În iulie 1969, membrii misiunii Apollo XI aduceau fotografii de pe Lună, dar și ale Pământului. Toate aceste fotografii ai fost clasate și ținute departe de ochii curioșilor. În una dintre aceste fotografii, în apropierea Polului Nord se observă o gaura emormă, care pare că absoarbe norii spre interior. Diametrul acestei găuri este de 950 de kilometri și este situată la 86 grade latitudine nordică.
Înainte de misiunea Apollo XI, amiralul Byrd, care plecase la Polul Nord în vederea cercetării și identificării unor astfel de găuri, a semnalat existența unei astfel de găuri, cu un diametru de peste 900 de kilometri, scrie romaniatv.net. Fotografia prezintă o denivelare a stratului de nori, deasupra acestei găuri, fenomen care nu a putut fi explicat de către cercetători.
Fotografia a fost realizată în luna iulie, când la Polul Nord ziua este lumină 24 de ore. Interiorul găurii este de culoare neagră, deci nu există gheață în interiorul ei. Specialiștii spun că există o singură explicație. Gaura comunică cu interiorul pământului.
În 14 februarie 1995, un jurnal canadian a publicat un articol în care susținea că NASA a recepționat semnale radio care veneau din interiorul Pământului. A fost redeschisă dezbaterea conform căreia interiorul Pământului este gol și locuit de ființe inteligente, care prin aceste semnale radio doresc să intre în contact cu oamenii. Primul semnal a fost recepționat în 30 octombrie 1994, datorită unui satelit foarte performant. Semnalul radio era compus din coduri matematice complexe, fapt care a condus la ideea că aceste ființe sunt foarte inteligente.
Specialiștii de la NASA au preferat să claseze aceste semnale, din considerente știute numai de ei. În 19 februarie 1947, când amiralul Byrd s-a întors din expediția de la Polul Nord și a dorit să facă publice descoperirile pe care le constatase, autoritățile americane i-au interzis orice fel de comunicare cu media.
Un responsabil de la NASA consideră că această descoperire este una fundamentală pentru om și planeta noastră. Nu suntem stăpânii acestei planete, continuă el. Undeva în interiorul Pământului există o civilizație superioară oamenilor.
Mesajele transmise de aceștia, nu sunt ostile oamenilor și totuși, NASA a preferat să le clasifice. Sunt adepți ai teoriilor conspirațiilor care susțin că forțe politice și economice mondiale au dispus clasificarea mesajelor. Există sentimentul că locul lor și supremația lor ar putea fi luate de aceste ființe inteligente.
Se pare că o altă teorie conform căreia Pământul nu este gol, va fi înlocuită în scurt timp. Întrebările sunt multe, pe care fiecare dintre noi le punem. Cum poate o civilizație atât de dezvoltată să trăiască în subteran, fără lumină și soare? Cine sunt aceste ființe, de unde vin și cum au ajuns să trăiască în interiorul Pământului? Au trăit la suprafața Pământului și s-au retras în interior, sau vin de pe altă planetă?
O fi iadul si saracii de pe acolo dau semnale sa ne ferim sa nu ajungem si acolo!