Ce trebuie să faci atunci când poliția locală se crede de la rutieră și te amendează. Este ilegală amenda și se poate anula - Infoalert.ro
Connect with us

Din lume

Ce trebuie să faci atunci când poliția locală se crede de la rutieră și te amendează. Este ilegală amenda și se poate anula

Published

on

RECOMANDARE
Angajat al unei fabrici de mezeluri rupe tăcerea. "NICIODATĂ nu o să pun gura pe așa ceva". Iată ce bagă în salam, parizer, mușchi, șuncă sau Kaizer. Răspândiți masiv!

Potrivit art. 7 literele h, i, j și k din  Legea nr. 155 /2010 rep. a Poliției Locale, în domeniul circulației pe drumurile publice personalul poliției locale este abilitat să constate și să aplice sancțiuni pentru o serie de fapte cum ar fi spre exemplu oprirea, staționarea, parcarea, etc. efectuate cu încălcarea normelor legale.

Normele legale ce reglementează circulația rutieră la nivel național pot fi întâlnite în legea cadru, respectiv O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (cunoscuta și sub numele de Codul rutier) și Regulamentul de aplicare a O.U.G. 195/2002 (H.G. nr. 1391 / 2006).

În plus, la nivelul local, prin hotărâri de consiliu, administrațiile pot stabili o serie de reguli particulare cu privire la desfășurarea circulației rutiere (parcare, oprire, staționare), la ridicarea autovehiculelor parcate neregulamentar, la circulația pietonilor, a bicicliștilor sau a vehiculelor cu tracțiune animală, la circulația în zone pietonale, în zonele rezidențiale, în parcuri și locuri de agrement, ș.a.m.d.

În opinia noastră, personalul poliției locale este abilitat să constate și să aplice sancțiuni contravenționale numai în situația în care faptele sancționabile  respective sunt prevăzute în hotărâri de consiliu local, neavând aptitudinea de a constata contravenții la regimul circulației rutiere așa cum acesta a fost stabilit prin O.U.G. 195/2002.

În sprijinul acestei opinii aducem ca argument dispozițiile art. 15 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, respectiv contravenția se constată printr-un proces verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite generic agenți constatatori precum și dispozițiile art. 109 pct. 1 din O.U.G. 195/2002 potrivit cu care, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițiștii rutieri iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către polițiștii de frontieră.

Pentru clarificarea noțiunii de polițist rutier trebuie să observăm dispozițiile art. 177 pct. 2 din H.G. nr. 1391/2006 (Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002) care prevede explicit că polițiști rutieri sunt ofițerii și agenții de poliție specializați și anume desemnați prin dispoziție a inspectorului general al Inspectoratului General al Poliției Române.

În concluzie pentru a putea constata contravenții și a aplica amenzi la regimul circulației rutiere agentul constatator trebuie să îndeplinească două condiții:

să fie ofițer sau agent de poliție specializat;

să fie desemnat ca polițist rutier prin dispoziție a inspectorului general al I.G.P.R.

Observând că polițiștii locali nu îndeplinesc aceste condiții minimale dar că procedează la constatarea contravențiilor potrivit O.U.G. nr. 195/2002 și că aplică și sancțiuni pentru aceste fapte, venim în sprijinul conducătorilor auto cu un model de plângere ce pune sub semnul întrebării calitatea de agent constatator al personalului poliției locale și, implicit, legalitatea procesului verbal de contravenție.

În mod evident, acest model poate fi completat și îmbunătățit iar simpla lui utilizare nu garantează în mod automat câștigarea unui proces.

Nu în ultimul rând, precizăm că suntem adepții ordinii, ai disciplinei și ai comportamentului decent în ceea ce privește respectarea regulilor de circulație rutieră dar, în aceeași măsură, milităm pentru legalitatea incriminării .

De aceea, celor care nu știu cum să se apere în cazul în care se găsesc în situații precum cele descrise de noi, le punem la dispoziție pro bono un model de plângere împotriva proceselor verbale de constatare și sancționare a contravențiilor rutiere, întocmite de personalul poliție locale.

