luni, octombrie 7, 2024

INFORMAȚIA înseamnă PUTERE

Cum a ordonat Putin ca un avion de pasageri sa fie doborât de către armată

Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat în 2014 doborârea unui avion de pasageri în legătură cu care exista informaţia că ar fi avut o bombă la bord şi care ar fi vizat ceremoniile de deschidere ale Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci, a povestit chiar liderul de la Kremlin într-un documentar difuzat la TV, informează Reuters, citată de Agerpres.

Intr-un documentar de două ore intitulat „Putin” şi care poate fi vizionat pe social media, Putin i-a declarat ziaristului Andrei Kondraciov că a primit un telefon de la ofiţerii de securitate responsabili cu Jocurile Olimpice de la Soci, la 7 februarie 2014, cu puţin înainte de începerea ceremoniilor de deschidere.

„Mi s-a spus: un avion care circulă pe ruta Ucraina – Istanbul a fost capturat, iar persoanele răspunzătoare cer să aterizeze la Soci”, a declarat Putin în documentarul vizionat de Reuters.

Piloţii avionului de tip Boeing 737-800, aparţinând companiei turce Pegasus Airlines şi care efectua o cursă între Harkov şi Istanbul, au anunţat că unul dintre pasageri avea o bombă şi că avionul trebuia să-şi schimbe destinaţia către Soci, povesteşte Kondraciov în documentar. La bordul aeronavei se aflau 110 pasageri, în timp ce peste 40.000 de oameni se aflau pe stadionul pe care urma să se desfăşoare ceremonia de inaugurare a Jocurilor Olimpice, a continuat ziaristul rus.

Putin a declarat că a cerut părerea ofiţerilor de securitate şi i s-a spus că un plan de urgenţă elaborat pentru astfel de situaţii presupunea doborârea avionului deturnat. „Le-am spus: acţionaţi conform planului”, a explicat Putin, adăugând că la scurt timp după aceea a ajuns la stadionul olimpic, însoţit de oficialităţi din Comitetul Olimpic Internaţional. După câteva minute, Putin a primit un nou apel telefonic, în care a fost informat că a fost vorba despre o alarmă falsă – pasagerul era beat, iar avionul urma să-şi continue zborul spre Turcia.

Articole asemănătoare

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.