miercuri, aprilie 23, 2025

INFORMAȚIA înseamnă PUTERE

Arca lui Noe – un mister rezolvat? Ce spun descoperirile recente?

Întrebarea dacă “Arca lui Noe” a existat cu adevărat este una care a stârnit interes, de mult timp, atât în rândul oamenilor de știință, cât și în rândul oamenilor obişnuiţi, pentru că este unul dintre cele mai vechi, mai puternice şi complexe simboluri, care a intrat definitiv în mentalul colectiv.

Recent, o serie de descoperiri arheologice din situl Durupinar, din Turcia, la trei kilometri de graniţa cu Iran, au readus în atenţia specialiştilor şi a publicului larg această “poveste” veche, care a generat multe controverse, atunci când s-a pus problema istoricităţii sale, a atestării sale ca fapt real.

De-a lungul timpului, au existat mai multe tentative și expediții care au încercat să ateste existența reală a unei “Arce a lui Noe”, așa cum este descrisă în Biblie şi care, potrivit textelor sacre, s-ar fi oprit pe “Muntele Ararat” (nume provenit, probabil, din sanscrită, însemnând “pământ sfânt”), din estul Anatoliei.

Arca lui Noe – realitate sau mit?

Arca lui Noe

Încă din secolul al XI-lea, Muntele Ararat a fost asociat cu relatarea din „Geneza”/ “Facerea” (Vechiul Testament), ca loc în care s-a oprit Arca lui Noe şi există multe relatări despre relicve recuperate din Chivot, care încearcă să dovedească faptul că este vorba de fapte reale, nu de un mit.

Între anii 1970 şi 2000, exploratori și cercetători au susținut că au găsit o structură asemănătoare unei bărci în zona Durupınar, lângă Muntele Ararat, fără alte dovezi care să susţină veridicitatea afirmaţiilor. Totuși, majoritatea oamenilor de știință consideră aceste structuri ca fiind formațiuni geologice naturale.

În 2010, o echipă de arheologi chinezi și turci a afirmat că a descoperit o structură din lemn la peste 4 000 m altitudine, dar nu au fost publicate dovezi științifice convingătoare, iar cercetătorii independenți au ridicat semne de întrebare cu privire la autenticitate.

Foarte interesant și..  Discul Phaistos - un mister fascinant al lumii antice

Această…

Articolul complet îl puteti citi AICI

Articole asemănătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.