Modernitatea a venit cu problemele ei, ca orice epocă. 8 din 10 persoane dorm cu telefonul mobil sub pernă deoarece majoritatea foloseşte telefonul pe post de ceas deşteptător. Pe de altă parte, din ce în ce mai multe persoane au tendinţa de a adormi cu telefonul mobil în pat, în timp ce navighează pe internet. Mulţi nu ştiu ce pericole ascund aceste obiceiuri.
Teama de a nu rata vreun apel sau de a nu auzi mesajele sau alarmele îi determină pe aproximativ jumătate dintre utilizatorii de telefoane mobile să doarmă cu dispozitivul în apropiere. Acest lucru poate afecta sănătatea.
Poţi să dai foc la pernă. Recent, un adolescent a reuşit să facă acest lucru în timp ce dormea. Telefonul mobil prezenta o defecţiune tehnică, lucru ce a provocat aprinderea şi topirea dispozitivului. Producătorii avertizează, în manualul de instrucţiuni, că telefoanele mobile nu ar trebui ţinute în pat.
Insomnie. Ca şi restul dispozitivelor electronice, telefoanele mobile emit ceea ce se numeşte „lumina albastră”. Studii în acest sens arată că aceasta inhibă secreţia de melatonină, hormonul responsabil de somn. De asemenea, lumina albastră influenţează ritmul cardiac.
Indiferent de momentul zilei, organismul uman se comportă ca şi când ar fi zi. Pentru a putea adormi, specialiştii spun că e necesar să închizi dispozitivele electronice cu două ore înainte de ora de culcare. Este indicat să nu ţii telefonul şi laptopul în dormitor.
Riscuri pentru sănătate. Studii recente au demonstrat că undele electromagnetice emise de telefoanele mobile pot influenţa starea de bine a organismului. Din cauza asemănării cu razele X sau a microundelor, unii spun că utilizarea dispozitivelor electronice poate cauza apariţia unor tumori sau a unor forme de cancer.
Sursa: revistasanatate.net