miercuri, noiembrie 29, 2023

INFORMAȚIA înseamnă PUTERE

Misterul din jurul deceselor unor tineri perfect sănătoşi, din cauza COVID-19

COVID-19 este în continuare un mister pentru specialişti şi oameni de ştiinţă din toată lumea care încearcă să găsească un vaccin, un tratament sau pur şi simplu să înţeleagă cum funcţionează virusul sau de ce pe unii îi afectează mai rău decât pe alţii.

Una dintre puţinele informaţii sigure pe care le avem despre noul coronavirus este că acesta îi afectează mult mai grav pe cei în vârstă, în special cele cu afecţiuni preexistente, precum boli de inimă, boli pulmonare şi diabet şi că rata deceselor în rândul acestora este mult mai mare decât în cazul persoanelor tinere.Totuşi, există mai multe cazuri de tineri cu o stare de sănătate foarte bună înainte de a fi infectaţi şi care au murit din cauza COVID-19.

Cifrele de la debutul pandemiei în Statele Unite, ţara cu cel mai mare număr de îmbolnăviri la nivel global, arată că 18% dintre pacienţii confirmaţi pozitiv aveau vârste între 45 şi 54 de ani, iar 29% aveau între 20 şi 44 de ani.

Dintre cei care au fost spitalizaţi, 18% au avut vârste cuprinse între 45 şi 54 de ani, iar 20% au fost între 20 şi 44 de ani.

Cifrele de la debutul pandemiei în Statele Unite, ţara cu cel mai mare număr de îmbolnăviri la nivel global, arată că 18% dintre pacienţii confirmaţi pozitiv aveau vârste între 45 şi 54 de ani, iar 29% aveau între 20 şi 44 de ani.

Dintre cei care au fost spitalizaţi, 18% au avut vârste cuprinse între 45 şi 54 de ani, iar 20% au fost între 20 şi 44 de ani.

Foarte interesant și..  Dr. Emilian Imbri, managerul Spitalului Clinic „Dr. Victor Babeș": ,,Va trebui să conviețuim cu noul coronavirus pentru că va reveni"

O posibilitate este o variație în gena ACE2. ACE2 este o enzimă care se atașează de | suprafața exterioară a celulelor din plămâni și inimă. într-un articol din revista Science, imunologul Dr. Philip Murphy de la Institutul Național de Alergii și Boli Infecțioase spunea că „variațiile genei ACE2 care modifică receptorul ar putea face ca virusul să ajungă în celulele pulmonare mai ușor sau mai greu”

O altă teorie este aceea că un ingredient esențial produs de organism, cunoscut sub I numele de agent tensioactiv, care permite corpului să lupte cu virusul, să se epuizeze | la unii pacienți infectați cu coronavirus.

Citiţi articolul integral pe Mediafax.ro

Articole asemănătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.