Crime înfiorătoare au fost comise în Secuime, după fuga lui Ceauşescu, mii de români fiind nevoiti sa fuga din calea etnicilor maghiari.
Fapte de o cruzime greu de înţeles au fost comise pe 22 decembrie 1989 în judeţele Harghita şi Covasna. Etnicii maghiari au torturat şi ucis şase angajaţi români ai Miliţiei sau ai Securităţii.
Faţă de restul ţării, unde înlăturarea regimului comunist a însemnat un moment de mare bucurie, în judeţele Harghita şi Covasna, locuite preponderent de etnici maghiari, fuga familiei Ceauşescu s-a tradus printr-o răzbunare extrem de violentă pe organele de Miliţie şi Securitate de la acea vreme. Faptele de o violenţă ieşită din comun au fost soldate cu şase morţi şi cu aproximativ 100 de persoane rănite din rândul miliţienilor şi securiştilor. Frustrările acumulate de populaţia maghiară în anii de dictatură ceauşistă au defulat începând cu 22 decembrie (ziua în care cuplul dictatorial a fugit cu elicopterul de pe sediul Comitetului Central al PCR).
La această nebunie au contribuit din plin Televiziunea Română şi Radioul, care au transmis mesajele instigatoare ale unor Teodor Brateş, Cico Dumitrescu, George Marinescu, Silviu Brucan şi, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, Ion Iliescu. Crimele au fost săvârşite în special în ziua de 22 decembrie 1989, în general în spaţii publice, în prezenţa a sute de oameni care au asistat şi la profanarea cadavrelor. Spre exemplu, plutonierul-major Liviu Teofil Cheuchişan, care avea 33 de ani şi era şeful postului de Miliţie din comuna harghiteană Dealu, a fost ucis în faţa soţiei şi a celor doi copii, care au scăpat cu viaţă miraculos.
La Târgu Secuiesc, în Covasna, maiorul Aurel Agache, care avea 44 de ani, a fost atacat în sediul Miliţiei apoi urmărit până în centrul oraşului, unde a fost bătut şi torturat până a murit. I-au fost scoşi ochii şi i s-a băgat în gură un şobolan mort. Tot pe 22 decembrie, şeful Securităţii din Odorheiu Secuiesc, lt. col. Dumitru Coman, a fost ucis chiar în faţa sediului instituţiei pe care o conducea. Agresorii săi nu au fost identificaţi niciodată. Victime a răzbunării etnicilor maghiari au căzut şi doi miliţieni din secuime, plt. Major Ferencz Emeric, căruia localnicii i-au tăiat gâtul în curtea postului de Miliţie din Cristuru Secuiesc (Harghita), şi plutonierul în rezervă Gavril Szekely, de 42 de ani. O poveste tragică din zilele fierbinţi ale Revoluţiei române din decembrie 1989 este şi cea a subofiţerului de miliţie Gabriel Dănăilă. Tânărul, născut în Vrancea, în comuna Bogheşti, era ajutorul şefului de post din comuna Zetea, judeţul Harghita. S-a stabilit acolo imediat după ce a terminat şcoala de miliţie şi îşi întemeiase o familie frumoasă. Soţia sa, care i-a dăruit şi un copil, era etnică maghiară.
Tocmai de aceea, este greu explicabil ceea ce s-a întâmplat pe 22 decembrie, după fuga lui Nicolae Ceauşescu. Un grup de săteni maghiari a pătruns în sediul Miliţiei şi l-a bătut cu bestialitate. Plutonierul a încercat să se refugieze în locuinţa sa de la etaj, însă urmăritorii l-au lovit în cap cu un grătar metalic, l-au înjunghiat şi apoi l-au împuşcat în gură cu propriul pistol. Potrivit părinţilor, când l-au ridicat de la morgă, avea unghiile zdrobite şi dinţii lipsă, semn că, înainte de a-l omorî, criminalii l-au torturat. Hristache Dănăilă, tatăl poliţistului ucis în judeţul Harghita în decembrie, alături de fratele eroului „Sunt 30 de ani de când din mijlocul nostru lipseşte un copil.
Era miliţian la Harghita şi a fost omorât de unguri. Avea 28 de ani şi i-a rămas în urmă o fetiţa de 4 ani. L-au omorât mişeleşte. Zece persoane au năpustit peste el în postul de poliţie şi nu a mai avut scăpare. S-a aflat adevărul. Trei persoane au fost condamnate, şapte la locul de muncă”, ne-a spus Hristache Dănăilă, tatăl eroului. El s-a aflat la Focşani la sfârşitul săptămânii trecute, unde i s-a înmânat o plachetă omagială din partea autorităţilor.
