marți, decembrie 10, 2024

INFORMAȚIA înseamnă PUTERE

A fost descoperită o poarta în Insula Mare a Brăilei care duce spre o lume subterană misterioasă

Regimul comunist a desecat bălțile existente pe Insula Mare a Brăilei și a construit diguri, utilizând munca forțată a deținuților politici (dintre care mulți au murit acolo), transformând insula în zona agricolă. Pe insulă există două comune, Marasu și Frecăței, care au aproximativ 5.000 de locuitori.

Insula Mare a Brăilei, sau Balta Brăilei este o insula de pe Dunăre, în județul Brăila, România. Ea are, în medie, 60 km lungime și 20 km lățime, cu o suprafață totală de 710 km².

În anii 80, deci în timpul comunismului, aici a avut loc un eveniment ce ar putea fi legat de lumea paranormalului. În Insula Mare a Brăilei , un tânăr, pe nume P., încerca să sape o fântână, cu ajutorul unor vecini, pentru a avea apa atât de necesară într-o zonă cu climă toridă. În timpul lucrului, unul din vecini începu să strige de disperare si să urle; restul barbaților l-au scos imediat pe om din fântână, dar acesta avea ochii holbați de groaza, aflându-se într-o stare de panica.

Tânărul P. ceru și el să se afunde cu frânghia în fântâna aflată în construcție, să vadă ce se întâmplase, căci vecinul sau era într-o stare atât de mare de șoc.

După câteva minute ieși tremurând ca varga. Ce se întâmplase? În urma afundării și alunecării tubului și fundului fântânii se realizase o prăbușire a peretelui de pietriș pe porțiunea de 60-70 de cm, nu spre interior, ci spre exteriorul lăcașului unde fusese tubul, lăsând la iveală o gaură ce părea nemărginită atât în sus, cat și în jos, atât înspre dreapta, cat și înspre stânga, cum priveai prin spărtură de nisip. Spațiul părea infinit și luminat într-o nuanță de roșu indescriptibil, asemănător cumva cu rosul soarelui ce apune în miezul verii. Din acest hău venea o muzica, un zgomot șuierător, înfricoșător, ce-ți ridica parul în cap.
La fata locului au apărut preotul, milițianul și primarul satului. După ce preotul și-a scos sutana și a coborât împreună cu primarul, popa a declarat irevocabil că este lucrarea diavolului, iar primarul a decretat că fântâna trebuie astupată, iar situația, imediat raportată la județ.

Foarte interesant și..  Useit.ro - Forța misterioasă care generează apă pe Lună. Ce proces fantastic ar putea ajuta o viitoare colonie umană în spațiu

Spre miezul nopții, când P., împreună cu iubita să, L., se întorceau acasă, la poarta casei iubitei a apărut o mașină neagră din care au ieșit doi domni îmbrăcați în costume negre, fără cravate, cu pălării și cu parul lung, curgându-le pe lângă urechi, asemănători cu evreii ultraortodocsi pe care îi vedem la tv.

Cei doi l-au convins pe tânăr de faptul că interese sus-puse cer astuparea fântânii și i-au oferit un plic cu bani, drept despăgubire. Unul dintre străini a vorbit ceva indescriptibil la un aparat bizar (nu existau telefoane mobile pe vremea aceea!) și imediat a apărut o autobetonieră imensă, în cabina căreia erau doi muncitori în combinezoane negre.
Imediat ce au astupat gaura, atât mașina neagră, cat și betoniera s-au făcut nevăzute, iar P. și iubita sa au constatat cu stupoare că banii din plic se prefăcuseră în… praf! Numerele de înmatriculare ale mașinilor, deși au fost notate de martori, acestea s-au dovedit că aparatineau unor mașini inexistente.

“Oamenii în negru” din Insula Mare a Brăilei păreau a fi entități sosite dintr-o altă lume. Nici azi nu se știe cine i-a chemat, de unde veneau, la ce aparate au vorbit și cu cine, cum au dispărut într-o secundă și mai ales ce au găsit fântânarii atât de înfricoșător.

Un lucru e cert: în Insula Mare a Brăilei, în comuna Frecăței, există o poartă către lumea subterană, necunoscută nouă și plină de mister.

Sursa: taifasuri.ro

Articole asemănătoare

10 COMENTARII

  1. Mai mult de 10 metri cubi nu putea avea betoniera IMENSA si daca era o gaura atat de mare betonul se ducea in gaura si nu se putea umple groapa niciodata niste aberatii nu mai puneti botul la toate prostiile pe care le scriu astia.

    • Corect.Sa ne spuna locatia exacta si vom merge sa vedem betonul si,eventual,sa-ncercam sa foram in paralel cu putul initial sa vedem ce gasim.

  2. Imaginatia pervers paranormala a unora, precum acest misterios Mister Barutu Daniel, poate emite lucruri si mai penibil – bombastice! E un stangaci incepator, ce sigur poate mult mai mult…
    I-as sugera o alta „compunere science- fiction” in stilul sau vesel si zglobiu, pe baza imaginii cu „vulpea imbalotata cilindric” (dar „poate fi” un coiot, doar el ar putea sti mult „mai precis” !) surprinsa in anii urmatori, in aceiasi locatie pe care o mentioneaza, mai precis, satul Titcov (ex Muguroaia) com. Frecatei, Jud. Braila. Un „habarnist, pārerolog si raspandac profesionist” asemeni lui, sigur poate mult mai mult! „Succesuri!”.
    Detalii aici: https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Comuna_Frec%C4%83%C8%9Bei,_Br%C4%83ila

  3. vor sa mai faca si ei cunoscute acele locuri,uitate si vai de steaua lor de dupa revolutie :P) lumea moare de foame pe acolo si au si ei nevoie sa fie redescoperiti iara.

  4. avem o zicala cu privire la Braila. Am nimerit ca orbul in Brila. Se refera la acea poarta cu deschidere la viata desub pamant. Se pareca ca si in locul unde locueste calugari Tibetului se gaseste o suprafata sub pamant. Noi mai avem si la Turda parca la Salina dupa ce a spat in sare tunele si mai in pamant si acola se gaseste dintro data un lac si parca cer.

  5. Probabil că LUPII DACICI aveau o sală de sport acolo si ăștia au săpat fântâna pe lângă aerisirea de la fosa septică și s-au gazat…Trebuia să-l cheme pe Mircea Badea de la Haznaua 3 să elucideze cazul el e un mare mâncător și e imun la conținutul foselor septice…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.