Pictura este mică, doar 77 x 53 cm, iar culorile folosite sunt sumbre. Nici semnată, nici datată, lucrarea lui de Leonardo da Vinci a fost pictată pe lemn de plop.

Bănuim că a fost  realizată între anii 1503-1506, pentru că așa ne spune Giorgio Văsari (1511-1574), primul biograf al artistului, în lucrarea Viețile pictorilor, sculptorilor și arhitecților, publicată la Florenta în 1550. De fapt, Văsari este cel care a numit primul opera lui Leonardo Mona Lisa, care, până atunci, nu avea nicio denumire.

Ceea ce este evident, Mona Lisa  depășește  caracterul de portret al unei persoane, oricât de interesantă ar fi fost aceasta, și se ridică la valori generale și semnificații ample pe planuri multiple. Să încercăm, alături de cei mai recenți analiști ai tabloului, desigur, să deslușim misterele care planează încă asupra lucrării. și implicit, să vedem de ce este Mona Lisa așa de celebră.

Totuși, cum de este atât de celebră?

Dacă veți avea posibilitatea și curiozitatea de a vă află la Luvru în primele ore ale dimineții, atunci când se deschid porțile muzeului, veți trai următoarea surpriza: cohorta de vizitatori se va năpusti direct, fără alte escale, în camera Marii Doamne Gioconda, ignorând sute de alte capodopere, lăsând-o într-o tăcere fără brațe pe Venus din Milo și într-o zadarnică inaripare pe zeița ce întruchipează Victoria din Samothrace (acestea sunt în fapt cele trei Mari Doamne ale muzeului!).

Veți fi, fără să vreți, târâți de fluxul curioșilor, între care majoritatea au ochii subțiri, pielea gălbuie și se miră sonor, consonantic și cu gesticulație copilărească. De ce este Mona Lisa așa de celebră? Simplu, pentru că este „un tablou la fel de genial ca ecuația lui Einstein” – va spune Jean-Pierre Mohen, director al departamentului de patrimoniu al muzeului de pe Quai Branly. Tabloul va fi apreciat ca fiind, în același timp, simbol al artei și inspirație a kitschului.

Totuși, cum se explică faima sa incredibilă ? Iată o serie de posibile explicații :
Tehnică sfumato. Tabloul a fost pictat de un geniu care a inovat pictura folosind clarobscurul și tehnica sfumato. Pentru a obține imponderabilitatea carnațiilor, Leonardo a adoptat tehnică glacis-ului (culoare clară și transparentă aplicată în pictură pe o culoare mai densă și servind la redarea clarobscurului), precum primitivii flamanzi.

Acesta este modul în care a izbutit să sugereze transparența pielii. Artistul abandonează perspectiva geometrică, făcând saltul la perspectiva atmosferică. Prima perspectivă mai persistă, bineînțeles, prin cele două coloane prezente de fiecare parte a tabloului. Dar pictorul face să se ivească un lucru nou pentru vremea să: o perspectiva aeriană, cu lumina ce vine din cer și străbate straturile umede și albaștrii ale atmosferei.

Această problemă fizică – pătrunderea luminii solare spre lucrurile aflate în preajma noastră – devenise una dintre preocupările majore ale pictorului. Poate că acesta este adevăratul secret al surâsului Giocondei, dar și taina supremă a Pământului, a prezenței Soarelui și a luminii sale, misterul revelat al viziunii noastre asupra lucrurilor. La fel ca un mare om de știință, Leonardo reușește, prin intermediul percepției, să acceadă la un înalt nivel de explicare a lumii. Nu cu ajutorul cifrelor, ci al pensulei.

Dincolo de această ideală împăcare a științei cu arta (descoperită, iată, cu uneltele cele mai sofisticate), să aruncăm o ultimă privire spre Gioconda, de data aceasta cu ochiul liber: când ne uităm la ea, avem sentimentul că ne urmărește din ochi. Spectatorul este luat drept martor al unei prezențe vii, al unei ființe în mișcare, care însă, spre deosebire de cel ce o vede azi, are atributul eternității.

Freud explică „Mona Lisa” prin homosexualitatea și narcisismul artistului! Portretul Monei Lisa nu îl va lasă indiferent nici pe Sigmund Freud, care, intrigat de faimosul său zâmbet va încerca să îl intrepreteze. O astfel de analiză îl va determina să prezinte o teză potrivit căreia, zâmbetul Monei Lisa este o manifestare a subconștientului artistului, legată de înstrăinarea de mama sa, la vârstă de patru ani.

Este de fapt misteriosul zâmbet pe care chiar mama lui îl avea – un amestec între cumpătare și seducție. în plus, ceea ce însuși Văsari menționează, este faptul că primele schițe, primele încercări ale lui Leonardo reprezentau „chipuri de femei râzând sau zâmbind”.

Psihanalistul austriac va pune în evidență faptul că în general mamele homosexualilor erau cel mai adesea femei cu un caracter energic, care se impuneau în fata barbatului, degradând în acest mod rolul sau în postura de tată; acolo unde tatăl lipsea sau atunci când dispărea prematur, fiul era aproape total pus sub influența feminină.

în unele cazuri, după acest stadiu preliminar intervine o a doua etapă, pe parcursul căreia, dragostea pentru mamă nu poate urma un curs firesc și conștient, ci se transformă în refulare. Băiatul refulează dragostea pentru mama sa, translatându-se în locul ei, identificându-se cu aceasta. Devine astfel homosexual; deseori, această „tendință” vine cu o completare – narcisismul.

Considerații științifice afirmă cu certitudine că cel care a devenit homosexual pe această cale rămâne în inconștient fixat pe imaginea mamei sale. Potrivit lui Freud, aceeași explicație este aplicabilă și în cazul lui Leonardo. Relația cu mama sa nu îi va fi propice dezvoltării sale ulterioare – îi va determina o permanentă frustrare fată de femei; prin natura ocupației sale, va încerca de nenumărate ori să realizeze o glorificare a maternității și să readucă prin personajele sale zâmbetul care îi marcase copilăria – straniu, fermecător, enigmatic și imobil.

Furtul din 1911. Acest eveniment i-a adus lucrării o publicitate imensă, opera devenind și mai adulată de presă. întreagă lume a urmărit cu sufletul la gură toată povestea.

Pe de altă parte, misterele identității sale sunt o parte esențială a interesului pentru ea. Chipul din tablou este încă „neidentificat” și astfel lucrarea continuă să se prezinte ca tărâm al infinitelor variații de opinie. Probabil aceste variații alimentează discret faima lucrării, dincolo de realizarea ei remarcabilă. Căci, de fapt, Mona Lisa este ceea ce fiecare vrea să fie.

Sursa: historia.ro