Spune că cei trei criminali condamnaţi atunci la 15 ani de puşcărie au fost eliberaţi după numai patru ani de pedeapsă, după ce, pe 24 martie 1994, Ion Iliescu, preşedintele de atunci al României, a semnat un decret de graţiere scandalos, prin care reducea la o treime pedepsele celor care aveau între 13 şi 15 ani. Anchetatorii care s-au ocupat de violenţele de atunci au susţinut că bilanţul victimelor putea fi şi mai mare în cele două judeţe. Atunci au fost incendiate aproape 200 de locuinţe aparţinând miliţienilor şi securiştilor, iar din sediile de miliţie au fost furate aproape 500 de arme şi mii de cartuşe, peste 70 de arme nemaifiind recuperate niciodată. Mii de români au fugit atunci din Secuime înspăimântaţi de anvergura actelor de violenţă.
Citeste mai mult pe adevarul.ro
Este regretabil și de condamnat că unii secui înfierbintați în timpul revoluției au omorât în total șase milițieni și securiști, chiar dacă aceștia s-au comportat brutal și nemilos cu localnicii în timpul lui Ceaușescu (comparativ, în București au fost omorâți peste o mie de oameni). Pentru obiectivitate trebuie amintit și adevărul că înainte Garda lui Maniu și Garda de Fier au omorât cu cruzime nu șase, ci mii de secui, cu topoare și cuțite, neiertând nici copiii nici gravidele.
Ca sa vezi, ca erau doar militieni si securisti! Dar cu profesorii, educatorii si alti oameni ai muncii romani ce-ati avut? Acum nu mai sunteti infierbantati? Nu mai strigati: „Nem, nem, soha!”?
Si hai sa trecem in revista istoria completa a cruzimii unguresti din Transilvania:
În toamna anului 1940, ca urmare a dictatului de la Viena, în mai multe localități din Ardealul de Nord realipit la Ungaria, trupe militare sau paramilitare maghiare au masacrat civili români, țigani și evrei, în intenția de a determina prin teroare un exod din populațiile conlocuitoare nemaghiare. Atrocități similare au avut loc și spre sfârșitul anului 1944, îndeosebi pe fundalul stării de beligeranță în care frontul de est și-a mișcat relativ rapid în direcția est-vest linia care traversa teritoriul Ardealului de Nord, mai ales după 23 august 1944, când România a ieșit din coaliția Puterilor Axei și s-a alăturat Puterilor Aliate.
Printre cele mai cunoscute și bine documentate masacre:
Masacrul din Treznea
Masacrul din Ip
Masacrul de la Ciumărna
Masacrul din Moisei
Masacrul de la Aita Seacă
Masacrul de la Sărmașu
Masacrul de la Luduș
Masacrul de la Hărcana (Turda)
Masacrul de la Nușfalău, Sălaj
Masacre au avut loc și în alte localități: Viseu de Sus – Dosu Taului, Cerișa, Marca, Brețcu, Mureșenii de Câmpie, Mihai Bravu, Zalău, Huedin, Belin, Zăbala, Halmășd, Sântion, Cosniciu de Sus, Camăr, Aghireș, Sucutard, Ditrău, Suciu de Sus, Tărian, Prundu Bârgăului, Cătina, Răchitiș, Șincai, Turda, Ozd, Gădălin.
Cronologia altor masacre
La începutul lunii septembrie 1944, în comuna clujeană Cătina, situată la noua frontieră de după Dictatul de la Viena, mai mulți etnici maghiari localnici au jefuit casele românești din localitate, au omorât o fată în vârstă de 16 ani și au rănit alți doi oameni.[20]
În toamna anului 1944, în satul Răchitiș, județul Harghita, un ofițer din armata ungară a omorât șapte români. Ofițerul se ocupa cu aprovizionarea Batalionului 5 secuiesc de graniță. Sub pretextul bănuielii că erau partizani, au fost arestați șapte păstori care se aflau ascunși în pădurea satului. Oțerul a dispus formarea unui pluton de execuție, însă plutonul a refuzat să-i împuște. Au fost aleși alți soldați care i-au împușcapt pe cei șapte români.[21]
La 5-7 septembrie 1944, grăniceri unguri, alături de civili din comuna mureșeană Șincai, au trecut frontiera în satul Fânațe, unde au omorât trei localnici români. De teamă să nu fie maltratat, aflând că a fost căutat, Gheorghe Ursuț s-a spânzurat în curtea casei sale. Aceeași bandă a jefuit și incendiat gospodăriile românești.[22]
La 8 septembrie 1944, satul Ozd, județul Târnava Mică interbelic, azi județul Mureș, preotul maghiar din localitate predă trupelor maghiare doi ciobani români. Aceștia au fost duși sub escortă în orașul Luduș, unde au fost executați prin împușcare și îngropați.[23]
La 23/24 septembrie 1944, în satul clujean Gădălin, soldați unguri au împușcat doi localnici români. Armata română le-a descoperit cadavrele dezbrăcate și înhumate în islazul comunei.[19] * La 24 septembrie 1944, în timpul luptelor dintre armatele ungară, sovietică și română, în Turda au fost asasinați 18 români. Aceștia, în special femei și copii, se adăposteau de barajul de artilerie sub un pod de cale ferată. Au fost împușcați de militari unguri.
