marți, aprilie 22, 2025

INFORMAȚIA înseamnă PUTERE

Descopera.ro. exercițiile fizice încetinesc percepția asupra timpului!

O sesiune de 10 minute pe bicicletă ar putea părea realizabilă înainte de a porni cronometrul, dar atunci când corpul tău se pune în mișcare, acele secunde par să dureze mai mult decât în mod normal, potrivit unor noi experimente.

Studiul a fost efectuat de psihologi din Marea Britanie și Olanda. Autorii susțin că sunt primii care ,,demonstrează în mod concludent că percepția timpului încetinește în timpul exercițiilor fizice„, indiferent de cât de intens sau competitiv este mediul.

Condusă de Andrew Mark Edwards de la Universitatea Canterbury Christ Church din Marea Britanie, echipa a efectuat experimente la care au participat 33 de adulți activi, bărbați și femei, cărora li s-a cerut să ghicească momentul în care o perioadă de timp de 30 de secunde se încheia, fără ajutorul unui ceas, ci doar al propriului cronometru intern.

În repaus, participanții au crezut că cele 30 de secunde s-au terminat puțin mai târziu decât ticăitul real al ceasului. Cu alte cuvinte, timpul părea că ,,zboară”.

Dar atunci când participanții au urcat pe o bicicletă staționară pentru un contratimp de 4 kilometri,…

Citeste articolul integral pe descopera.ro

Foarte interesant și..  Problema alimentării cu apă potabilă, în întreaga lume, ar putea fi rezolvată cu ajutorul acestei plante

Articole asemănătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.