Connect with us

Stiinta si mister

Descoperirea extraordinară a lui Masaru Emoto: apa ne înregistrează gândurile

Published

on

„Gândurile şi sentimentele influenţează direct structura materiei fizice” – aceasta este concluzia japonezului Masaru Emoto, în urma cercetărilor sale recente.

El a observat că apa înmagazinează toate informaţiile transmise ei sub formă de energie (hado) din mediul înconjurător. Ştiinţa confirmă astfel ceea ce tradiţiile spirituale susţin de milenii: suntem responsabili de raiul sau de infernul în care trăim.

Cercetările dr. Masaru Emoto l-au condus la definirea conceptului de „hado”, un cuvânt care este din ce în ce mai des folosit chiar şi în conversaţiile uzuale de către japonezi. Cuvântul „hado” este alcătuit din două ideograme kanji, ha şi do, care înseamnă respectiv undă şi mişcare. Prin urmare, hado este modelul vibraţional intrinsec existent la nivelul atomic al materiei, fiind considerat drept cea mai mică unitate de energie.

Hado este energia asociată conştiinţei umane, după definiţia dr. Masaru Emoto. Cercetând această energie, el a ajuns la concluzia că gândurile şi sentimentele modelează realitatea fizică. Inspirat fiind de rezultatele unui om de ştiinţă american care a reuşit, cu ajutorul unui dispozitiv ce utiliza rezonanţa magnetică, să impregneze apa cu anumite informaţii benefice, curative, dr. Masaru Emoto a continuat cercetările în domeniul rezonanţei magnetice.
Din 1994, a început să studieze şi să fotografieze cristale de apă îngheţată. Aceste fotografii erau realizate cu ajutorul unui microscop plasat într-o cameră la -50°C. Rezultatele uluitoare au fost prezentate în cartea sa Messages from Water (Mesajele apei), care pune în evidenţă efectul conştiinţei umane (al diferitelor tipuri de energie hado) asupra apei.
Fotografiile din articol sunt preluate din această carte şi arată clar în ce mod structura cristalină a apei îngheţate reflectă calitatea ei, precum şi modificările acesteia datorită expunerii la diverşi factori externi: poluare, cuvinte, muzică, fotografii şi chiar rugăciuni.

Astfel, generând diferite energii hado prin cuvinte rostite sau scrise, sau prin muzică la care a fost expusă o aceeaşi probă de apă distilată, aceasta şi-a modificat structura în funcţie de energia primită.
Formele de hado pozitiv, de exemplu forţa sublim creatoare a artei şi a muzicii, au generat cristale geometrice, hexagonale, armonioase şi încântătoare. Interesant este că nu toate eşantioanele de apă au cristalizat.

Cele expuse unui hado negativ (cuvinte urâte, poze ale unor fiinţe malefice recunoscute, de ex., Hitler, poluare, muzică heavy-metal) au îngheţat în forme amorfe, ciudate şi dizarmonioase.

Astfel, chiar dacă toate tipurile de apă au aceeaşi formulă chimică, structura lor moleculară diferă considerabil, fapt demonstrat clar în aceste fotografii.

Înţelegem din aceasta că apa are un mesaj foarte important pentru noi. Ea este precum o oglindă, care ne reflectă întocmai starea interioară. Atunci când ne reflectăm chipul în ea, mesajul ei devine uimitor de clar, precum un cristal. Ştim că viaţa umană este în directă corelaţie cu calitatea apei, atât cea din corpul nostru cât şi cea din jurul nostru.

În lucrarea sa doctorul Emoto prezintă argumente concrete care demonstrează că bioenergia umană, energia gândurilor, cea vehiculată de cuvinte, ideile-forţă şi muzica, toate acestea influenţează structura moleculară a apei, aceeaşi apă care alcătuieşte în procent de 70% corpul unui om matur şi care acoperă în acelaşi procentaj planeta noastră. Apa este sursa esenţială a vieţii pe planetă, calitatea şi integritatea ei sunt de o importanţă vitală pentru toate sursele de viaţă.