Urmările masacrelor din Transilvania de Nord
După ocuparea Ardealului de Nord în toamna anului 1940, pentru populația românească a început unul dintre cele mai întunecate capitole ale istoriei recente. La acțiunile de răzbunare ale unor maghiari naționaliști ardeleni împotriva românilor s-au adăugat abuzurile militare, măsurile polițienești de teroare impuse de noile autorități, arestări ilegale, execuții sumare și aroganța agresivă a reprezentanților noilor structuri administrative. În cursul unor acțiuni de depistare erau vizați, în primul rînd, etnicii români considerați naționaliști, în primul rând preoți și învățători. Aceștia au devenit victimele unor cetățeni maghiari zeloși, ale trupelor ungare și ale unor formațiuni paramilitare: au fost batjocoriți, torturați și unii linșați.[24]
Date oficiale privind abuzurile comise de autoritățile horthyste
Într-un raport statistic al Secretariatului de stat pentru naționalități, din București, privind situația din Ardealul de Nord în perioada 30 august 1940 – 1 noiembrie 1941, sunt menționate 919 omoruri, 1.126 schingiuri, 4.126 bătăi, 15.893 arestări, 124 profanări, 78 respectiv 447 devastări colective și individuale.[24]
La câteva zile de la instalare, autoritățile de ocupație au început deportarea românilor în lagăre. Potrivit unui raport al comandantului lagărului din orașul Püspökladány, rezultă că numai în acel lagăr au fost internați în luna septembrie 1940 1.315 români, mult peste capacitatea sa maximă. În consecință, încă din aceeași lună au fost înființate alte lagăre la Someșeni și Florești, lângă Cluj Napoca.[25]
Au existat și expulzări în masă ale ardelenilor peste noua frontieră impusă prin Dictatul de la Viena, îndeosebi a etnicilor români considerați periculoși sau prezumtiv ostili noului regim. Începute în anul 1940, expulzările au fost practicate până în 1944, când, în septembrie și octombrie, autoritățile ungare au fost alungate de unitățile militare sovietice și române. Până la 1 ianuarie 1941, au fost în total 109.532 de refugiați români, la care se mai adaugă 11.957 de ardeleni expulzați de autoritățile maghiare (între care și cazuri de etnici maghiari nerecunoscuți ca maghiari).[26] O statistică vizând perioada 1 septembrie 1940 – 1 decembrie 1943 indică un total de 218.919 persoane expulzate.[27] Acestora li s-au adăugat numeroșii refugiați, care și-au părăsit localitățile de domiciliu de teama noii administrații maghiare. Documentele de epocă relevă că la 23 august 1944, când a început lupta pentru eliberarea Transilvaniei de Nord, în România se aflau peste 500.000 de persoane provenite din teritoriul cedat în baza dictatului de la Viena.[28] În această perioadă, au avut de suferit și școlile și bisericile românești. Pe teritoriul Ardealului cedat funcționau (la 30 august 1940) 1.666 de școli elementare cu predare în limba romană și 67 de unități de învățământ liceal, profesional și superior. La începutul anului școlar 1941/1942, numărul școlilor primare s-a redus cu 792 de unități, iar în anul 1940/1941 mai funcționa un singur liceu cu limba de predare română – cel din Năsăud – și numai șapte secții românești în cadrul unor licee cu altă limbă de predare.[27]
Membri participanți
Cele trei organe de represiune ale regimului horthyst erau armata, poliția și jandarmeria, asistate de numeroase organizații naționalist-șovine, instituții militarizate și paramilitare. Cele mai cunoscute organizații paramilitare iredentiste implicate[27] (cu adăugarea unei formațiuni românești similare, din 1944):
Garda zdrențăroșilor (a Rongyos Gárda); s-a remarcat în prigoana împotriva românilor
Vânătorii turanici (a Turáni vadászok), organizație protocronistă terorist-informativă, cu filiale de oraș, plasă și județ
Uniunea camaraderească „Turul” (a Turul bajtársi szövetség)
Asociația națională de tir (az Országos Magyar Lövész Egyesület)[29]
Divizia Secuiască de Frontieră (a Székely Határőr Hadosztály)
Voluntarii pentru Ardeal „Iuliu Maniu”; organizație paramilitară română care a comis omoruri sub pretextul răzbunării pentru acte similare comise de unguri (vezi și art. Aita Seacă)
După aplanarea conflictului, la 10 iulie 1945 s-a înființat la Cluj Napoca un Tribunal al Poporului pentru a-i judeca pe criminalii de război. Instanța a procurat date, dovezi, mărturii privind masacrele comise pe teritoriul din nord-vestul României. Tribunalul Poporului din Cluj a pronunțat în perioada 13 martie – 28 iunie 1946 nouă sentințe (hotărâri). După desființarea sa, judecarea criminalilor de război a fost preluată de Curtea de Apel Cluj (1946 – 1952).
