vineri, octombrie 4, 2024

INFORMAȚIA înseamnă PUTERE

Cum va arăta lumea în 2030, în 2040, 2050, chiar și în 2100? Previziuni făcute de experți pe baza evoluției tehnologice și a schimbărilor climatice

Până la în anul 2050, vom avea, probabil, mașini care se conduc singure, acces la internet răspândit în cele mai obscure locuri ale Globului şi roboti inteligenți care să concureze de la egal la egal cu fiinţa umană. În ciuda acestor evoluţii tehnologice, omenirea a eşuat în a rezolva foarte multe dintre probleme care îi ameninţă viaţa pe Terra. Lumea nu s-a obișnuit încă să folosească alternative la combustibilii fosili, să renunţe la antibiotice şi nu s-a debarasat nici de stereotipurile care se referă la oamenii cu boli mentale. Nu ne-am asigurat orașele în caz de inundație şi nici nu am găsit încă o soluție pentru alimentarea cu energie în caz de dezastru, scrie Business Insider, citat de Gândul.ro. Din cauza acestor probleme, cu anul 2050 la doar câteva decenii distanța, există probleme majore care ne pândesc de după colţ.

Un studiu realizat cu ajutorul a peste 800 de experți în domeniu prezintă modul în care va arăta lumea din viitor. Ei au realizat un top 7 al celor mai incredibile tehnologii pe care le vom vedea în jurul nostru până în 2030, notează businessinsider.com.

Roboți industriali. Aceștia sunt deja prezenți în industriile producătoare de mașini, de mobilă și nu numai. În viitorul apropiat, roboții vor lua locul unor meserii făcute de om, precum cea de farmacist. Experții preconizează că această schimbare se va petrece până în anul 2021.

Senzori. Internetul este o rețea aflată în plină expansiune și este prezent zilnic în viața noastră. În viitor, acesta va fi o componentă activă în îmbrăcămintea pe care o purtăm și chiar pe trotuarul pe care mergem. Până în 2022, un trilion de senzori vor fi conectați la rețeaua de Internet.

Medicină. Imprimarea 3D a revoluționat deja industria medicală. Această tehnologie a fost folosită pentru a înlocui o parte a cutiei toracice, însă până în anul 2024 ar putea fi folosită și pentru transplantul de organe.

Internet. În cadrul acestui studiu, 79% din participanți sunt de părere că Internetul va deveni un drept fundamental până în 2024.

Telefonie mobilă. Componentele electronice vor continua să crească în potențial și să scadă în dimensiune. Astfel, 80 % din experții implicați în acest studiu cred că până în 2024 oamenii vor intra în posesia telefoanelor mobile implantabile. Mai exact, în loc să comunice pe cale orală, utilizatorii vor putea să își transmită gândurile cu ajutorul undelor cerebrale.

Automobile. În prezent există numeroase aplicații care le permit utilizatorilor să găsească cel mai scurt drum, cea mai apropiată benzinărie sau să cheme un taxi în doi timpi și trei mișcări. Acestea le-au schimbat deja perspectiva proprietarilor de automobile. Astfel, până în 2026 aplicațiile vor fi din ce în ce mai prezente în viața conducătorilor auto, sunt de părere experții.

Inteligența artificială. Roboții sunt capabili să învețe din greșelile trecutului și să automatizeze decizii dificile, bazându-se pe date complexe. Experții sunt de părere că inteligența artificială va fi prezentă în fiecare companie până în anul 2026.

Previziunile specialiștii continua. Astfel cei de la sciencenature.com au făcut un scurt inventar cu cele mai importante schimbări ce vor avea loc pe Planeta noastră, până în anul 2030, 2040 și 2050.

Până în anul 2030

India va deveni cea mai populată țară de pe Pământ.

Se va produce sânge artificial din celule stem.

Panourile solare vor fi foarte populare și vor costa 0,50 de dolari.

Peste 13 milioane de mașini electrice vor fi vândute în toată lumea.

Diabetul va fi tratat prin injecții cu proteine.

Oamenii de știință vor produce un vaccin antigripal pentru toate tulpinele.

Populația planetei va atinge 8.500.7666.000 de persoane.

Se vor produce orice fel de organe umane funcționale cu imprimantele 3D.

