Atunci când cumpărăm din magazin carne de pui, de porc sau lapte, vedem adeseori pe ambalaj inscripţionate câteva cuvinte atrăgătoare, menite a ne da senzaţia că mâncăm ceva cu adevărat sănătos: fără hormoni, fără aditivi, fără conservanţi. Însă altceva ni se ascunde.

În cartea lui Paul Roberts, „Sfârșitul hranei – pericolul înfometării în era hipermarketurilor”, se menţionează însă că de pe ambalajele menționate mai sus lipsește ceva. Nu se specifică „fără antibiotice”.

Paul Roberts aminteşte în cartea să că, la sfârşitul anilor ’40, pescarii de pe răul american Hudson au observat un fenomen ciudat: păstrăvii pe care îi prindeau deveneau, de la un an la altul, tot mai mari. Nu asta era problema, că doar ce pescar nu şi-ar dori capturi cât mai mari?

Problema era că peştii erau prinşi în aval de compania farmaceutică Lederle Laboratories, ceea ce i-a făcut pe unii pescari să se întrebe dacă fenomenul era unul natural. Thomas Juke, un biolog de prima mâna al companiei menţionate, s-a hotărât să studieze mai amănunţit problema. El ştia că Lederle îşi depozita imensele mormane de deşeuri în apropierea raului.

De asemenea, tot el cunoştea că, printre acestea, se află şi un amestec rezidual, rezultat în urma procesului de fermentare, folosit de Lederle pentru prepararea noului sau antibiotic pe baza de tetraciclină. Jukes a presupus că amestecul se scurge în rău, fiind consumat de peşti iar ceva din acest conţinut îi făcea să crească.

După îndelungi teste făcute în laborator, Jukes şi colegul sau, Robert Stockstad, au descoperit ceva revoluţionar: ceea ce îi hrănea pe peşti nu era vitamina B12, prezenta în compus, ci însăşi tetraciclină. În amestec cu făina de porumb, antibioticul de culoarea chihlimbarului dat ca hrană puilor de găină, chiar şi în doze infime, sporea rata de creştere a acestora cu 25%, un procent nemaintalnit până atunci.

Jukes a presupus că tetraciclina vindecă infecţiile intestinale, obişnuite în rândul animalelor crescute în spaţii restrânse, iar caloriile care, în mod natural, ar fi trebuit să fie consumate de sistemul imunitar al găinilor, erau acum folosite de organism pentru creşterea oaselor şi a muşchilor.

În scurt timp, şi alţi cercetători au confirmat că administrarea, în doze mici subterapeutice, a tetraciclinei stimuleaza creşterea la curcani, viţei şi porci cu până la 50%. Studiile ulterioare au arătat că antibioticele măreau cantitatea de lapte dată de vaci şi sporeau numărul de naşteri anuale ale scroafelor. „Noul factor de creştere” a constituit o adevărată revoluţie în domeniu fiind folosit şi astăzi pe scară largă.