Așadar:

Domnule Președinte,

Subsemnatul …….., domiciliat în ………, strada ………..nr. ………., județul …………………, CNP ………….., în calitate de petent, în termen legal, formulez prezenta

P l â n g e r e

împotriva Procesului Verbal de Constatare a Contravenției seria … nr. ……., întocmit de către agentul constatator ……………., din cadrul instituției Primarului Municipiului/Orașului ……… – Direcția Poliția Locală, cu sediul în ………., strada ……………, nr. ….., județul …………, solicitându-vă, în principal, anularea procesului verbal cu consecința exonerării de la plata amenzii contravenționale și, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, cu cheltuieli de judecată.

Motivele plângerii :

În fapt, în ziua de …., aflându-mă în ….., pe strada……. nr. …. am fost sancționat contravențional cu suma de ………., potrivit art.  ….. din OUG 195 /2002 privind circulația pe drumurile publice, deoarece aș fi ………..

Învederez instanței că starea de fapt reținută prin procesul verbal nu este conformă cu realitatea deoarece …………..

Mai mult, potrivit art. 15 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, contravenția se constată printr-un proces verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite generic agenți constatatori.

Rog a se observa că subsemnatul am fost sancționat pentru săvârșirea unei contravenții prevăzute de OUG nr. 195 / 2002, respectiv ….

Calitatea de agenți constatatori în cazul contravențiilor prevăzute și sancționate de OUG 195 / 2002 revine polițiștilor rutieri, astfel cum rezultă din art. 109 al. 1 , potrivit cu care, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor contravenționale se fac direct de către polițiștii rutieri iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către polițiștii de frontieră.

Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, prevede în art. 177 al. 2 că polițiști rutieri sunt ofițerii și agenții de poliție specializați și anume desemnați prin dispoziție a inspectorului general al Inspectoratului General al Poliției Române.

Din acest motiv, pentru a putea aplica sancțiuni contravenționale la regimul circulației rutiere conform OUG 195 / 2002, trebuie să existe o dispoziție a inspectorului general al Inspectoratului general al Poliției Române prin care agentul constatator în cauză să fie desemnat ca polițist rutier.

Or, în cauză, agentul constatator ………… nu a fost desemnat polițist rutier printr-o astfel de dispoziție.

Este adevărat că Legea nr. 155 / 2010 a Poliției Locale prevede posibilitatea pentru polițiștii locali de a constata contravenții și de a aplica sancțiuni pentru încălcarea unor norme legale în domeniul circulației pe drumurile publice însă, atâta timp cât o persoană este sancționată pentru săvârșirea unei contravenții prevăzute de OUG 195 / 2002, doar persoanele prevăzute în acest act normativ vor putea încheia procese verbale și aplica sancțiuni contravenționale.

Dacă respectiva contravenție ar fi fost prevăzută, spre exemplu, printr-o hotărâre a Consiliului Local …………… iar prin aceeași hotărâre s-ar fi stabilit și calitatea polițiștilor locali de a constata sancțiunile și de a întocmi procese verbale de constatare, atunci, în mod evident, agentul constatator …………… ar fi acționat cu respectarea legii.

Trebuie observat și faptul că Legea nr. 155/2010 nu derogă de la dispozițiile speciale ale OUG 195 / 2002 în ceea ce privește dispozițiile speciale privitoare la constatarea și sancționarea contravențiilor  deoarece, potrivit art. 63 din Legea nr. 24 / 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative pentru instituirea unei norme derogatorii se va folosi formula „prin derogare de la …” urmată de menționarea reglementării de la care se derogă.

Pentru toate aceste motive și având în vedere neîndeplinirea de către agentul constatator a condițiilor legale pentru a avea aptitudinea de a constata contravenții la OUG 195 / 2002 privind regimul circulației rutiere și de a aplica sancțiuni contravenționale, solicit anularea Procesului verbal de contravenție seria … nr… din data de ….., cu consecința exonerării de la plata amenzii contravenționale.