Dr. Emoto a descoperit multe diferenţe fascinante în structurile cristaline ale apei provenind din diverse surse aflate în anumite condiţii. Spre exemplu, apa de munte şi de izvor a dezvăluit în structura ei cristalină frumoase modele geometrice. În schimb, apa toxică şi poluată din zonele industriale suprapopulate sau apa stagnantă din puţurile de apă sau lacurile de acumulare a cristalizat în forme distorsionate, aleatoare şi dizarmonioase.

Un alt domeniu de studiu al doctorului Emoto l-a constituit meloterapia, de aceea el a urmărit efectele muzicii asupra structurii cristalelor pe care apa le formează prin îngheţare. El a plasat timp de câteva ore apă distilată într-o eprubetă între două boxe şi apoi a fotografiat cristalele obţinute prin îngheţarea acelei ape. După ce a înregistrat modurile în care apa a reacţionat la diferitele condiţii de mediu, la poluare şi la diferitele genuri de muzică sau sunete, echipa doctorului Emoto şi-a orientat cercetările spre a vedea modul în care gândurile şi cuvintele afectează formarea cristalelor de apă netratată, distilată. Ei au aplicat pe eşantioanele de apă bucăţi de hârtie cu diverse cuvinte scrise pe ele, lăsându-le aşa timp de o noapte.

Aceeaşi procedură a fost aplicată folosindu-se numele unor persoane decedate, care au avut o anumită influenţă în istoria omenirii. Fotografiile obţinute după îngheţarea eşantioanelor de apă ce fuseseră expuse acestor influenţe au demonstrat incredibilele răspunsuri ale apei, ca entitate vie şi inteligentă, la emoţiile şi gândurile înscrise în câmpul morfic al umanităţii.

Concluzia generală a fost de necontestat: apa preia cu uşurinţă vibraţiile şi energia mediului în care se află. Descoperirile extraordinare ale dr. Masaru Emoto reprezintă un valoros instrument şi o dovadă incontestabilă care ne poate transforma percepţia asupra noastră şi asupra lumii în care trăim.

Avem acum dovada şi explicaţia faptului că apa poate vindeca şi poate transforma în bine viaţa planetei, prin gândurile pe care alegem să le întreţinem în mentalul nostru şi prin modurile în care aplicăm aceste gânduri.”

RECOMANDARE
Gheata se retrage rapid din zona arctica si iese la iveala un peisaj nevazut de 120.000 de ani. Au inceput sa creasca si plante!

Sursa: dzr.org.ro

 

loading...

Stiinta si mister

Obiectul interstelar care i-a lăsat perplecşi pe specialişti. Ipoteza surprinzătoare lansată de doi savanţi de renume

Published

on

By

La finele anului trecut, astronomii americani au detectat, în premieră, un asteroid interstelar. Botezat „Oumuamua” (Mesagerul, în limba hawaiană) sau 1I/2017 U1, obiectul a provocat controverse în lumea academică, iar numeroşi astronomi şi oameni de ştiinţă s-au întrebat dacă nu cumva este vorba despre o navă extraterestră.

Observaţia a fost făcută prin Telescopul de Supraveghere panoramică şi Sistemul de Răspuns Rapid 1 din Hawaii pe 19 octombrie 2017 şi a stârnit dezbateri aprinse în rândul savanţilor. În timp ce unii dintre ei consideră că acest obiect interstelar este un asteroid, alţiisunt de părere că ar fi vorba despre o cometă. Însă există şi alte opinii. Universe Today scrie că au existat voci care au susţinut că Oumuamua ar putea fi o navă interstelară, iar cercetătorii au decis să monitorizeze obiectul, pentru a vedea dacă acesta emite semnale radio. Printre cei care susţin această ipoteză se numără şi doi savanţi de la Centrul Harvard-Smithsonian pentru Astrofizică. Abraham Loeb este directorul Institutului pentru Teorie şi Calcul al Centrului Harvard-Smithsonian pentru Astrofizică, profesor la Universitatea Harvard şi preşedinte al comisiei pentru proiectul Breakthrough Starshot, ce doreşte să dezvolte o navă cu pânză solară care să ajungă în Alfa Centauri, iar Shmuel Bialy este cercetător postdoctoral la Harvard.

