Un tablou care a fost pictat în 1850 a atras atenţia vizitatorilor unei galerii artă. Este vorba despre The Expected One (n.r. Cea aşteptată), operă de artă realizată de pictorul austriac Ferdinand Georg Waldmüller între anii 1850 şi 1860. În acest tablou, apare o tânără preocupată de un obiect pe care îl ţine în mână şi pe care foarte mulţi îl aseamănă cu un iPhone.
Potrivit Daily Mail, tabloul surprinde, în realitate, o tânără care citeşte dintr-o carte de rugăciuni în timp ce se îndreaptă către locul în care un admirator o aşteaptă cu o floare în mână.
Tabloul a fost expus la Noua Galerie de Picturi din Munchen (Neue Pinakothek). Potrivit reprezentanţilor galeriei, pictura este cunoscută şi sub numele de Sunday Morning (n.r. Dimineaţă de duminică) pentru că ilustrează două personaje îmbrăcate în hainele de duminică.
Interesantă este însă asemănarea izbitoare cu ceea ce se întâmplă în zilele noastre. Tinerii merg pe străzi preocupaţi doar de telefoanele mobile, urmărind tot ce se întâmplă pe site-urile de socializare, confirmând ceea ce se spune în ultima vreme, respectiv faptul că telefoanele mobile au devenit o extensie a corpului uman.