Solicit judecarea prezentei plângeri și în lipsa mea.

În drept, îmi întemeiez plângerea pe dispozițiile OG nr. 2 /2001, OUG 195/ 2002, Legea nr. 155/ 2010.

În probațiune solicit încuviințarea probei cu înscrisuri pe aspectul dovedirii stării de fapt, proba testimoniala cu un martor in persoana dlui./dnei (nume, prenume, adresa domiciliu), precum si a probei cu…

Anexez în original și în copii certificate :

Proces verbal de contravenție seria … nr…

taxa judiciara de timbru în cuantum de 20 lei;

Depun prezenta plângere în două exemplare dintre care unul pentru instanță și celălalt pentru comunicare.

Numele Prenumele, semnătura

Domnului Președinte al Judecătoriei ……………..

Sursa articolului: raican.ro

loading...
5 Commentarii

5 Comments

  1. Florea Alexandru

    feb. 8, 2017 at 8:45 am

    Puteti face cate plangeri veti, deja Curtea de Apel a dat castig de cauza Politiei Locale si a decis ca procesele verbale sunt valabile, politistii locali de la rutiera au competente in domeniul rutier dupa ce au absolvit cursurile de 3 luni intr-o institutie a Ministerului de Interne.

  2. Preda Catalin

    oct. 13, 2016 at 12:15 pm

    Ce coincidenta domnule! A mai scris unul exact același articol acum vreo 2 ani! Ia uite aici http://www.raican.ro/model-de-plangere-impotriva-amenzilor-aplicate-de-politia-locala-la-regimul-circulatiei-rutiere/

  3. DINUT

    oct. 4, 2016 at 9:42 am

    SUSTIN IN CONTINUARE CA POLITIA LOCALA TREBUIE URGENT DESFIINTATA ,, ESTE UN GRUP DE OAMENI FARA CAPATAI ,, IAR JANDARMERIA SI POLITIA STATALA SANT ARHISUFICIENTE UNDE SANT MILITARI CU SCOALA !!

    • Valentin

      oct. 11, 2016 at 4:05 pm

      Dacă ați respecta regulile de circulație nu ați fi așa de revoltați ,cel puțin pentru mine cei care : parchează unde le tuna,ocupa o bandă de circulație și își pun luminile de avarie,parcheaza pe trecerile de pietoni,merg pe interzis,cel mutin taximetristi nu respecta nici o regulă unde îi spune clientul acolo oprește nu contează că încurcă circulația ,,,,etc,,,,,etc. Ia incercați să fiți corecți si nimeni nu are nimic cu voi fie de la locală fie de la rutieră nationala

Lasă un răspuns

Din lume

„Cancerul este produs de un parazit! Află în ce condiții se dobândește boala!” Afirmația unui celebru chimist român răstoarnă toate teoriile medicale de pană acum

Published

on

RECOMANDARE
Alertă de la POLITIE! Fiți vigilenți! Mii de români au fost înșelați în acest mod

Această extraordinară afirmaţie îi aparţine unui veteran al produselor de sănătate din România, şi ne referim aici la inginer chimist Ştefan Manea, aflat de decenii în slujba produselor naturale româneşti.

El se alătură cercetătorilor care susţin că această boală, cea mai temută la acest moment şi în cea mai mare creştere, are cauze până acum complet ignorate! Prin urmare cancerul de colon nu este rezultatul unei diete sărace în fibre, după cum cel pulmonar nu are legătură cu fumatul, iar cancerul pancreatic nu e neapărat efect al consumului de alcool.

Da, pot fi consideraţi factori favorizanţi, dar ei nu reprezintă cauza! Întrucât afirmaţia este, la o primă auzire, şocantă, stau de vorbă cu inginer-chimist Ştefan Manea, proprietarul uneia dintre cele mai mari companii de produse de sănătate din România,  pe care-l rog să detalieze pe înţelesul tuturor.