Omenirea va ajunge pe Marte.

Până în anul 2040

Populația Pământului va ajunge la 9.157.230.000 de persoane.

India va depăși SUA ca puteren economică.

Aproape 174 de miliarde de aparate vor fi conectate la Internet.

O mare parte din Orientul Mijlociu și din nordul Africii va fi de nelocuit din pricina temperaturilor extrem de ridicate.

Migrația va ajunge la cote de masă din cauza lipsei de hrană a schimbărilor climatice.

Vom fi nevoiți să căutăm resurse în oceane pentru că pe uscat s-au epuizat.

Vor apărea epidemii fără precedent, din pricina foametei și a schimbărilor climatice.

Boala Alzheimer va ataca și generația tânără.

Fumatul va fi eradic pe toată planeta.

Tot mai mulți coloniști vor ajunge pe Marte.

Până în anul 2050, mai mult de jumătate din populaţia lumii ar putea rămâne fără acces la apă. 

In prezent, 1,1 miliarde de oameni nu au acces la resurse de apă. Mai mult, 2,5 miliarde (adică 36% din populaţia planetei) trăiesc în zone în care există un risc crescut al dispariţiei reurselor de apă, acestea fiind regiunile în care este realizat 20% din Produsul Intern Brut global.

În total, lipsa resurselor suficiente de apă pentru cel puţin o lună în fiecare an îngrijorează deja 2,7 miliarde de oameni (deci 40% din locuitorii Globului), fie pentru că nu au acces la apă curată, fie pentru că nu-şi pot permite asemenea „facilităţi”.

Până în 2050, însă, acest număr va creste cu siguranţă. Aproape două miliarde de oameni vor locui în ţări din Nordul Africii sau din Orientul Mijlociu în care lipsa apei va fi o problemă majoră, a anunţat Institutul Internaţional de Management al Apei. În plus, până în 2050, cinci miliarde de oameni din totalul de 9,7 miliarde prognozat pentru acea dată, vor locui în zone cu riscuri serioase în privinţa resurselor de apă.

Dincolo de lipsa apei potabile, populaţiile vor avea de suferit pentru că în aceste zone nu-şi vor putea iriga pământurile (o ameninţare pentru rezerva de hrană) şi nu vor putea folosi apa în scopuri gospodăreşti, industriale sau de mediu.

Vor fi vaccinuri universale pentru diferite forme de cancer.

Populația lumii va ajunge la 10.143.271.720 de persoane.

5 miliarde de oameni vor suferi de sete.

Temperatura globală va crește cu peste 3 grade.

Urșii polari vor dispărea.

Cum se va arata lumea din punct de vedere tehnologic?

Foarte interesant și..  Sânge artificial produs la Cluj din viermi marini, o descoperire de Premiu Nobel, care ar putea schimba lumea medicală

Ferme pe verticala. Uitati de zgarie-norii care domina orizontul oraselor noastre. Cladirile vor fi multifunctionale iar unii prezic aparitia fermelor pe verticala. Eco-turnurile vor oferi loc pentru locatari, birouri, recreere, dar si pentru producerea de mancare.

Retele inteligente. Fibra optica de mare viteza va deveni un standard pentru orasul anului 2050, dar nu va mai conecta doar casa, ci orice altceva. Toate serviciile, de la sanatate, educatie, administratie si pana la utilitati vor fi conectate in aceeasi retea care va deveni centrul nervos al orasului.

Cladiri inteligente. Cladirile isi vor asuma responsabilitati, vor controla caldura, nivelul iluminarii si siguranta cu foarte putina implicare din partea omului. Arhitectii au in vedere cladiri mult mai sustenabile capabile sa-si produca singure electricitatea si sa refoloseasca apa de ploaie. Cladirile ar putea fi capabile sa stocheze energia in baterii uriase, iar locuintele vor restitui surplusul de energie unei retele inteligente.

Spatiile urbane. Pietonii si vehiculele vor imparti spatiul. Spatiile destinate afacerilor, productiei si petrecerii timpului liber ar putea fuziona. Eco-fabricile care fabrica si vand bunuri vor fi standardizate, in timp ce spatiile de recreere vor fi mai verzi.

