Atunci când calea ferată transcontinentală nord-americană a fost stabilită în anii 1860, inginerii s-au confruntat cu un mare obstacol în statul Utah, și anume un lac de apă sărat de 4.400 km2, numit Great Salt Lake. Inițial, șinele de cale ferată au fost proiectate în jurul lacului, peste munții Promontory din nord. Treizeci și cinci de ani mai târziu, în 1904, liniei de cale ferată i s-a stabilit un traseu mai scurt, direct peste lac. Numit Lucin Cutoff, noul traseu a redus distanța cu 68 kilometri.

Great Salt Lake este cel mai mare lac de apă sărată din emisfera vestică. Este alimentat de trei râuri  care în fiecare an depozitează aproximativ 1,1 milioane de tone de minerale în lac. Apa lacului are o salinitate mult mai mare decât cea a oceanelor, atât de mult încât Great Salt Lake este uneori numit „Marea Moartă a Americii”. Conținutul ridicat de sare face ca însuși lacul să fie aproape lipsit de viață, singurele lucruri care se dezvoltă în acest mediu fiind un tip de alge.

Când lacul a fost împărțit în două de drumul sudic al căii ferate, capătul nordic al lacului a devenit mai salin decât capătul sudic, deoarece toate cele trei râuri majore curg în partea sudică. Nivelul apei de la capătul sudic a crescut de asemenea semnificativ, în timp ce la capătul nordic a scăzut, deoarece a înregistrat rate de evaporare ușor mai mari, accentuând în continuare dezechilibrul de salinitate.

Pentru construirea căii ferate au fost tăiați mai mult de 38 000 de copaci și aduse în apă peste 2 milioane de metri cubi de pietriș. Rezultatul este cel care se poate vedea – ape stranii de culori diferite, de o parte și alta a căii ferate…

Citeste mai multe pe cunoastelumea.ro