Acesta ne dezvăluie lucruri uluitoare, care necesită un grad ridicat de receptivitate, întrucât contrazic ceea ce este deja acreditat despre această boală: ’’În prezent, specia umană este infestată masiv cu paraziţi. Într-adevăr, aceştia au făcut dintotdeauna casă bună cu gazdele lor, oamenii, dar aici vorbim de unul cu totul special, numit ’’trematodul intestinal uman’’. Dacă acesta este distrus,  evoluţia cancerului se va opri imediat!’’

Ascult cu interes vorbele lui şi evaluez toate cauzele despre care se ştie că duc la cancer, inclusiv cele de ordin genetic. Îi adresez o întrebare scurtă la care aştept un răspuns cât se poate de detaliat şi lămuritor. Îl obţin: Cum poate trematodul, un banal vierme intestinal să ducă la cancer? În aceste condiţii, cum rămâne cu teoria că factorii genetici predispun?

‘’Pentru a înţelege mai bine cancerul trebuie să înţelegem lucrurile importante despre parazitul care îl produce, îmi răspunde Ştefan Manea. Trematodul este un parazit intestinal plat care este studiat încă din anul 1925.  De obicei, acesta trăieşte în intestine unde nu produce foarte multe daune, poate colită sau sindromul intestinului iritabil, cel mult.

La acest nivel  îl putem considera inofensiv, pentru că deşi fabrică milioane de ouă în corpul nostru, le eliminăm prin intermediul tranzitului intestinal. Numai că unii dintre noi suferim însă de mici leziuni ale intestinului care permit acestor ouă microscopice să fie atrase în circuitul sanguin. Atunci când invadează un organ ca uterul sau rinichiul provoacă daune extrem de mari, iar dacă se localizează în ficat produce cancer!

Ceea ce face ca lucrurile să fie interesante este faptul că se localizează doar în ficatul anumitor persoane – punctează Ştefan Manea – se pare că numai pacienţii care au în organism alcool izopropilic dezvoltă cancerul! În urma cercetărilor efectuate şi a încercărilor de a se stabili numitorul comun al bolnavilor de cancer, s-a constat că pacienţii care au cancer au în ficat atât parazitul trematod cât şi alcool izopropilic.

Cât despre factorii genetici despre care m-aţi întrebat, aici se întâmplă ceva foarte interesant… Nu neg caracterul predispozant al acestora, dar ceea ce determină ca fiul sau fiica să facă acelaşi tip de cancer ca mama sau tatăl, este faptul că aceştia moştenesc şi aplică în vieţile lor exact aceleaşi tipare de a se alimenta, de a gândi, de a rezolva situaţiile vieţii, care duc la instaurarea aceluiaşi tip de patologie.

Este o discuţie largă aici pe care o putem relua altădată. În articolul de faţă să acordăm întreaga noastră atenţie parazitului trematod care provoacă instalarea cancerului în prezenta alcoolului izopropilic, pentru a-i lămuri pe deplin pe cititorii noştri. ’’ Ce este de fapt alcoolul izopropilic, şi cum ajunge din natură în organismul nostru?

Îmi răspunde Ştefan Manea: ‘’Alcoolul izpropilic este un antiseptic folosit la ora actuală pe scară largă! Pentru că mulţi comercianţi nu au prins de veste că acestă substanţă este vinovată, în anumite condiţii, de producerea cancerului, îl vom găsi fără probleme pe cam toate etichetele! Şi nu vă gândiţi că îl găsiţi numai în produse cosmetice! Nici vorbă! Îl putem identifica într-o sumedenie de produse pe care le aducem în casele şi în farfuriile noastre.

El se regăseşte în hrană noastră cea de toate zilele,  în multe dintre cerealele pe care le mâncăm cu lapte dimineaţa, majoritatea surselor provenind din arome şi coloranţi care sunt extrase cu ajutorul acestor solvenţi.  Verificaţi etichetele produselor şi vedeţi dacă au cuvântul ‘’propanol’’ sau ‘’isopropanol’’. Nu le cumpăraţi pe acestea! De fapt,  nu folosiţi nici un  produs care conţine vreo substanţă în care apare cuvântul ‘’prop’’ în lista de ingrediente.

