vineri, decembrie 1, 2023

INFORMAȚIA înseamnă PUTERE

Cercetătorii au reuşit prima teleportare pe o distanţă de 25 de kilometri

Chiar dacă s-a reușit teleportarea stării cuantice a unui foton încă nu se poate efectua teleportarea unei persoane.

Fizicienii elveţieni au reuşit, în premieră, să teleporteze starea cuantică a unui foton pe o distanţă de 25 de kilometri, a anunţat o echipă de cercetători din Geneva, al căror studiu a fost publicat revista Nature Photonics.

„Experimentul, realizat în laboratorul profesorului Nicolas Gisin, reprezintă o premieră şi a pulverizat pur şi simplu fostul record de 6 kilometri, stabilit în urmă cu 10 ani de aceeaşi echipă de cercetători de la Universitatea din Geneva (UNIGE)”, a dezvăluit profesorul elveţian într-un comunicat.

Popularizată de literatura SF şi de franciza „Star Trek”, teleportarea cuantică nu permite, cel puţin în stadiul actual al cunoştinţelor ştiinţifice, realizarea unui transfer între obiecte uzuale şi cu atât mai puţin între fiinţe umane.

Această tehnică ar trebui să conducă în viitor la găsirea unor aplicaţii interesante, mai ales în domeniul telecomunicaţiilor şi al criptării informatice pe internet, potrivit oamenilor de ştiinţă, care speră că teleportarea cuantică va permite garantarea faptului că o informaţie transmisă de un expeditor către un receptor va ajunge la destinaţie fără să fie interceptată.

Sursa: antena3.ro

Foarte interesant și..  Cum vă pot fura hacker-ii datele din calculator, chiar dacă nu e conectat la internet

Articole asemănătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.