România numeroasă, cu forță de muncă și dezvoltarea puternică a industriei, erau doar câteva dintre planurile lui Ceaușescu. El spera ca țara să aibă cel puţin 25 de milioane de locuitori în 1990 şi 30 de milioane de români în anul 2000. A vrut să sporească populaţia României într-un ritm alert şi prin orice mijloace.

Din acest motiv au apărut taxa pe celibat, taxa de nuliparitate, decretul 770 şi înăsprirea condiţiilor de divorţ.
Dictatorului care a impus măsuri aberante pentru a forţa creşterea natalităţii.

Populaţia României a crescut în cele patru decenii în care ţara s-a aflat sub dictatură comunistă cu 7 milioane de locuitori, ceea ce a una dintre cele mai ridicate creşteri demografice din Europa. Ambiţiile sale au fost prezentate în „Programul Partidului Comunist Român de făurire a societăţii multilateral dezvoltate şi înaintare a României spre comunism”.

În 1974 se stabilea: „Vor fi luate măsuri corespunzătoare în vederea asigurării unui spor demografic normal, realizării unei proporţii juste de vârstă a populaţiei, menţinerii tinereţii poporului nostru. Se va aplica cu consecvenţă o politică de sporire a natalităţii, de ajutorare a copiilor şi familiilor cu mulţi copii, astfel încât în 1990 populaţia României să ajungă la cel puţin 25 de milioane de locuitori, iar în anul 2000 la circa 30 de milioane de locuitori”.

Familia era considerată celula societăţii comuniste pe care  o dorea Ceauşescu, de aceea a înăsprit condițiile de divorț. Fie că le era bine sau nu în căsnicie, românii din vremea lui Ceauşescu nu putea divorţa decât în condiţii excepţionale. Decretul 779 din 1966   modifica prevederile Codului Penal, iar divorţul a ajuns un lux pentru români.

Procesele de divorţ începeau cu o perioadă lungă de aşteptare, în care erau foarte multe tentative de reconciliere. desfacerea căsătoriei era permisă  : dacă unul dintre soţi era diagnosticat cu o boală psihică sau dacă unul dintre soţi îl abandonase pe celălalt pentru emigrare.   Pentru motive ca infidelitatea sau violenţa conjugală reconcilierea era impusă prin lege. Un proces de divorţ presupunea şi taxe mari , peste venitul românului de rând. Scăderea numerică a divorțurilor a fost semnalată în timp . În 1966 s-au înregistrat peste 25.000 de divorţuri, iar în 1967, în România, au fost finalizate doar 48 de divorţuri.

Tot în 1966 , comuniştii au mai luat o măsură care avea ca scop creșterea numerică. Pentru a forţa românii să se căsătorească şi să facă copii, comuniştii au impus taxa de celibat şi taxa de nuliparitate. În viziunea comuniştilor, un cuplu căsătorit care nu procrea era inutil societăţii. Tinerii căsătoriţi care nu aveau copii erau obligaţi să achite un impozit de 10% din venitul lunar.

Taxa a fost preluată de  la statele comuniste sovietice.  La început impozitul viza doar cuplurile căsătorite şi fără copii, dar din anul 1977 a fost aplicat si celibatarilor. Celibatari erau considerați bărbații cu vârste cuprinse între  25-50 de ani şi femei   între 20 şi 45 de ani, care nu aveau copii.   Decretul 770   a reprezentat apogeul prevederilor legislative pentru planul lui Ceauşescu de a spori natalitatea a fost interzicerea avorturilor. Textul articolului de lege stabilea faptul că„ interzicerea cursului sarcinilor este interzisă”.

Articolul 2 al Decretului 770 prevedea situaţiile în care avorturile erau permise: „sarcina pune viaţa femeii într-o stare de pericol care nu poate fi înlaturat printr-un alt mijloc;  unul dintre părinţi suferă de o boală gravă, care se transmite ereditar sau care determină malformaţiuni congenitale grave; femeia însărcinată prezintă invalidităţi grave fizice, psihice sau senzoriale; femeia este în vârstă de peste 45 de ani; femeia a născut patru copii şi îi are în îngrijire;sarcina este urmarea unui viol sau a unui incest”.

În  articolului 3 al decretului se preciza ”întreruperea în cazurile prevazute la art. 2 se poate efectua în primele trei luni ale sarcinii. În caz exceptional, când se constată o stare patologică gravă care pune în pericol viaţa femeii, întreruperea cursului sarcinii se poate face până la şase luni”.

Încălcarea prevederilor Decretului atrăgeau răspundere penală. „Efectuarea întreruperii cursului sarcinii în alte condiţii decât cele prevăzute în acest decret constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit dispoziţiilor Codului penal”, preciza articolul 7 al celebrului decret.

Pasibili de pedepse erau şi medicii, asistentele sau moaşele care se încumetau, pe ascuns, să facă întreruperi de sarcină.   2 milioane de copii născuţi în 24 de ani   În lipsa metodelor contraceptive, timp de 24 de ani cât a fost în vigoare decretul 770, româncele care rămâneau gravide şi nu îşi doreau copii au recurs la avorturi empirice.

Decretul lui Ceauşescu şi-a atins scopul doar parţial. Potrivit statisticilor, în 1967 natalitatea din România s-a dublat.  Se estimează că , din 1966 pana in 1989 peste 10.000 de femei au murit din cauza avorturilor ilegale. Mulţi dintre ”decreţei”, copiii născuţi în perioada 1966-1989  s-au născut bolnavi sau cu un handicap, din cauza avorturilor nereuşite.  Cei mai mulţi au ajuns în orfelinatele groazei.

Citeste mai mult: Adevarul.ro