Mihaela Bilic, nutriționist a plecat de la povestea „Omul din Atlantis” și a încercat să explice de ce oamenii aleg alimentele sărate și nu pot alege o altă alternativă care ar putea înlocui sarea, sau cel puțin să o reducă.
Mihaela Bilic despre slăbiciunea pentru sare
Cu toate că toată lumea preferă mâncarea sărată, trebuie să luam în considerare faptul că uneori minte s-ar putea să ne joace feste, iar instinctul nostru ar percepe sare ca pe un permanent gustos. Nutriționista Mihaela Bilic spune că în momentul de față, cel mai mare profit îl are industria alimentară în urma celor care au slăbiciuni și fix ca în cazul zahărului, simt că dependența e un sentiment care e în permanență cu tine.
„Oameni sau animale, cu toții căutăm inconștient sarea în mâncare. Instinctul ne spune că tot ce e sărat e gustos, plăcerea are sarea ca ingredient de bază. Până și iubirea e comparată cu “sarea în bucate”, iar termenul “salariu” tot de la sare vine! Au trecut vremurile în care 1 g de sare era echivalent cu 1 g de aur, acum avem acces la sare fără limite. Ca și în cazul zahărului, ne place mult sarea și cu greu ne putem opri. Iar industria alimentară profită de slăbiciunile noastre, nu e de mirare că toate…
Citește continuarea pe RomaniaTV.net