Bolile de inimă sunt principala cauză de deces la nivel mondial, acestea curmând viaţa unui număr mai mare de persoane decât toate tipurile de cancer la un loc. Potrivit medicilor specialişti, numărul mare de decese cauzate de bolile cardiovasculare se află în directă legătură cu necunoașterea simptomelor specifice acestor afecțiuni.
Simptomele bolilor cardiovasculare sunt dificil de identificat deoarece nu sunt întotdeauna evidente şi intense şi variază de la o persoană la alta în funcţie de sex.
Din această cauză, medicii precizează că nu trebuie ignorat niciun semn, chiar dacă se manifestă pentru o scurtă perioadă de timp sau poate fi atribuit unei alte afecţiuni.
Iată câteva dintre semnalele pe care le poate transmite o inimă bolnavă:
- Dureri în piept
Presiunea intensă în piept, descrisă de unii pacienţi „ca şi când un elefant ar sta aşezat pe piept”, poate indica prezenţa unui infarct miocardic, de aceea trebuie să ceri de urgenţă ajutor medical.
O durere difuză, care iradiază în braţ, în şold, la ceafă sau chiar în maxilare poate să fie, de asemenea, un semn că suferi de o afecţiune cardiacă. Durerea apărută în capul pieptului după o sesiune de exerciţii la sala de sport sau în perioadele de stres este, de asemenea, un semnal de alarmă.
- Respiraţie greoaie
În cazul în care activităţile de zi cu zi devin mai ostenitoare decât de obicei, iar acest simptom nu dispare nici dacă dormi suficient, atunci este cazul să îţi pui un semn de întrebare şi să faci o programare la medic.
Dacă respiri greu când urci scările sau când cari o sacoşă de la piaţă, atunci poate însemna că inima ta nu mai funcţionează cum trebuie. În plus, dacă observi schimbări majore în ritmul respiraţiei, mergi la un consult de specialitate. Daca te confrunţi cu probleme de respiraţie şi când stai întins, acest lucru poate indica o afecţiune a valvelor inimii.
- Simptome asemănătoare gripei
Dacă te simţi lipsit de vlagă şi de energie, transpiri mult şi ai senzaţie de ameţeală, primul lucru la care te gândeşti este o răceală sau gripă. Însă aceste simptome pot indica şi faptul că inima nu pompează suficient sânge, spun specialiştii.
Fiecare dintre noi putem simţi astfel de simptome câteodată, însă dacă apar frecvent, mai ales după un efort fizic, este important să mergi la medic.
Şi indigestia, care nu este cauzată de o alimentaţie inadecvată, poate indica prezenţa unei afecţiuni coronariene (de regulă, îngustarea arterelor coronare sau chiar apariţia unui plăci de aterom). Unele cercetări în domeniu au arătat că mulţi dintre cei care au suferit un atac de cord au avut indigestie înainte.
- Tuse persistentă
Tusea ori respirația șuierătoare este un simptom de insuficiență cardiacă – rezultatul acumulării de lichid în plămâni. În unele cazuri, oamenii cu insuficiență cardiacă ajung să elimine sânge, atunci când tușesc.
- Ameţeala
Dacă te simţi ameţit, acest lucru poate fi semnul unei probleme cu valvele inimii, mai ales dacă apar şi palpitaţiile, acele senzaţii care te fac să crezi ca inima o ia la goană din piept. Şi dacă ameţeşti de fiecare dată când te ridici în picioare, repede, poate fi un semn al unei probleme cu inima, arată un studiu recent efectuat în SUA, la Universitatea Carolina de Nord.
- Oboseala
Oboseala poate fi pusă pe seama multor boli, printre care şi afecţiunile inimii. Multe femei care au suferit atacuri de cord s-au simţit foarte obosite cu o săptămână înainte ca acesta să se producă. De asemenea, ele s-au plâns şi de tulburări de somn, potrivit unui studiu efectuat la Universitatea din Arkansas, în Statele Unite.
- Transpirația rece
În cazul unui infarct, bolnavul simte o transpirație rece. Transpiraţia excesivă, numită şi hiperhidroză, apare din cauza unei secreţii abundente şi anormale a glandelor sudoripare.
Transpiraţia abundentă în special în timpul nopţii mai poate apărea în caz de endocardită (infecţie a valvelor inimii), accident vascular cerebral, comă hipoglicemică (la diabetici), bronşită, osteomielită (inflamaţie a osului şi a măduvei dată de infectarea cu diverşi germeni), abcese sau în alte infecţii, cum este cea cu HIV.
Persoanele cu riscul cel mai mare
În timp ce în alte ţări boala cardiacă apare după 50 de ani, în România din ce în ce mai mulţi tineri ajung la spital cu atac de cord. Astfel, tot mai mulţi tineri cu vârste cuprinse între 20 şi 45 de ani fac infarct, iar în unul din zece astfel de cazuri pacientul nu supraviețuiește.
Oamenii în vârstă de peste 65 de ani, dar și cei expuși la factorii care provoacă boli de inimă, precum colesterolul mărit, hipertensiune arterială, obezitate, fumat, diabet şi moștenirea genetică, au mai multe șanse să dezvolte afecțiuni cardiovasculare.
„Cu cât ai mai mulți factori de risc, cu atât mai mult ar trebui să ții cont de simptomele care te anunță că ceva este în neregulă cu inima ta”
VEZI MAI MULTE PE https://extranews.ro/7-semne-periculoase-care-anunta-ca-ai-probleme-cu-inima