joi, decembrie 5, 2024

INFORMAȚIA înseamnă PUTERE

Descoperirea din Oceanul Pacific arată că omenirea nu mai are nicio şansă să supravieţuiască, dacă nu face ceva acum. Are de două ori dimensiunile statului Texas şi cântăreşte cât 500 de avioane Jumbo Jet. „Cum a fost posibil să se ajungă aici?”

The Great Pacific Garbage Patch, cea mai mare „insulă” de gunoi din oceanele lumii, a ajuns să aibă dimensiuni de două ori mai mari decât cele ale statului american Texas, adică aproximativ 1,55 milioane de kilometri pătraţi. Aceasta se află la jumătatea distanţei dintre California şi Hawaii, în Oceanul Pacific.

Potrivit unui studiu publicat de organizaţia Ocean Cleanup Foundation, cel mai complex pe această temă, toate gunoaiele sunt concentrate de curenţii marini într-o zonă centrală. Aceasta nu este alcătuită dintr-o masă solidă, ca o insulă, şi include 88.000 de tone de gunoi şi 1.800 de miliarde de bucăţi.

La realizarea studiului au colaborat şase universităţi şi o companie care a studiat zona din aer, transmite Go4it.

Pe planetă există cinci astfel de „colecţii” masive de gunoi în oceane, dar aceasta este cea mai mare. Cercetătorii lucrează cu Agenţia Spaţială Europeană (ESA) pentru a face fotografii din spaţiu ale acestor zone poluate.

Până acum niciun guvern nu a intervenit pentru curăţarea acestor gunoaie. Acestea se află în apele internaţionale.

Foarte interesant și..  Ultimul plan al lui Ceauşescu era oprit definitiv de Revoluție. Experimentul ar fi provocat transformări imense în România acelor vremuri

Articole asemănătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.