duminică, martie 16, 2025

INFORMAȚIA înseamnă PUTERE

De ce este periculoasă cafeaua de la automat? Ce conține această băutură preferată de mulți oameni grăbiți?

Comandată de la aparatele montate la serviciu, reprezintă o variantă comodă şi ieftină de a savura cafeaua. Această băutură diferă foarte mult de cafeaua pe care o facem noi acasă.
Pe aparatele de cafea scrie ce conţine fiecare băutură.

Astfel, putem afla dacă este cafea solubilă sau naturală. Nutriţionistul Marius Călinici declara, într-un interviu acordat publicaţiei Adevărul, că cea mai bună este cafeaua naturală.

„Cafeaua naturală, măcinată, conţine inclusiv părţile lemnoase ale boabei, bogate în acid cafetanic, responsabil de modificările de tranzit intestinal pe care le produce cafeaua. Cafeaua solubilă este mult purificată din acest punct de vedere, aşa că nu mai produce acel efect benefic pentru tranzitul intestinal. Mai mult, implică şi riscul supradozării, o concentraţie prea mare de cafeină putând duce la palpitaţii şi creşteri tranzitorii ale tensiunii arteriale”, a spus el.

În cazul băuturilor care conţin „lapte” problema este complexă, pentru că acest cuvânt nu este corect folosit. Nu este „lapte” ci o cremă pudră cu gust de lapte, care are lapte praf degresat, sirop de glucoză, grăsime vegetală, praf de zer, proteine din lapte, agent de îngroşare, stabilizator.

„Ciocolata caldă” de la automat este de fapt un produs care conţine zahăr, pudră de cacao, lapte praf degresat, lactoză, grăsime vegetală, proteine din lapte, arome, stabilizator.

Ingrediente similare se regăsesc şi în compoziţia altor băuturi care conţin „lapte”: cafea cu lapte, cappuccino, mochaccino. Ingredientele sunt: sirop de glucoză, grăsime vegetală hidrogenată, proteine din lapte, stabilizatori (fosfat dipotasic şi polifosfat sodic), emulsificatori (mono şi digliceride ale acizilor graşi şi esteri mono şi diacetil tartrici ai mono şi digliceridelor cu acizi graşi), antiaglomerant (fosfat tricalcic) şi colorant (betacaroten).

Foarte interesant și..  Român care a construit mașina viitorului. Folosește aerul comprimat și atinge viteze extraordinare

Băuturile acestea mai pot avea în conținut urme de soia, gluten sau ţelină. Consumate ocazional, nu sunt periculoase. Pentru unii reprezintă un factor de risc deoarece conţin multe E-uri (arome, stabilizatori, agent de îngroşare) şi ingrediente cu potenţial alergen.

Citeste mai mult: adev.ro/o1k319

Articole asemănătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.