Tribunalul Poporului din Transilvania de Nord și succesoarele sale au condamnat 481 de persoane (găsite vinovate pentru crime de război, crime împotriva păcii și crime împotriva umanității): 370 unguri, 83 germani, 26 români și 2 evrei. Tribunalul din Cluj a decis 100 de condamnări la moarte, 163 de condamnări la închisoare pe viață și alte sentințe. Majoritatea acuzaților au fost judecați în contumacie și nu și-au ispășit pedeapsa niciodată. Edificator este faptul că, din totalul de 72 de criminali maghiari (52 originari din Ungaria și 20 din România) condamnați la moarte de instanța din Cluj, absolut toți au fost judecați în contumacie. Printre personalitățile maghiare transilvănene implicate în acțiuni contra românilor și contele scriitor Albert Wass, considerat și astăzi criminal de război.[30] Albert Wass și tatăl său Andrei au fost găsiți în 1946 vinovați de crime de război și condamnați la moarte de Tribunalul Poporului Cluj. Potrivit rechizitoriului, Wass senior și junior au ordonat asasinatele asupra etnicilor români și evrei de la Mureșenii de Câmpie și Sucutard. La 10 martie 2008, Curtea de Apel Cluj a respins cererea de revizuire formulată de petentul Andreas Wass, ca fiu al condamnatului Albert Wass (între timp decedat), împotriva sentinței nr. 1 din 13 martie 1946 pronunțată de Tribunalului Poporului, prin care acuzații Andrei Wass, Albert Wass și alții fuseseră condamnați la moarte în contumacie.[31] Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut hotărârea Tribunalului Poporului din 1946, prin care Albert Wass a fost condamnat la moarte.[32]
Reacțiile maghiarilor față de atrocitățile comise sub ocupația horthystă
Maghiarii din Transilvania intrată sub stăpânirea Ungariei au întâmpinat cu satisfacție hotărârile Dictatului de la Viena, sperând ca, în finalul războiului, Hitler să îi acorde lui Horthy întreg Ardealul.[16] Numeroși etnici maghiari au participat, alături de militari, la masacrele împotriva populației românești. Au devastat, profanat și dărâmat din temelii biserici românești – mai ales în ținuturile locuite de secui -, au jefuit și incendiat casele românilor ori au torturat și ucis oláhok („vlahi”). Au fost însă, ce-i drept în puține cazuri, și localnici unguri care s-au implicat în salvarea unor familii de români. Printre aceștia este cunoscut cazul lui Iosif Gáll, care a salvat de la moarte mai mulți ardeleni în timpul masacrului de la Treznea. O mărturie în acest sens este și aceea a lui Gavril Butcovan, unul dintre supraviețuitorii dramei din comuna Ip, Sălaj.
dar masacrele de la ip si trasnea ce-ti spun??? mititeii si inocentii ungurasi… au fost niste sfinti…
de 1000 de ani de cand sunt in Transilvania numai crime si epurari etnice au facut… sa nu amintim si de cazul actual Ditrau… salbateci si sangerosi ati fost, ati fost catolicizati… dar la fel nenorociti ati ramas
Pentru pamânt , nu trebui sa lupti ca la final tot de pamânt esti inconjurat si nu iei nimic.
Trebui sa fi redus mintal sa nu realizezi.
foarte trist cá ce s-a íntímplat ín timpul rázboiului din ambele párti, dar crimele nedescopeite au fost si ín timp de pace si timpul lui ceausescu ín special militieni si profesori de limba románá..párerea mea e cá era deasteptat ca ín timp de revolutie ín aceastá zoná sá fie mai multe crime si din pácate románii ín acea zoná nici acum nu sínt ín sigurantá…e trist dar cred cá e adevárat..
Oare ar mai fi ajuns Iliescu cu ai lui la putere daca in TOATA tara ar fi cautat populatia militienii si securistii pe la casele lor? Daca erau tinuti inchisi macar doua luni, unde eram azi? Dar romanul e credincios, asa ceva nu face.
Ca și acum cu obligativitatea certificatului verde de către ministru interimar ungur