Indiferent de vârstă, poți avea paraziți intestinali, care își vor afecta, în timp, starea de sănătate. Dacă vei ști cum se manifestă prezența lor, te poți trata, urmând din timp sfatul medicului.
Giardia, tenii, limbrici, lamblia, amibe, toxoplasme, sunt câţiva dintre cei mai des întâlniți paraziţi intestinali. Unii dintre ei sunt foarte periculoşi, aşa că e bine să fiţi atenţi la simptome şi să luaţi măsuri.
Dr. Haldor Holesch, medic german specializat pe tratarea alergiilor generate de paraziţi ne prezintă câteva dintre efectele paraziților. Giardia şi amibele dau diaree, dureri de burtă, probleme digestive, urticarie, tulburări de dezvoltare. Toxoplasmele provoacă probleme intrauterine cu risc pentru făt de meningoencefalită, epilepsie, iar la adulţi dau febră uşoară şi chiar schizofrenie. Teniile, limbricii şi alţi viermişori pot provoca dureri de burtă, tuse, dureri de cap, greaţă, ameţeală, diaree, lipsa poftei de mâncare şi slăbire.
„Pornind de la aceste simptome, putem şti că avem paraziţi prin efectuarea unui test biofizic, analize de scaun şi de sânge. Dacă se constată viermi sau segmente de tenii în scaun, dacă simptomele apar brusc sau în timp şi persistă, trebuie să luăm în calcul existenţa paraziţilor şi să facem analize”, afirma medicul Haldor Holesch.
Transmiterea paraziților se face cu ușurință un bolnav la o persoană sănătoasă. Ouăle de oxiuri pot fi inclusiv inspirate de pe așternuturile persoanelor infectate. Printr-o igienă corectă se înțelege nu doar să spălăm foarte bine mâinile, ci și farfuriile, tacâmurile, fructele şi legumele și să nu mâncăm după persoana infectată. Contactarea paraziților se face, mai ales,. pe cale digestivă, prin consumul de apă şi de alimente contaminate.
Parazitarea organismului uman poate provoca leziuni pe piele sau la organe. Sunt posibile chiar şi mutaţii. Parazitozele mai uşoare, precum giardia sau lamblia, pot declanşa alergii alimentare.
Dintre tratamentele naturale, usturoiul este o adevărată armă împotriva acestor paraziţi. Anumite substanţe pe care le conţine “ameţesc” viermii şi ei nu se mai opun mişcărilor tubului digestiv, care îi împinge spre rect, eliminându-i.
Metoda cu cele mai bune rezultate este camuflarea usturoiului în hrana preferată a paraziţilor – laptele. Se pun la fiert 6-8 căţei de usturoi tocat mărunt în 250 ml de lapte, se lasă să dea în clocot, apoi se bea dimineaţa, pe stomacul gol.
Ceaiul sau sucul de ceapă (lăsată peste noapte la macerat în apă), tinctura de pelin (un sfert de linguriţă diluată în apă sau suc de morcov), seminţele de dovleac şi uleiul din seminţe de dovleac sunt alte remedii care ajută la eliminarea “musafirilor” nepoftiţi.
Sursa:click.ro