luni, ianuarie 13, 2025

INFORMAȚIA înseamnă PUTERE

Agricultură în inima deșertului. Cum transformă beduinii zonele aride în unele terenuri de culturi agricole

Valea Wadi Rum din desertul aflat în sudul Iordaniei, aproape de graniţa cu Arabia Saudită este un exemplu. Munţii de granit şi gresie străbat deoparte și de alta defileul plin de nisip roșu. Precipitațiile sunt extrem de reduse în regiune, lucru ce face ca zona să fie lipsită în cea mai mare parte de vegetație naturală.

Totusi beduinii din regiunea Wadi Rum au reușit să creeze aici o zonă agricolă unică în lume, transformând mici porțiuni din vale în oaze de viață.

Primele ferme de aici au fost înfiinţate în anul 1986, pe o suprafață de aproximativ 2.000 de hectare de deșert.

Sub deşertul Wadi Rum există un acvifer cu rezerve foarte mari de apă, care se întinde şi sub sub munţii de frontieră, până departe în Arabia Saudită.

În aceste ferme se cultivă cereale și furaje, vinete, varză, smochine, rodii, cartofi sau roșii. Se folosesc tehnici speciale de irigare care par ar fi fost folosite încă din cele mai vechi timpuri de popoarele antice, inclusiv de vechii egipteni și nabateenii.

Apa este extrasă din acviferul subteran aflat între 30 și 400 de metri adâncime. Cu ajutorul acestei ape se irigă o suprafață concentrică de circa 78 de hectare cu ajutorul unei rampe pivotante cu duze de irigare.

Tehnicile folosite aici pentru extracția apei sunt atât de bine realizate încât o mare parte a țării primește apă potabilă de aici, transportul acesteia realizându-se cu ajutorul unor camioane cisternă.

Sursa: cunoastelumea.ro

Foarte interesant și..  Venituri de 2000 DE EURO pe lună din afacerea cu păpădie

Articole asemănătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.