Socant

Stiri șocante nerecomandate celor cu inima slaba

loading...
Eduard Bandi, fotbalistul care a jucat la începutul anilor 2000 la Tractorul Braşov, Rapid Bucureşti şi Sheriff Tiraspol, înainte de a lua decizia de a se călugări, iar o vreme a stat la Mănăstirea Putna. Și astăzi, după 14 ani, el îmbracă tot haina monahală, însă pe Muntele Athos. Bandi...
Alte două persoane au fost arestate după atacul de miercuri de la Londra, din faţa Parlamentului britanic. Numărul celor arestaţi a crescut la nouă oameni. Potrivit Agerpres, într-o conferinţă de presă în faţa sediului poliţiei, şeful unităţii antiteroriste a Scotland Yard, Mark Rowley, a informat că cele două persoane au...
Aveau viitorul în faţă dar au fost nevoiţi să lase totul în urmă şi să plece în căutarea unui loc mai sigur. Doi avocaţi din Siria veniţi de puţin timp în ţara noastră ca refugiaţi spun că deja cunosc realităţile cu care se confruntă orice român: au dat şpagă...
Lovitură pentru Michael Schumacher, după ce luna trecută şi-a pierdut unchiul La sfârșitul lunii trecute, Michael l-a pierdut pe unchiul său preferat. Karl-Heinz Schumacher avea 65 de ani când a murit. Decesul a fost confirmat abia ieri de soția acestuia. Veştile groaznice nu se mai opresc pentru Michael Schumacher (48 de...
Ultima postare a Ilenei Ciuculete pe blog. „Am obosit, vreau să mă opresc” Ultima postare a Ilenei Ciuculete pe blog. Artista își spunea of-ul pe internet. Intepreta de muzică populară Ileana Ciuculete a încetat din viață pe 14 martie 2017. A lăsat în urma ei o familie îndurerată, dar și fani...
Valuri de furie în Marea Britanie după ce autoritățile au decis să trimită un violator, vinovat de comiterea mai multor infracțiuni, la o închisoare de femei, scrie realitatea.net. Infractorul a fost transferat după ce a suferit o intervenție chirurgicală de schimbare de sex. Cazul este unul neobișnuit și a...
Londra a interzis laptopurile, tabletele şi telefoanele în bagajul de cală. Sunt vizați pasagerii din șase țări Dispozitivele electronice, interzise în bagajul de cală Guvernul britanic a anunţat oficial că a interzis toate laptopurile, tabletele şi telefoanele mai mari de dimensiunile tipice pentru un smartphone, adică 16 centimetri lungime, 9,3...
Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege inițiat de senatorul PNL Luchian Dragoș, care prevede scutirea de la plata cheltuielilor pentru întreținere a copiilor cu vârsta de până la 3 ani. Deputații au adoptat cu 269 de voturi „pentru” proiectul de lege ce presupune modificarea și completarea Legii nr. 230/2007 privind...
Aleea principală a Cimitirului Municipal a fost transformată marţi dimineaţă într-o mare parcare de "Merţane", BMW-uri, Audi şi Passat-uri înmatriculate în Bihor, Arad, Bucureşti, dar şi în Germania, Franţa şi Spania, ai căror ocupanţi veniseră să asiste la înhumarea lui Adrian Hladii, bărbatul de 39 de ani care, după...
Noi informaţii în cazul crimei din Oradea care a şocat România săptămâna trecută. Dalia Dunca nu ar fi avut o relaţie în adevăratul sens al cuvântului. Concret, există informaţii că Adrian "Grasu" Hladii ar fi hărţuit-o iar cel care a fost împuşcat, odată cu frumoasa tânără, nu ar fi...
CRIMA odioasă in Londra. Un bărbat de origine indiană, în varstă  de 33 de ani, căsătorit cu o româncă cu care avea doi copii gemeni în vârstă de un an de zile, și-a măcelărit  cu un ciocan cei doi copii, frate și soră. Băietelul a murit în urma loviturilor primite, iar sora lui se zbate...
Un cocoş gigantic, care apare într-un videoclip postat pe pagina UNILAD, a stârnit numeroase comentarii. Masiva galinacee se plimbă ţanţoş, amintind de cocoşul din celebra poveste a lui Creangă, după ce a înghiţit toate orătăniile din ograda boierului. Frumosul exemplar a fost subiectul a peste 50.000 de comentarii. Unii internauţi...

2017 este ultimul pentru OMENIRE. In toamnă, în octombrie PĂMÂNTUL va fi distrus. Pentru a se evita panica, lumea este ținută la distanță de...

Apocalipsa din Biblie pare mai aproape decât oricând iar semnele care o prevestesc au fost observate clar...

Te oferi? Primeşti 18.000 de dolari pe săptămănă ca să stai 70 de zile în pat

Ți-ai dorit vreodată să stai în pat și să primești bani pentru asta? Ei bine, acum chiar...

Biofizician: Oamenii se TRANSFORMĂ încă din 2012. Nu ne dăm seama, dar trăim pe altă planetă

Un cunoscut biofizician din Rusia spune ca in corpul oamenilor au avut loc transformări importante in ultimii doi...

Pădurea din România in care nimeni nu îndrăznește să intre. Cercetătorii nu găsesc o explicație la ceea ce se intâmplă

Cercetatorii nu au incotro si ridica neputinciosi din umeri, lasand loc liber celor mai diverse speculatii care...