vineri, octombrie 11, 2024

INFORMAȚIA înseamnă PUTERE

Un tren din Japonia circulă zi de zi pentru un singur pasager ce merge la școală

În gara Kami-Shirataki, situată în nordul insulei Hokkaido din Japonia, opresc în fiecare zi doar două trenuri, conform unui orar special, precizează CCTV News.

Totul a început în urmă cu trei ani, când Compania de Căi Ferate din Japonia a decis să-şi suspende serviciile în această zonă din cauza numărului foarte scăzut de călători. Asta până când au observat că o tânără încă foloseşte trenul pentru a ajunge la școală.

Când compania a aflat acest lucru, a decis să păstreze gara în funcţiune până când adolescenta va absolvi liceul. Mai mult decât atât, traseul trenului a fost prelungit cu câteva mile, iar orarul a fost organizat în conformitate cu programul fetei.

Orarul trenurilor în gara Kami-Shirataki.
Orarul trenurilor în gara Kami-Shirataki.

Vestea cu privire la eforturile pe care guvernul japonez le face pentru această tânără fată a fost primită cu entuziasm în rândul oamenilor. „Cum să nu mă sacrific pentru această ţară, când guvernul face asta doar pentru mine?” se menţionează într-un comentariu de pe pagina de Facebook a unei televiziuni japoneze. „Aceasta este semnificaţia unei bune guvernări implementate chiar la nivelul primar. Fiecare cetăţean contează. Niciun copil nu este neglijat!”.

Potrivit CITYLAB, Japonia se confruntă cu o criză demografică. Numărul mic al naşterilor, îmbătrânirea populației și posibilitatea de a pierde o treime din populaţie până în 2060, sunt factori care au contribuit la criza apărută în sistemul feroviar al țării. Stația Kami-Shirataki, care se află într-o zonă rurală din Hokkaido, a pierdut aproape 20 de linii de cale ferată, în ultimele decenii,  raportează Fortune.

Cu toate acestea, în mijlocul problemelor  feroviare rurale japoneze, străluceşte această iniţiativă demnă de lăudat a Companiei de Căi Ferate ale cărei eforturi au ajutat o tânără să meargă la şcoală şi să-şi continue studiile.

Interesul japonezilor pentru educaţie este bine cunoscut în întreaga lume. În Japonia, singura persoană care are privilegiul de a nu se înclina în faţa împăratului este dascălul. Asta pentru că, în concepţia niponă, fără dascăli nu pot exista împăraţi.

Articole asemănătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.