Bătrânețea este boala bărbaților prosti şi a femeilor urâte. Pentru bărbații cu minte şi femeile frumoase, bătrânețea nu există! Celui cu minte nu-i este permis să îmbătrânească, iar femeia frumoasă nu poate să îmbătrânească!

Mintea şi frumusețea SE SCHIMBĂ CU TIMPUL, ÎNSĂ NU PIER !

Este nevoie de multă înțelepciune ca să îmbătrânești fără urâțenie, fără răutate şi fără tristețe. Oamenii nu sunt de aceeași vârstă chiar când au același număr de ani! La bătrânețe, pe fața omului se arată caracterul şi sufletul lui, așa cum se arată un deal iarna, când își pierde pădurile, podoaba lui, şi se dezgolește. Unele chipuri, la bătrânețe, capătă ceva de sfânt sau de înțelept, altele de mucenic sau de bolnav şi altele de animal sau de fiară …

În tinereţe, bărbații răi şi femeile rele îşi pot ascunde caracterul pentru că tinerețea are oricând şi în toate o FRUMUSEȚE NEMĂSURATĂ.

Oamenii inteligenți şi nobili devin bătrâni admirabili, cu care este o plăcere să te întâlnești. Prostul, când îmbătrânește, devine urât. De aceea bătrânețea, ca şi oglinda, reflectă ce a fost OMUL de DINĂUNTRU.

Cine a fost cu adevărat tânăr nu poate deveni cu adevărat bătrân. După cum omul cu minte nu poate deveni cu adevărat prost!

Omul superior e la fel ca un metal nobil: NU ÎMBĂTRÂNEȘTE! El mai poate culege mierea vieții şi dărui rodul înțelepciunii sale celor tineri şi celor bătrâni!

Omul îmbătrânește atunci când îi îmbătrânesc pasiunile – ceea ce prea li se întâmplă oamenilor culţi. Geniile tinere se pot număra pe degete, dar Milton, Beethoven sau Goethe au dat dovada geniului lor când nu mai erau deloc tineri, în ciuda surzeniei, ori a orbirii.

Octavian Paler spune ca „bătrânețea începe ca toamna. Cu melancolii, cu umbre care se lungesc, cu reverii si doruri vagi. Vârstnicii spun ca este foarte greu sa îmbătrânești, ca bătrânețea este grea, nu pot sa descrie in cuvinte ce înseamnă.

Cei tineri cred ca ei nu vor îmbătrâni, ca vor rămâne permanent in starea aceasta, lucru care generează la unii dintre ei lipsa de respect fata de cei vârstnici, dar si fata de ei înșiși, fata de propriul corp si propria minte.

Nu este niciodată prea devreme sau prea din timp pentru a cultiva in noi acele calitati care ne vor face fericiți si productivi in ultima parte a vieții, este de părere Cicero. Inca din tinerețe ar trebui sa învățam anumite obiceiuri care ne vor face viata frumoasa la bătrânețe: moderația, ințelepciunea, gândirea clara, abilitatea de a te bucura de tot ce are viata de oferit. Prin urmare, sa învățam de la început sa fim fericiti. Cei care sunt nefericiti la tinerete nu vor deveni mai fericiți pe măsura ce îmbătrânesc.

Este adevarat ca este aproape imposibil ca o persoana de 80 de ani sa câștige o competiție de alergat împotriva unui tânăr sănătos de 20 de ani. Cu toate acestea, in limita micilor constrângeri impuse de corpurile noastre, putem fi activi fizic la bătrânețe. Nu este nevoie de o forta fizica deosebita pentru a face multe si diverse lucruri si activități la bătrânețe.

Bătrânețea poate fi privita ca vârsta ințelepciunii, dar si ca perioada premergătoare morții, cand se face bilanțul a ceea ce omul a realizat sau nu, o perioada de toleranta si de împăcare cu lumea, dar si de tristețe, de neputința, când timpul este un dușman al idealurilor si al planurilor inca nerealizate.

Moartea marchează fie sfârșitul conștiinței umane, fie începutul fericirii eterne. Indiferent daca acest lucru este adevarat sau nu, viata este precum o piesa de teatru sustine Cicero. Un actor bun stie cand sa părăsească scena. A te agata cu disperare de viata ta atunci cand a fost bine trăita si se apropie de sfârșit este deopotriva inutil si ridicol. Vezi mai multe pe garbo.ro