O comună din România este un exemplu de bunăstare a comunității. Sătenii spun că secretul lor este unul cât se poate de banal.
„Acum 15 ani am renunțat la preot, sătui să-i tot dăm bani, ca să-ți facă el vilă și să-și ia limuzină”, declara un sătean.
Sătenii consideră decizia renunțării la preot, ca fiind cea mai bună din istoria comunei.
„Nu doar că ne-au rămas bani pentru investiții, dar am și înțeles că, dacă vrem să obținem ceva, trebuie să muncim pentru asta, nu să plătim acatiste la biserică și să așteptăm să se întâmple. Iar bunăstarea am simțit-o și în stomac, că nu ne-a mai pus nimeni să ținem post sau alte prostii”, spun sătenii.
Cu banii economisiți prin alungarea preotului din comună, sătenii și-au renovat și extins casele, și-au cumpărat utilaje performante pentru agricultură și și-au făcut concedii pe Coasta de Azur sau chiar Thailanda.
„Iar la un moment dat, când ni s-a dărâmat şcoala, am pus mână de la mână şi am făcut nu o altă școală, ci o universitate”, se laudă locuitorii.
Sursa: timesnewroman.ro
Articolul este un pamflet și trebuie tratat ca atare