vineri, aprilie 18, 2025

INFORMAȚIA înseamnă PUTERE

Cele mai eficiente metode pentru a scădea febra copilului, fără a apela la medicamente

Febra copilului reprezintă întotdeauna, pentru părinţi, o problemă importantă şi, în acelaşi timp, un factor de stres.

Febra se defineşte ca o creştere a temperaturii interne peste valoarea nomală a organismului (de obicei, 37°C) (temperatură rectală mai mare decât 38°C, temperatura orală mai mare de 37,5°C, temperatură axilară peste 37,2°C, iar cea auriculară peste 37,2°C ).

În general febra arată existenţa unui proces anormal în corp. Efortul fizic, temperatura ridicată a mediului ambiant şi vaccinările obişnuite ale copiilor pot duce de asemenea la creşterea temperaturii corpului. Febra nu este o boală, ci, mai degrabă, este un simptom sau un indicator al unei tulburări apărute în organism. Febra nu poate indica ce afecţiune o produce. Ea poate apărea în cursul unei infecţii bacteriene sau virale, ca reacţie la o alergie la alimente sau medicamente sau poate apărea ca o supraîncălzire în cazul expunerii la soare sau prin joacă. Febra ajută organismul să distrugă microbii care produc infecţii.

De asemenea stimulează răspunsul inflamator care produce mai multe substanţe în zona infectată pentru a o proteja, a preveni răspândirea infecţiei şi pentru a începe procesul de vindecare. În cazul în care febra se înrăutățește, iar copilul dumneavoastră arde și se simte inconfortabil, atunci puteți aplica aceste metode simple care pot ajuta copilul să se simtă mai bine. Este extrem de important, însă, să ştiţi că, în cazul în care copilul dumneavoastră are febră mare, care persistă mai mult timp, atunci trebuie să mergeţi cu el la un medic pediatru.

Metode naturale care pot fi aplicate acasă pentru a reduce febra copilului în câteva minute:

Cartof ras

Cartofii se spală, se curăţă de coajă şi se rad pe răzătoarea mică. Se pun în şosetele copilului.

Rachiu și apă

Se amestecă o ceaşcă de rachiu cu aceeaşi cantitate de apă într-un castron. Înmuiaţi tifon în acest amestec, stoarceţi puţin pentru a elimina excesul de lichid, înfăşuraţi picioarele copilului, apoi trageţi şosetele peste „bandaj”. Se poate folosi, în loc de alcool, oţet alimentar, care este la fel de eficient.

Compresă rece pe frunte

Acesta este, de asemenea, un remediu eficient pentru scăderea febrei. Puneţi un prosop sau o bucată de pânză rece, umedă, pe fruntea copilului. Cel mai indicat este să faceţi acest lucru în timp ce copilul doarme. Se pot pune comprese reci şi pe alte zone unde circulaţia sângelui este superficială, de exemplu la încheieturi şi în regiunea inghinală.

Foarte interesant și..  De ce nu trebuie să vorbeşti niciodată la telefon în timp ce se încarcă?

Baie călduţă

Se face o baie călduţă; copilul nu trebuie să tremure din cauza temperaturii prea scăzute a apei deoarece acest lucru poate duce la creşterea temperaturii. Această metodă este deosebit de utilă deoarece apa se evaporă din piele, corpul se va răci, iar temperatura va scădea.

Lichide și alimente reci

Se dau copilului produse alimentare și băuturi reci pentru a face ca temperatura corpului să scadă din interior spre exterior. De asemenea, este extrem de important să se menţină corpul hidratat.

Ventilator

Se poate utiliza un ventilator la viteză redusă şi reglat astfel încât să circule aerul din jurul copilului. Nu se lasă ventilatorul să „sufle” direct spre copil.

Haine subţiri

Copilul trebuie îmbrăcat subţire, astfel încât să poată pierde mai uşor căldura prin piele. Dacă are frisoane, poate fi acoperit cu o pătură numai până când îi va fi din nou cald.

Loc răcoros

Copilul trebuie ţinut într-un loc răcoros. În cazul în care merge afară, trebuie să stea tot timpul la umbră.

Notă: Trebuie să mergeţi urgent la doctor:

în cazul copilului cu vârste sub 1 an, imediat ce depistaţi febra peste 38°C (sub 3 luni) sau 39°C (3-12 luni); în cazul copilului sub 2 ani, atunci când febra durează mai mult de 24-48 de ore; în cazul copilului mai mare de doi ani, atunci când febra durează de mai mult de 48-72 de ore; dacă temperatura trece de 40°C; dacă prezintă şi alte simptome (spre exemplu: tuse, durere de urechi, usturime în gât, înţepenirea gâtului) ce ar putea indica o boală ce trebuie tratată; dacă suferă de o problemă de sănătate gravă precum afecţiunile de inimă, anemie cu celule falciforme, diabet, probleme ale sistemului imunitar; dacă a fost vaccinat recent; dacă îi apar pe piele iritaţii sau vânătăi; dacă are probleme de urinare.

Articole asemănătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.