Suntem invadaţi, în special în mediul online, de sute de reţete miraculoase în care bicarbonatul de sodiu este prezentat drept singurul leac ce poate vindeca orice boală, de la ulcer până la temutul cancer. Cei care recomandă consumul de bicarbonat în diverse combinaţii, ne prezintă acest compus chimic drept un remediu secret bine păstrat de medici şi de producătorii de medicamente, care ar face orice ca pacientul de rând să nu-l afle.
În realitate, adevărul este undeva la mijloc. Bicarbonatul – ca tratament – este idicat, dar cu rezerve şi cu multă precauţie, şi asta pentră că, dacă este consumat excesiv, poate să facă ravagii în corp pe termen lung. Cel mai des, bicarobonatul este prezentat ca o adevărată binefacere pentru persoanele care suferă de reflux gastroesofagian, arsurile la stomac, aşa cum sunt ele conoscute în popor.
Medicii spun că, bicarbonatul poate fi de ajutor pentru moment, în caz de urgenţă, dacă în casă nu există un pansament gastric. Folosit excesiv, timp îndelungat, nu va face altceva decât să accentueze predispoziţia spre ulcer.
“Pe moment are o acţiune imediată, agreabilă, promptă, iar pacienţii îl preferă pentru că este la îndemână şi este foarte ieftin. Folosit pe termen lung poate apărea fenomenul de rebound, aciditatea se intensifică şi va accentua predispoziţia spre ulcer. Bicarbonatul nu te omoară, dar e ca şi când te-ai încălzi cu un pahar de ţuică. Pe măsură ce consumi, tot ai vrea mai mult. În timpul unei crize, mai bine folosim un pansament gastric autorizat”, susține potrivit ADEVARUL.ro medicul chirurg Călin Tiu.
Nu folosiţi pulberea de bicarbonat direct pe dinte La fel de recomandat de “specialiştii” care au invadat internetul este înlocuirea pastei de dinţi cu un amestec între acest bicrabonat minune şi suc de lămâie. Stomatologii avertizează că, dacă nu ştim cum să ne periem dinţii cu acest preparat, ne-am putea face mai mult rău decât bine şi am putea ajunge la afecţiuni paradontale foarte grave.
“Este o mare greşeală să periem dinţii direct cu biarbonatul de sodiu cumpărat din magazin. Este chiar interzis, pentru că praful este foarte abraziv şi zgârie smalţul dinţilor. În plus, periajul cu bicarbonat de sodiu efectuat incorect poate produce o serie de răni ale gingiilor. Aceste răni nu sunt altceva decât porţi deschise pentru infecţii, afte sau gingivite sau afecţiuni paradontale.
Într-adevăr bicarbonatul curăţă foarte bine şi deschide culoarea dintelui până la cea naturală, dar nu este indicat deloc să fie folosit direct pe dinte. Şi în cabinetul stomatologic se foloseşte tot bicarbonatul de sodiu, dar într-o anumită compoziţie, este o pastă specială utilizată în periajul profesional. Nici măcar în combinaţia bicarbonat cu suc de lămâie eu nu recomand curăţarea dinţilor acasă. Sucul de lămâie este un acid care poate produce demineralizarea smalţului dintelui, iar asta înseamnă început de carie, ” expică Cnelia Vartolomei, medic stomatolog.
Acesta a adăugat că bicarbonatul poate fi folosit în igiena orală, acasă, dar nu excesiv pentru că nici măcar periajul profesionist nu este indicat să se facă foarte des, cel mult de două ori pe an. În combinaţie cu apă (o linguriţă de pudră la o cană cu apă) bicarbonatul se poate folosi pentru periajul dinţilor şi al gingiilor la copiii mici, care încă nu ştiu să scuipe pasta de dinţi. Acest tratatament se aplică doar odată pe săptămână, avertizează medicul.
Bicarbonatul de sodiu poate fi letal, consumat în cantităţi mari Chiar dacă pare a fi inofensiv, bicarbonatul de sodiu, consumat în cantităţi mari poate fi chiar letal, susţine medicul Daniel Nicolae, directorul Serviciului de Ambulanţă Prahova. Motivul? Bicarbonatul de sodiu modifică PH-ul sangvin, şi se ajunge astfel la afectarea funcţiei renale, la iritabilitate sau la suferinţa altor organe şi chiar la deces.
Nu se întâmpla asta, spune medicul, decât în urma ingerării unei canităţi mari de bicarbonat o singură dată. Pe lângă aceste efecte grave, consumul excesiv de bicarbonat poate avea şi alte efecte adverse, de la edeme localizate în zona feţei sau chiar generalizate, retenţie de apă, dar şi hipertensiune arterială.
Aşadar, medicii recomandă ca cei care folosesc acasă bicarbonatul de sodiu să nu o facă urmărind doar sfaturile primite prin intermediul reţetelor magice răspândite pe internet, ci să consulte înainte un medic. Bicarbonatul nu este toxic, folosit moderat, dar poate duce la deces în cazul în care se consumă excesiv.
Citește mai multe pe: Adevarul.ro