Cuvantul Crăciun, atât de des rostit în aceste zile, are parte si astăzi de controverse, atunci când se pune in discuție originea sa. Dintre etimologiile propuse, nici una nu este sigura.

Sorin Paliga (ingvist, profesor universitar, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor) susține că termenul Crăciun ar fi de origine daco-tracă legat de sărbătorile focului cu ocazia solstițiului de iarnă. Precum și în albaneză kercu „bucată de lemn”, în italiană Ceppo („Crăciun”, dar și „creangă”/„cracă”) tot așa și în română, Crăciun ar însemna „crenguță”/„crăcuță”. Aceasta posibilitate lingvistică este susținută și de obiceiul roman de a pune crenguțe / crăci de copac la casele oamenilor cu ocazia solstițiului de iarnă și a festivităților Sol Invictus.

Al. Rosetti, Al. Graur, Ovid Densusianu au ajuns la concluzia ca termenul „creatio” explica etimologia cuvantului „Crăciun”. Potrivit autorilor menționați, cuvântul „creatio” descoperă ziua creării lui Hristos. Din punct de vedere teologic, acest termen nu poate fi acceptat, având în vedere ca in Simbolul de credința mărturisim ca Hristos este „născut, nu făcut”.

Pericolul de a cădea in arianism, a făcut ca termenul „Crăciun” sa fie înlocuit cu „Sarbatoarea Nascutului”, pentru a arata ca Fiul lui Dumnezeu, Cel veșnic născut din Tatal, S-a născut ca om din Fecioara Maria.

Profesorul Gheorghe Musu (1913-1987), sustine ca termenul „Crăciun”, numea butucul care era aprins in seara si noaptea dinaintea solstițiului de iarna. Conform adepților religiilor naturiste, focul rezultat din arderea butucului, avea menirea sa „întărească” soarele „amorțit”, sa-i dea acestuia putere sa-si continue călătoria sa. Când Hristos, numit „Soarele dreptatii„, a luat locul „vechiului soare” cinstit în religiile naturiste, a fost preluata și denumirea „Crăciun”.

Alti cercetători, precum Vasile Parvan, Sextil Puscariu, Nicolae Draganu, considera că termenul „Crăciun” provine din latinescul „calatio”. La romani, prin calatio se înțelegea convocarea poporului de către preoții păgâni, in prima zi a lunii, pentru anunțarea sărbătorilor din luna respectiva, si, prin extindere, sărbătoarea in general, caci cea mai importanta, calatio, era aceea de la 1 ianuarie.

Stim ca Nașterea Domnului in Biserica din Răsărit se sărbătorea împreuna cu Botezul Domnului, la 6 ianuarie. Aceasta sărbătoare era numita Epifania sau arătarea lui Dumnezeu, pentru ca la Botezul Domnului s-a descoperit lumii Sfanta Treime.

În limba maghiară denumirea Crăciunului este Karácsony. Lexiconul de la Buda susține că termenul ar fi fost preluat pe filieră latină, din (in)carnationem, la fel ca și Crăciun, explicație fără suport științific, cuvântul maghiar provenind aproape sigur de la slavi.

Legenda Crăciunului

Din vremuri demult uitate, o legenda romanească, ajunsa pana la noi, explică de ce sărbătoarea Nașterii Domnului se numește Crăciun.

Despre Fecioara Maria se spune ca de copila a fost data la mănăstire. Dupa ce a crescut, Arhanghelul Gavriil i s-a arătat in vis și i-a spus ca ea a fost cea aleasa sa-l aducă pe lume pe Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos.

Când sarcina a crescut și a început sa se vadă, Fecioara Maria a mers si i-a povestit stareței ce i s-a întâmplat, dar maica stareța n-a crezut-o si a alungat-o de la mănăstire.

Rușinata si neavând unde sa se ducă, Fecioara si-a găsit adăpost intr-o pădure, dar nici aici nu era liniștita pentru ca spiridusii care erau pe urmele ei o necăjeau si o chinuiau cu fel de fel de coșmaruri si vedenii.

Se spune ca in ajunul nașterii Pruncului Sfânt, unul dintre spiridusi ar fi aruncat cu o piatra peste sanii Sfintei Fecioare din care îndată a tasnit, pana la cer, lapte sfanț, in acest fel formându-se Calea Laptelui.

Nemaiputând indura chinurile din pădure, dar simțind si ca se apropie ziua sa nască, Fecioara Maria a plecat din pădure si a ajuns undeva, la casa lui Crăciun, boier rău si nemilos. Acesta nu era acasă când a ajuns Maria si soția lui, femeie miloasa si înțelegătoare, a găzduit-o pe Fecioara in iesle unde a si născut.

Craciuneasa avusese grija sa pregătească totul, după datina, pentru nașterea pruncului. Drept răsplata pentru găzduire si ajutor, Fecioara Maria le-a vindecat pe cele trei fiice ale lui Crăciun care toate erau grav bolnave.

Fiind foarte ocupata, Craciuneasa n-a auzit când a venit soțul si nu i-a ieșit in întâmpinare cum făcea de obicei. Supărat din calea afara si ca s-o învețe minte sa nu mai uite ce are de făcut, Crăciun i-a tăiat mâinile soției lui. Văzând-o cum a ajuns, Fecioarei i s-a făcut mila si i-a pus femeii mâinile la loc, iar acestea s-au vindecat pe data.

Minunea la care a asistat a reușit sa-nmoaie inima crudului boier si sa-l determine sa creadă in Dumnezeu. Asa s-a ajuns, de la aceasta întâmplare, ca ziua Nașterii pruncului Iisus sa se cheme Crăciun.

Dupa ce si-a exprimat regretul pentru toate faptele sale rele, Crăciun si-a împărțit averea copiilor săraci si i-a promis lui Dumnezeu ca în fiecare an, la sărbătoarea Nasterii Mântuitorului, toți copiii lumii vor primi cadouri.

Surse: crestinortodox.ro, wikipedia.org, ziare.com