Cele mai vechi instrumente muzicale, inventate cu mii de ani în urmă, arată că istoria muzicii coincide cu cea a civilizaţiei, că muzica a avut un impact profund asupra modului în care s-au format gândirea şi sensibilitatea umană.

Încă de la începuturi, oamenii au intuit că materia, lumea concretă, Universul au fost create și se manifestă “muzical” – copacii vibrează, scoţând sunete adânci, asemănătoare unei orgi, florile murmură într-un mod tainic, doar de ele știut, stelele emit tonuri înalte, uneori stranii, iar echilibrul Universului este susținut de “Euritmie” (în greceşte, “ritm bun”), expresia supremă a armoniei cosmice, fapt confirmat de cercetările ştiinţifice moderne.

Mesopotamienii, în antichitate, erau convinşi, aşa cum au consemnat în diverse documente, că “vocile” stelelor se uneau într-un impresionant imn cosmic, iar Pitagora, filosoful şi matematicianul grec, care experimentase fenomenul clarauditiei, credea şi el că “muzica sferelor” există şi că omul poate simţi plenitudinea vieţii şi voinţa divină, racordându-se la aceste ritmuri.

Johanes Kepler, genialul astronom şi matematician renascentist, susţinea, la rându-i, că “Marele Arhitect” a dăruit fiecărei stele un “suflet”, sub forma unuiritm muzical.

Probabil că fiinţa umană, de-a lungul evoluţiei sale, a fixat în subconştient fascinaţia pentru ritmurile muzicale şi de aceea rezonăm cu anumite acorduri, ne emoţionăm sau ne simţim plini de energie pe ritmurile favorite.

Pe de altă parte, este o evidenţă că nu există cultură, colectivitate, popor care să nu-şi fi dezvoltat, mai devreme sau mai târziu, propriul sistem muzical, adaptându-l la gusturile, sensibilitatea, necesităţile, modul de a fi sau de a gândi, ceea ce a făcut ca muzica, mai mult decât alte arte, să fie puternic marcată de specificitatea unei anume civilizaţii. Astăzi, de pildă, oricine poate recunoaşte, fără a…