Chiar dacă nu mulți sunt dispuși să o admită, planeta noastră geme de relicve și monumente care dovedesc că Pământul a fost odinioară populat de civilizații extrem de avansate.
Dovada de astăzi: a treia piramidă acoperită de gheață a fost descoperită în Antarctica! Pare strigător la cer, până când începem ne gândim că pe planetă există peste 800 de piramide (vezi Egipt, China, Spania, Sudan, Italia, Mexic, Franța, Cambodgia, chiar și Bosnia-Herțegovina), iar atunci parcă începe să se vadă un tipar…
Încă de când a fost lansat, programul Google Earth a devenit o sursă inepuizabilă nu doar pentru adepții teoriilor conspirației, ci pentru toți cei care caută indicii altfel invizibile. Dacă ai nevoie de un punct de observație bun, atunci ai nevoie de ochi și de altitudine. Iar sateliții ți le oferă pe toate acestea.
Ultima piramidă dintr-un grup de trei a fost descoperită cu ajutorul imaginilor din satelit puse la dispoziția publicului de Google Earth și, în doar câteva zile, descoperirea a „măturat” ca o avalanșă forumurile împătimiților istoriei alternative. Primele două piramide fuseseră descoperite în interiorul continentului înghețat, în vreme ce a treia structură a fost descoperită în apropiere de zona de coastă a Antarcticii.
Implicațiile descoperirii sunt complexe, iar dacă va obține atenția cuvenită din partea comunității academice, ar putea întoarce pe dos lumea științei. Cărțile de istorie nu menționează nimic despre civilizații de pe continentul înghețat, care să mai aibă și abilitățile și tehnologia necesare pentru a construi piramide enorme.
Este posibilă o explicație pentru această situație și, la cum arată lucrurile, s-ar părea că pe Pământ au mai existat civilizații avansate cu mult înainte de a noastră.
Antarctida este acum un pustiu înghețat, dar nu a fost așa întotdeauna. A ajuns în poziția actuală datorită mișcării plăcilor tectonice, apropiindu-se tot mai mult, cu câțiva centimetri pe an, de Polul Sud geografic.
În urmă cu milioane de ani, clima Antarcticii era mult mai caldă, pentru că se afla mai aproape de ecuator. Aceasta nu este o speculație, ci este un fapt dovedit științific, susținut de mai multe descoperiri.
În urmă cu câțiva ani, o expediție a British Antarctic Survey a descoperit dovezi că temperatura în regiunea era foarte diferită în trecutul îndepărtat. Potrivit dr. Vanessa Bowman, „în urmă cu o sută de milioane de ani, Antarctica era acoperită cu păduri similare celor din Noua Zeelandă a zilelor noastre.”
O altă expediție – organizată de NASA și din care au făcut parte 11 organizații de știință – a descoperit polen și forme de viață microbiană „inexplicabile” în adâncurile Lacului Vida, sub stratul de gheață de peste 20 de metri.
Microbii prosperaseră în izolare timp de milioane de ani, iar cercetătorii cred că aceștia sunt urmașii unor colonii de microorganismele care au trăit într-o climă mult mai caldă. Cine știe ce alte enigme se ascund în gheață, așteptând să fie descoperite…
Chiar și cu tehnologia zilelor noastre, construirea de piramide atât de mari precum cele din Antarctica ar fi aproape imposibilă. Acestea ridică pur și simplu prea multe probleme legate de tehnica și logistica necesare unui astfel de proiect.
Iar dacă construirea lor a fost posibilă, atunci acest proiect trebuie să se fi desfășurat în trecut, când condițiile de climă o permiteau.
Numai că aici se deschide Cutia Pandorei… Continentul a fost locuibil doar în trecutul îndepărtat, însă știința ne „amintește” că roata a fost inventată abia acum 6.000 de ani. De asemenea, ni se spune că omul a descoperit focul în urmă cu 125.000 de ani. Așadar, unde – în tot acest tablou – mai intră și piramidele din Antarctica?
Sunt ele dovada unei civilizații străvechi avansate sau trebuie să ne forțăm și mai mult limitele imaginației și să le considerăm dovadă a călătoriilor în timp sau alte „invenții” specifice filmelor SF? Agățați de credințe depășite, vom ajunge să „ne doară mintea”, la propriu.
Pasionații de istoria alternativă și fanii ipotezei extratereștrilor antici nu au nicio problemă să accepte realitatea paralelă generată de astfel de descoperiri. De altfel, nu e greu deloc să vezi și să accepți că nu am fost primii pe Pământ și că, probabil, nu vom fi nici ultimii.
La mii de ani după ce au fost construite, piramidele din Egipt încă ne fascinează. Monumentele lăsate moștenire lumii de civilizația lor au rezistat în fața timpului, iar constructorii lor – chiar dacă anonimi – și-au câștigat astfel nemurirea. Gândindu-ne la asta, ce-am putea spune despre piramide vechi de milioane de ani?
Putem, oare, să vedem imaginea de ansamblu.
Sursa: incredibilia.ro
salut, eu am descoperit o piramida in romania, si multa lume nu-i da nici un fel de importanta, si este acoperita de pamint si copaci, si multi trec pe linga ea fara a vedea realiatate, si este in sibiu, aproape de marginime. daca vreti mai multe detalii, contactati-ma