duminică, septembrie 8, 2024

INFORMAȚIA înseamnă PUTERE

Irma Grese, bestia cu chip de înger. Cruzimi de neimaginat săvârșite asupra prizonierilor de o nazistă de numai 19 ani

Cunoscută drept „Frumoasa bestie”, „Îngerul blond de la Auschwitz”, „Hiena de la Auschwitz” sau „Bestia din Belsen”, Irma Grese a şocat prin cruzimea de care a dat dovadă. Ajunsă la Auschwitz la 19 ani, a torturat femei şi copii şi a ucis, în medie, 30 de oameni pe zi.

Irma Grese a avut o copilărie ce a fost marcată de abuzurile colegilor de școală. Mai mult, drama ei a început încă de acasă, întrucât mama ei s-a sinucis când ea avea doar 13 ani, lăsând-o în urmă pe ea și alți trei copii, o fată și doi băieți.

Irma, care era de o frumusețe răpitoare și impresiona privirile tuturor grație aspectului fizic plăcut, s-a simțit abandonată. A încercat să intre în Liga Fetelor Germane, celebra organizație pentru femei a Tineretului Hitlerist, dar tatăl ei nu și-a dat acordul. Astfel, ea și-a găsit refugiul în capcana utopică a idealurilor naziste. A încercat să devină asistentă, însă n-a avut noroc. Cererile pentru cursuri de specialitate i-au fost respinse și mai apoi a fost trimisă în lagărul de concentrare de la Ravensbruck, unde a trecut printr-un stagiu de pregătire pentru a deveni gardian.

În 1943, în luna martie, ea a fost transferată la Auschwitz, iar în doar câteva luni, până la sfârșitul anului, a ajuns femeia cu al doilea cel mai înalt rang al lagărului.

Ce a făcut, însă, în timp ce se afla acolo este de-a dreptul șocant. Irma Grese este cunoscută drept cea mai sadică nazistă, întrucât era foarte dură cu prizonierii, pe care-i tortura în cele mai cumplite moduri. Mai exact, ea îi biciuia până când își dădeau ultima suflare ori asmuțea câinii pe ei, până când rămâneau fără piele. Mai mult de atât, fără să aibă vreo remușcare, îi împușca ori îi gaza. Ucidea, în medie, cam 30 de persoane pe zi și nu se dădea în lături nici de la a tortura copii.

Irma ocupa a doua funcție din lagărul de la Auschwitz, după Maria Mandel. Avea în grijă 30.000 de prizonieri, între care femei poloneze și ungare. Îmbrăcată în uniforma ei și cu părul perfect aranjat, Irma impresiona prin aspectul fizic. Se plimba printre prizonieri și era însoțită de mai mulți câini, care erau tot timpul înfometați. Dacă ceva o deranja, ea asmuțea patrupedele împotriva oamenilor, care erau ulterior devorați. Se spune că aceasta era una dintre cele mai mari plăceri ale ei.

Un alt mod de tortură preferat de Irma era să lovească cu sânge rece prizonierii. Folosea un bici împletit și-i lovea pe prizonieri, în special pe femeile care arătau bine până le rupea pielea.

Gisella Perl povestește că: „[…] se plimba prin tabără, cu biciul ei gata pregătit și le alegea pe cele mai frumoase tinere și le tăia pe sâni cu sârmă împletită de la capătul biciului ei. Pe urmă, tăieturile se infectau de la păduchii și jegul care năpădea fiecare colț al lagărului. Rănile trebuiau deschise dacă se voia salvarea pacientei. Irma Grese șosea ca de fiecare dată să vadă cum decurge operația, lovind apoi victima dacă țipa de durere […].”

 

O altă supraviețuitoare, Olga Lengyel, amintește de relațiile homosexuale pe care le-a avut cu alte prizoniere, dar și de aventurile amoroase ale Irmei Grese cu ceilalți paznici. Se mai zvonea că-și împărțea patul cu însuși Josef Mengele. În mai multe rânduri, a și hotărât împreună cu el ce femei urmau să fie trimise în camerele de gazare.

Firea ei promiscuă a dus inevitabil la sarcini nedorite și nu avea nici o problemă în a apela tocmai la cele pe care le tortura când voia să se descotorosească de pruncii nenăscuți. În timpul avortului, pentru a se asigura că viața nu-i va fi pusă în pericol, obișnuia să țină un pistol la tâmplă celei care o ajuta.

Totodată, prizonierele care rămâneau însărcinate în urmă abuzurilor petrecute în lagăr nu găseau nici un pic de milă la Grese. În timpul nașterii, le lega picioarele, urmărind apoi cu satisfacție moartea nu doar a mamei, cât și a pruncului.

Foarte interesant și..  25 de metode de tortură ale Securităţii comuniste ce concurează în ferocitate cu Inchiziţia medievală

Grese a adoptat, de-a lungul timpului o atitudine ce oscila între indiferență și dispreț. Mărturisirile zecilor de persoane au confirmat perversitatea acesteia, dar și sadismul cu care făcea rău. Mai mult de atât, în ciuda vârstei fragede, ea având doar 22 de ani, Irma a dat de o cruzime de neimaginat și a fost condamnată la moarte pe 13 decembrie 1945. A fost executată în aceeași zi cu Juana Borman, ea fiind spânzurată.

 

Sursa: a1.ro

Articole asemănătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.