Cumparaturile. Mersul la cumparaturi ar putea fi foarte diferit in 2050. Este foarte posibil ca imprimantele 3D sa fie disponibile in foarte multe magazine, permitandu-le oamenilor sa-si creeze produsele la comanda. Asistenti robotizati va vor ajuta sa gasiti ceea ce cautati, dar vor fi capabili si sa analizeze.

Granita dintre real si virtual se va diminua. Produsele vor fi prezentate cu ajutorul unor afisaje virtuale uriase, insotite de elemente de realitate augmentata.

Retele de senzori. Expertii anticipeaza ca absolut tot – de la mobilierul stradal, la drumuri si la casele in care locuim – va fi conectat la retea.

Toate obiectele vor produce un volum urias de date, iar unele orase ar putea sa isi construiasca centre de control ca la NASA, pentru a putea face predictii legate de viata urbana, inclusiv locurile expuse criminalitatii.

Reteaua umana. Cetatenii vor purta asupra lor mai degraba un computer – un dispozitiv de tipul ochelarilor Google – decat un telefon.

Robo-taxi. Este foarte posibil ca masinile sa se conduca singure. Diferentele dintre transportul public si cel privat se vor estompa si vom calatori in taxiuri robotizate. Semafoarele nu vor mai fi necesare.

Lumini vii. Imaginati-va ca in locul stalpilor de iluminat de pe marginea drumului, copacii ce strajuiesc strazile isi vor putea produce propria energie si vor lumina. Universitatea Cambridge a dovedit, deja, principiul arborilor luminiscenti care ar putea ajuta la economisirea energiei.

Cum va fi în România din punct de vedere climatic?

Nici în România nu va fi altfel, scrie climatechangepost.com. Scenariul pentru ţara noastră este cutremurător. Oamenii de ştiinţă spun că temperaturile vor fi din ce în ce mai mari şi că procesul a început deja. În ultimii 50 de ani, valorile medii au crescut cu 2˚C şi s-au înregistrat mai multe recorduri de temperaturi extreme.

Pe de altă parte, iernile vor fi mai friguroase decât ar fi normal.Precipitaţiile vor fi tot mai puţine, în special în vestul şi sudul ţării, inclusiv Delta Dunării şi Dobrogea. În schimb, în zona înaltă vor fi precipitaţii bogate, peste normele cunoscute. Pe de altă parte, în timpul iernii vor fi puţine zile cu ninsoare în sudul şi estul ţării. Toate acestea înseamnă secetă severă.

Un alt fenomen ne va afecta serios: vântul va sufla mult mai des cu viteze uriaşe. De asemenea, se vor înregistra frecvent valuri de căldură ce vor dura zile în şir, în special în sudul ţării.

Zeci de oameni de ştiinţă au arătat cum va fi viaţa pe Pământ până în 2100.

Peste 10 miliarde de locuitori vor suferi de foamete, secetă extremă, temperaturi mai ridicate cu 7-8 grade decât acum, fenomene meteo extreme. ”O moarte lentă, dar sigură”, au spus membrii Grupului Interguvernamental de Experţi asupra Climei (GIEC). Aceştia spun că încălzirea globală va cauza schimbări majore şi probleme uriaşe: nivelul oceanelor va creşte cu cel puţin un metru, astfel încât vor dispărea o mulţime de insule şi de peninsule, iar apa va înainta pe ţărmul continentelor.

Cea mai mare pădure tropicală, cea amazoniană, va fi distrusă pe jumătate în următorii 30 de ani, iar peste 2.000 de specii de arbori vor dispărea. Gheţarii de la Polul Nord se vor topi treptat, iar în anul 2030 nu se va mai vedea deloc gheaţă.

Foarte interesant și..  Premieră pentru România. Cercetătorii au aclimatizat aici un nou soi de pepene, de iarnă. Acesta este foarte rezistent la sezonul rece

Peste 30% din speciile de păsări care trăiesc aici vor muri, inclusiv pinguinul imperial, unul din simbolurile Antarcticii. În 2050, 70% din urşii polari vor muri de cald, iar în 2080 nu va mai fi nici unul în Groenlanda.

Surse selective: cotidianul.ro; gandul.ro; click.ro; stirileprotv.ro

Articole asemănătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.