Profesorii sunt principalii responsabili pentru rezultatele elevilor şi nu invers.” Primele trei măsuri pe care ex profesoara Cristina Tunegaru le-ar lua dacă ar fi numită ministrul Educaţiei - Infoalert.ro
Connect with us

Educație

Profesorii sunt principalii responsabili pentru rezultatele elevilor şi nu invers.” Primele trei măsuri pe care ex profesoara Cristina Tunegaru le-ar lua dacă ar fi numită ministrul Educaţiei

Published

on

RECOMANDARE
Toaleta din România care face furori pe internet. Din păcate, la noi lucrurile care ar trebui sa fie firești au ajuns sa fie tratate ca excepționale pentru ca sunt ...tot mai rare

Într-un interviu acordat publicaţiei „Adevărul”,  Cristina Tunegaru, profesoara devenită celebră pentru curajul de a atrage atenţia asupra neregulilor din sistemul de învăţământ, a afirmat că profesorii sunt principalii responsabili pentru rezultatele elevilor şi nu invers, aşa cum mulţi dascăli susţin. Cristina Tunegaru a luat nota 10 la titularizare anul aceasta şi a ocupat un post de profesor de Limba Română în satul Petrechioaia din judeţul Ilfov. Actualmente, îşi pregăteşte doctoratul care are ca temă inechităţile din învăţământul românesc.

Iată câteva fragmente din interviul acordat de Cristina Tunegaru reporterilor „Adevărul”.

„Adevărul“: Aţi luat 10 la Titularizare, iar în această vară aţi ales să oferiţi meditaţii gratuite unor copii corigenţi, în loc să faceţi pregătire cu elevi mai buni contra cost. De ce?

Cristina Tunegaru: Repetenţia este o practică medievală care nu are ce să caute la noi în şcoală. Mi-am dorit să îi ajut pe aceşti copii să depăşească impasul corigenţei pentru că asta e, de fapt, doar un impas, şi să nu treacă prin drama repetenţiei. Odată ce ai rămas repetent, treci printr-o traumă, te simţi abandonat de sistem. Or, toţi aceşti copii merită o şansă. Sunt capabili, inteligenţi, doar că au avut ghinionul să nu obţină o medie de trecere din diverse motive. De exemplu, copiii cu care lucrez eu au rămas corigenţi pentru că nu au reuşit să facă ceea ce le-a cerut dascălul de la clasă, adică să înveţe pe dinafară comentariile unor texte literare. Elevii pe care îi meditez sunt în clasa a V-a şi a VI-a. Au între 11 şi 13 ani. Lucrez cu ei sâmbăta şi duminica în fiecare weekend. Unul dintre ei, un băieţel de clasa a V-a,  are un vocabular atât de bogat şi este plin de imaginaţie. Problema este că nu are încredere în el. În prima şedinţă, mi-a spus că nu ştie nimic. Un alt elev în clasa a VI-a îmi povestea despre cât de pasionat este de romanele lui Mihail Drumeş şi despre ce trilogii mai vrea să citească. El, un copil corigent, este pasionat de cunoaştere, dar sistemul nu vede asta.

Cum a fost toată experienţa în vederea obţinerii unui post de titular?

A fost foarte greu. De exemplu, anul acesta, în Bucureşti nu a fost scos niciun post  la Limba Română. Am dat examenul de Titularizare de şase ori din 2009. Întotdeauna au fost foarte puţine posturi, însă situaţia se înrăutăţeşte.  Cel mai greu a fost că în fiecare an a trebuit să mă despart de copiii mei şi să o iau de la capăt cu alţii. Visul meu cel mai mare este să formez o generaţie din clasa a V-a până în a VIII-a. Odată am avut posibilitatea de a lucra cu o clasă doi ani la rând. Despărţirea de ei m-a afectat cel mai mult şi cred că şi pe ei i-a durut. Eram foarte apropiaţi. S-a format o legătură cu adevărat specială. Din fericire, anul acesta am reuşit să mă titularizez în Ilfov, la Petrechioaia.

Cum comentaţi problema lipsei manualelor şi a auxiliarelor din şcoli?

Eu cred că vorbim de o falsă problemă. Nu asta ar trebui să fie preocuparea noastră principală. Profesorii au o programă şcolară, pe care ar trebui să fie capabili să o parcurgă fără manuale. Profesorul de Română, cel puţin, dacă este bun, are nevoie doar de un pix şi o foaie pentru a-şi desfăşura activitatea la clasă. Pe mine nu mă deranjează dacă lucrez fără manual. Am programa şcolară şi ştiu exact ce trebuie să fac. Cât despre auxiliare, eu cred că ar trebui interzise de tot. E clar că dacă permiţi auxiliarelor să ajungă în şcoală, părinţii trebuie să investească financiar în educaţia copilului, chiar dacă educaţia este un drept gratuit de care ar trebui să beneficieze toţi copiii din România. Asta garantează echitatea în educaţie. Un copil care provine dintr-un mediu dezavantajat ar trebui să beneficieze de aceleaşi oportunităţi precum un copil care e dintr-o familie mai potentă financiar. Nu e moral să ai auxiliare în şcoli. Avizate, neavizate, nu contează. Important este să ai profesori care să îşi facă treaba.

Dacă aţi fi numită ministrul Educaţiei, care ar fi primele trei lucruri pe care le-aţi face?

