Descoperirea care poate revoluționa medicina vine din spațiu: lipsa gravitației ucide celulele canceroase. În experimentele făcute pe Pământ, 80 până la 90% dintre tumorile maligne au murit, după o singură zi, în condiții de microgravitație, acest lucru întâmplându-se în lipsa oricărui alt tratament. Acestea sunt rezultatele obținute recent de cercetătorii australieni. Pasul următor este studierea acestui fenomen pe Stația Spațială.
Joshua Chou, specialist în ingineria biomedicală, a început să studieze celulele canceroase după ce mai mulți apropiați s-au îmbolnăvit de această maladie. A testat până acum cu succes patru tipuri de cancer, din diferite părți ale corpului: sân, ovare, plămâni și nas.
„Studiul meu este în domeniul mecano-biologiei celulare și se concentrează pe înțelegerea modului în care celulele din corp percep gravitația și forțele mecanice. Cancerele sunt foarte sensibile la mediul care le înconjoară și de aceea pot forma tumori, pentru că numeroase celule canceroase se unesc. Așa că m-am gândit că în cazul în care celula canceroasă își pierde capacitatea de a simți mediul înconjurător, cum ar mai putea forma tumori? Ca să pot face acest lucru, am creat un dispozitiv microgravitațional, care practic să simuleze un mediu cu gravitație 0, și așa am putut face acest test. Am aflat că patru tipuri diferite de cancer au dispărut în decursul a 24 de ore în acest mediu microgravitațional. Acest lucru a întărit ipoteza că aceste cancere au ceva în comun și anume capacitatea de a simți mediul înconjurător”, a explicat Joshua Chou, specialist în ingineria biomedicală.
Peste 50.000 de români mor în fiecare an de cancer, ceea ce înseamnă o medie de 140 de oameni în fiecare zi.
Specialiştii din România cred că va creşte numărul ieșirilor în spațiu tocmai pentru a trata bolnavii de cancer.
Alexandru Mironov, realizator Digi World și scriitor de literatură SF, vorbește chiar despre posibilitatea apariției unor spitale cosmice nu peste foarte mult timp.
Medicii oncologi își păstrează însă anumite rezerve în legătură cu această descoperire, care poate fi revoluţionară.
Daniela Vasile, medic primar oncolog, și Alexandru Mironov au vorbit la Digi24 despre importanța și consecințele acestei descoperiri făcute de doctorul Joshua Chou.
Daniela Vasile, medic oncolog: Ceva ne scapă, dar probabil că suntem aproape de adevăr
Daniela Vasile, medic primar oncolog: Celulele canceroase sunt niște celule anormale, care se înmulțesc necontrolat și pe urmă se răspândesc în organism. Pe lângă tot ce știm, biologie moleculară, biochimie etc, dl. dr. Chou ne spune că ar fi acolo niște forțe mecanice, în condiții de gravitație, între aceste celule maligne. Iar în condițiie de microgravitație, adică atunci când forța gravitațională este aproape de zero, aceste forțe mecanice ar dispărea și în momentul în care ele nu s-ar mai „simți” unele pe celelalte, atunci nu se mai pot aduna/agrega și atunci răspândirea lor ar fi mult mai lentă.
Dl. dr. Chou spune însă că nu este ca un glonț de argint pentru cancer, ci va veni în completarea celorlalte tratamente.
Ideea aceasta de microgravitație nu este enunțată pentru prima dată. Dna profesor Daniela Grimm din Germania a lansat-o pentru prima dată în 2002 cu niște celule canceroase de tiroidă. A analizat atunci, tot așa, în condiții de microgravitație, dar pe un clinostat, nu pe centrifugă, cum a făcut dl. dr. Chou, ce se întâmplă cu aceste celule canceroase. Multe dintre ele au murit și de asemenea, stroma, adică mediul care le leagă pe ele, matrixul celular, și acela a suferit niște modificări. Dna. profesor atunci a plecat de la ideea că astronauții care stau ceva timp în spațiu se confruntă cu hipotiroidism și a vrut să vadă ce se întâmplă cu celulele acestea tiroidiene, dacă ele suferă niște modificări în condiții de microgravitație.
Experimentele care se fac pe celule canceroase în laboratoare pe Pământ nu sunt la fel cu cele care se fac în spațiu, în condiții de 3D, pentru că celula, în organismul uman, este în condiții de 3D, adică tridimensional. Acolo se exprimă cel mai bine hidrocarbonații, proteinele, genetica ei. În condiții de Terra, se pare că se folosește acest temen de aplatizare a celulelor canceroase, deci ceva ne scapă și probabil că dr. Chou este aproape de adevăr.
Citeşte continuarea pe digi24.ro