Pentru a face asta pe deplin convins, aminteşte-ţi că 100% dintre pacienţii cu cancer au alcool izopropilic acumulat în ficat şi în ţesuturile canceroase!’’, avertizează Ştefan Manea. Cum poate fi transmis acest parazit şi cine este mai expus? ‘

’Tremadodele se pot vedea chiar şi la un microscop de putere redusă şi se găsesc în toate fluidele, în laptele matern, salivă, urină, spermă. Deci poate fi transmis prin sărut, alăptare sau pe cale sexuală. Revin cu observaţia care trebuie neapărat reţinută, că un cancer se va dezvolta în organismul unei persoane infectate numai dacă în corpul său s-a acumulat alcoolul  izopropilic despre care am vorbit anterior’’ – ne lămureşte Ştefan Manea.

Pacientul bolnav de cancer se poate recupera? Da – răspunde Ştefan Manea. Distrugerea tuturor paraziţilor şi a stadiilor lor larvare şi înlăturarea alcoolului izopropilic din viaţa pacienţilor duce la o recuperare remarcabilă, în mai puţin de o săptămână! Vă spun că am putea eradica această boală nenorocită, dacă vom îndepărta trematodele din hrana animalelor de companie, le vom deparazita riguros, vom monitoriza alimentele de origine animală, hrana pentru animale şi toate produsele folosite pentru uz uman, pentru a depista aceşti solvenţi. În fiecare dintre noi, în fiecare clipă, există un anumit număr de celule canceroase.

Aceastea sunt atacate de sistemul nostru imunitar, şi permit bolii să evolueze sau nu. Vestea bună este că putem lucra la capacitatea de apărare a sistemului imunitar, a noastră şi a copiilor noştri, utilizând o serie de alimente şi substanţe de o valoare excepţională, care se află la îndemâna noastră! Trebuie doar să avem o vigilenţă  mai ridicată’’, accentuează inginer chimist Ştefan Manea.

Pentru a afla mai multe lucruri despre acestea şi pentru întrucât cancerul este un subiect inepuizabil, am smuls de la diplomat/inginer/chimist Ştefan Manea, promisiunea că vom reveni cu interviuri succesive pe această temă, sub forma unui serial. Am obţinut acordul său plin de gentileţe,  fapt pentru care îi mulţumim!

Notă: după încheierea acestui interviu, am mers acasă şi am verificat toate produsele din baie, bucătărie, sertarul cu medicamente, etc. Am gasit cuvântul ‘’prop’’ în lista de ingrediente a nenumărate produse precum spumă de ras, after-shave, apă de gură, loţiune de corp, fixative, ceară de păr, parfumuri, creme de uz medicinal, dar şi în produsele alimentare precum: îngheţată, băuturi răcoritoare, gumă de mestecat, creme de prăjituri, sos de salată, smântână, etc.

RECOMANDARE
Alertă de la POLITIE! Fiți vigilenți! Mii de români au fost înșelați în acest mod

Rezultatul m-a îngrozit! Gradul nostru de expunere este uriaş… Ne-am facut vieţile mai comode, dar plătim cu sănătatea şi chiar cu viaţa!

Fă şi tu acelaşi test! Te va pune pe gânduri!

Sursa: adevarul.ro

loading...
Citește mai departe>>

Ultimele articole

Alte recomandari

Loading...

Facebook

Cele mai citite articole din ultima săptămână

*** Infoalert.ro este un site ce cuprinde articole de presă preluate din diverse surse interne și externe. Majoritatea articolelor conțin link-uri către sursa lor originală, diverse site-uri informative din Romania sau de peste hotare.*** ***


Vă stăm oricând la dispoziție cu întrebări și sugestii la contact@infoalert.ro sau lăsându-ne un mesaj pe pagina noastră de Facebook
Copyright © 2018 *INFOALERT.RO * Unele drepturi rezervate***