E o întrebare foarte dificilă pentru că învăţământul românesc este foarte rezistent la schimbare, deci cred că multe propuneri ar fi respinse din start. Trebuie identificate acele idei care să se poată implementa pe structura existentă. Să se facă din mers. Totuşi, unul dintre lucrurile pe care m-aş focusa ar fi formarea profesorilor.  În prezent, un absolvent de facultate care devine profesor vine în faţa elevilor fără a şti ce are de făcut. Acest lucru se întâmplă pentru că nu se face o pregătire în prealabil. De asemenea, aş implementa un mecanism de evaluare al profesorilor de la clasă, ceea ce nu se întâmplă în prezent. Profesorul este stăpân absolut peste ceea ce se întâmplă în clasă. El este principalul responsabil pentru rezultatele şcolarilor. De aceea, trebuie să găsim un mijloc pentru a-i evalua activitatea. Nu în ultimul rând, aş schimba sistemul de Titularizare. Profesorul ar trebui să fie un titular al şcolii, nu al sistemului, în sensul în care şcoala ar trebui să scoată la concurs un anumit număr de posturi pentru care intră în competiţie un anumit număr de profesori, iar cei care iau notele cele mai bune să ocupe posturile. În momentul în care un dascăl nu mai vrea să lucreze la acea şcoală ar trebui să îşi dea demisia, iar postul să rămână vacant pentru alţi profesori. Şcoala ar trebui să aibă posibilitatea reală de a face acest lucru. Din păcate, în România sunt oameni care ocupă posturi la catedră fără să fi predat vreodată, iar asta pentru că titularizarea a devenit ca o zonă de confort. Nu este vina dascălilor, ci a sistemului. Acesta este construit în aşa manieră, încât doar titularii ajung să fie pioni importanţi în Educaţie. Pe de altă parte, suplinitorii, care chiar dacă îşi fac treaba bine şi ajung să se apropie de copii, nu au nicio garanţie că anul următor vor preda aceloraşi copii. Este o instabilitate care nu prieşte nici elevilor, nici profesorilor.  Citeste mai mult: adev.ro/ovfedj

loading...
Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Din lume

De ce se numește moneda românească „Leu”?

Published

on

RECOMANDARE
Toaleta din România care face furori pe internet. Din păcate, la noi lucrurile care ar trebui sa fie firești au ajuns sa fie tratate ca excepționale pentru ca sunt ...tot mai rare

Istoria leului românesc începe cu secolul al XVII-lea când în Principatele dunărene se foloseau ca monedă taleri olandezi, löwenthaler, care aveau gravat pe ei un leu rampant, locuitorii denumindu-l generic “ leu ”.

Această monedă a fost folosită în Țările Române până în a doua jumătate a secolului XVIII şi chiar după ce talerul fusese scos din uz, el încă reprezenta o unitate de calcul imaginară sub numele de “ leu ”, la care se raportau toate preţurile în anii ce au urmat.

Mai este de menţionat că moneda naţională a vecinilor noştri de peste Dunăre este leva care în traducere înseamnă tot “leu”, trădând aceeaşi origine ca cea a leului românesc. De la löwenthaler, pronunțat daler, vine și denumirea monedei SUA, dolar. Din cauza lipsei unor legi monetare bine definite la noi au început să fie folosite câteva zeci de tipuri de valută străină.

Leul devine oficial monedă a românilor pe 16 septembrie 1835 când domnul Țării Românești, Alexandru Ghica, instituie ca monedă a țării, leul, unitate teoretică de cont, echivalentul a 60 de parale. Tranzactiile, taxele, impoziele se calculau în lei, dar se plăteau în monedă străină. În Moldova, domnitorul Mihail Sturdza, ar fi dorit în 1835 să bată monedă, dar Imperiul Otoman, nu ar fi acceptat ca un stat vasal să aibă propria monedă, deoarece ar fi fost un semn al independenţei. După unirea Principatelor şi Cuza a tatonat ideea unei monede naţionale, care urma să se numească român sau romanat, dar Înalta Poartă Otomana s-a opus.

Încă din 1859, Alexandru Ioan Cuza l-a însărcinat pe consulul francez la Iaşi, Victor Place, să negocieze baterea unor bani româneşti la monetăria din Paris. Acestea urmau să se numească „români”. Un român ar fi cântărit 5 grame de argint şi ar fi fost împărţit în 100 de „sutimi”, ca monedă divizionară. Ion Heliade Rădulescu a propus numele de „romanat”, după modelul bizantin. Proiectul nu a putut fi realizat. La 1860, s-a bătut totuşi o monedă de bronz de 5 parale, dar aceasta nu a circulat.

RECOMANDARE
O afacere ce-ți asigură venituri mari! „Aurul rosu” se cultivă în Gorj și costă 14.000 de euro pe kilogram

În 1864, după ce Cuza a impus regimul său autoritar, chestiunea a fost reluată şi s-au bătut câteva monede de probă. Este vorba de piesele de „5 sutimi”, care aveau pe avers efigia domnului şi inscripţia „Alecsandru Ioan I”. Ele nu au fost puse în circulaţie niciodată.

Sursa: atlas-geografic.net

loading...
Citește mai departe>>

Ultimele articole

Alte recomandari

Loading...

Facebook

Cele mai citite articole din ultima săptămână

*** Infoalert.ro este un site ce cuprinde articole de presă preluate din diverse surse interne și externe. Majoritatea articolelor conțin link-uri către sursa lor originală, diverse site-uri informative din Romania sau de peste hotare.*** ***


Vă stăm oricând la dispoziție cu întrebări și sugestii la contact@infoalert.ro sau lăsându-ne un mesaj pe pagina noastră de Facebook
Copyright © 2018 *INFOALERT.RO * Unele drepturi rezervate***