic de (ne) recunoștința eternă / Later edit: Fiindcă au început să apară acuze aduse unui anume partid, precum şi la adresa filmului – cum ca ar fi fost „tăiat”, ceea ce nu este adevărat, orice altă referire la politică sau care conţine injurii va fi moderată… Material iniţial: Am sărbătorit Ziua Naţionala a României, Ziua Marii Uniri! S-au depus coroane de flori, s-au cântat imnuri, s-a fãcut paradă…
S-au transmis urări. Prefectul județului a primit foarte multe. Lângă domnia sa, un veteran de război, contemporan cu vremuri tulburi mai ales atunci, nu prea a beneficiat de aceeaşi ”căldură” din partea celor mai tineri, care se bucură azi de libertăţi pentru care odinioară s-a luptat cu adevărat, cu bărbăție, cu arma în mână! Totusi, doi inşi l-au remarcat lângă domnul prefect şi pe Domnul Veteran!… Omul, cuminte, avea o mână ocupată cu toiagul bătrâneților şi cealaltă cu un steguleț.
INTIMIDAȚI DE TOIAG?…DESPRE UN PIC DE (NE)RECUNOȘTINȚÃ ETERNÃ…de Cãtãlin Georgescu Am sărbătorit Ziua Naționala a României, Ziua Marii Uniri! S-au depus coroane de flori, s-au cântat imnuri, s-a fãcut paradã… S-au transmis urãri. Prefectul judetului a primit foarte multe. Lângã domnia sa, un veteran de rãzboi, contemporan cu vremuri tulburi mai ales atunci, nu prea a beneficiat de aceeași "cãldurã" din partea celor mai tineri, care se bucurã azi de libertăți pentru care odinioarã s-a luptat cu adevãrat, cu bãrbãție, cu arma în mânã! Totusi, doi inși l-au remarcat lângã dl prefect și pe Domnul Veteran!…Omul, cuminte, avea o mânã ocupatã cu toiagul bãtrâneților și cealaltã cu un steguleț. Cu ambele, însã, ținea pe vremuri o armã…Cinste celor care au respectat asta ! V-am remarcat și noi, domnilor !Iertare dumneavoastrã, Domnule Veteran de Rãzboi !Later Edit:Ne bucură să vedem atâta interes din partea dumneavoastră pentru acest material filmat absolut spontan și vă mulțumim pentru comentarii cât mai civilizate!Fiindcă au început să fie aduse acuzatii unui anumit partid precum și la adresa filmului cum ca ar fi fost "tăiat", ceea ce este profund NEadevărat, orice altă referire la politicul local, sau care conține injurii sau expresii jignitoare, va fi moderată!Domnul veteran de razboi din imagini se numeste Emil Vețeleanu și are 101 ani, adică exact atâția cât au trecut și de la Marea Unire! Cei care doresc să afle amanunte nu numai despre domnul Veteleanu, dar si despre ceilalti bravi valceni, pot încerca pe numărul de telefon al Asociației Veteranilor de Război filiala Rm. Vâlcea – 0250738174.
Publicată de Radio Valcea1 pe Duminică, 1 decembrie 2019
Cu ambele, însă, ţinea pe vremuri o armă… Cinste celor care au respectat asta! V-am remarcat şi noi, domnilor! Iertare dumneavoastră, Domnule Veteran de Război!”, au precizat colegii din presa locală „Radio Vâlcea 1” care au urcat materialul pe reţelele de socializare. Emil Veţeleanu va împlini, la finele lunii ianuarie a anului viitor,101 ani. Este unul dintre ultimii supravieţuitori de la Cotul Donului.
Vezi aici cum ASTĂZI NU MAI ARE LOC ÎN CĂRȚILE DE ISTORIE DE LA ȘCOALĂ. FETIȚA DE 12 ANI CARE ÎN URMĂ CU 100 DE ANI ȘI-A DAT VIAȚA LA MĂRĂȘEȘTI PENTRU ROMÂNIA MARE
A luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial, la Transmisiuni, pe ambele fronturi şi de Est şi e Vest. S-a înrolat în Armată la 20 de ani şi timp de cinci ani a dormit prin tranşee, find „istoria vie a României”. Trăieşte într-un apartament din Râmnicu Vâlcea alături de soţie, copii, nepoţi şi strănepoţi.
Citeste mai mult: Adevarul.ro