luni, februarie 17, 2025

INFORMAȚIA înseamnă PUTERE

Amenzi de până la 30.000 de lei pentru românii care stau la bloc. Mulți au ”călcat strâmb” și nici nu și-au dat seama, s-a schimbat legea

Recent, Parlamentul României a adoptat o lege controversată, cunoscută sub numele de „Legea mirosurilor”, care a stârnit reacții aprinse atât din partea fermierilor, cât și a locuitorilor de la bloc.

Inițiativa legislativă, menită să reglementeze disconfortul olfactiv cauzat de diverse activități, se aplică nu doar fermierilor, ci și persoanelor care locuiesc în blocuri rezidențiale.

Cum te poți trezi cu amendă pentru mirosurile care îți ies din casă, din apartament

„La elaborarea Legii mirosurilor, a muncit o echipă de specialişti din diverse domenii. Din documentarea noastră a rezultat că există standarde, metodologie şi aparatură privind măsurarea intensităţii mirosurilor. În România există cel puţin un laborator acreditat RENAR pentru determinarea nivelului de miros prin olfactometrie dinamică şi anume Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Industrială (ECOIND). Buletinele de analiză eliberate de către un laborator acreditat sunt valabile la nivel internaţional. Prin urmare, în România se pot efectua determinări ale nivelului de disconfort olfactiv”, a arătat Rodica Militaru.

Rodica Militaru, membră a USR și una dintre inițiatoarele legii, explică faptul că legea vizează reducerea…

Continuarea articolului pe playtech.ro

Foarte interesant și..  Doctorulzilei.ro * 6 motive medicale pentru a pune turmeric în mâncare

Articole asemănătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.