Cei doi au realizat un studiu în care susţin că Oumuamua ar putea fi o navă interstelară, eventual una aflată în derivă, care pluteşte în spaţiu.

Multe observaţii, dar şi mai multe semne de întrebare

Iniţial, astronomii care au monitorizat obiectul spaţial prin intermediul telescopului Hubble au emis ipoteza că Oumuamua pare să aibă o densitate ridicată, ceea ce ar indica faptul acesta ar avea o compoziţie metalică sau de rocă. O altă echipă de astronomi, care a monitorizat obiectul şi a analizat imaginile captate prin telescopul Hubble, a semnalat comportamentul neaşteptat al acestuia. Cercetătorii au anunţat că, în loc să încetinească, Oumuamua şi-a sporit viteza. Potrivit acestora, cea mai probabilă explicaţie ar fi fost că obiectul observat a pierdut din materia de la suprafaţă din cauza căldurii solare. Eliberarea acestui material, similară cu comportamentul unei comete, i-ar fi dat impulsul necesar pentru a obţine o importantă creştere de viteză.

Cei doi cercetători de la Centrul Harvard-Smithsonian au comentat aceste observaţii şi au contrazis teoria conform căreia Oumuamua ar fi mai degrabă o cometă. „Dacă Oumuamua a fost o cometă, de ce nu a emis gaze când era în cea mai apropiată poziţie de soare?”, au comentat Bialy şi Loeb. Cei doi au citat şi un alt studiu, care arată că dacă emisia de gaze ar fi fost responsabilă pentru acceleraţie, atunci ar fi provocat şi o evoluţie rapidă a rotaţiei lui Oumuamua, lucru ce nu a fost observat.

Explicaţiile lui Loeb şi Bialy

Abraham Loeb şi Shmuel Bialy iau în considerare posibilitatea ca Oumuamua să fie o „pânză solară”, o formă de navă spaţială care se bazează pe presiunea radiaţiei ca să genereze propulsie, exact la fel cum încearcă proiectul Breakthrough Starshot. Cei doi cred că această pânză solară ar putea fi trimisă de altă civilizaţie pentru a cerceta sistemul nostru solar şi a căuta forme de viaţă.

Potrivit Universe Today, Loeb şi Bialy au găsit o posibilă explicaţie şi pentru faptul că Oumuamua nu a emis niciun semnal radio de răspuns pe timpul monitorizării. Obiectul ar putea fi o navă defunctă care pluteşte sub influenţa gravitaţiei şi a radiaţiilor stelare, asemănătoare cu resturile de la epavele plutitoare în ocean. De altfel, într-un articol publicat în Scientific American, Loeb a scris că Oumuamua ar putea fi „primul caz cunoscut al unei relicve artificiale care a plutit în sistemul nostru solar din spaţiul interstelar”. Savantul de Harvard a punctat afirmând şi că „Această oportunitate creează o bază potenţială pentru o nouă frontieră a arheologiei spaţiale, şi anume studierea relicvelor din civilizaţiile anterioare din spaţiu.” Acelaşi Abraham Loeb a mers mai departe, explicându-le celor de la Universe Today că nu este exclus ca Oumuamua să se fi aflat într-o misiune de recunoaştere. Deşi cei doi oameni de ştiinţă admit că studiul lor nu are cum să răspundă la toate întrebările şi că nu pot să demonstreze în totalitate faptul că Oumuamua ar fi o navă extraterestră.

RECOMANDARE
Gheata se retrage rapid din zona arctica si iese la iveala un peisaj nevazut de 120.000 de ani. Au inceput sa creasca si plante!

Citeste mai mult: adev.ro/pkfhsg

loading...
Citește mai departe>>

Ultimele articole

Alte recomandari

Loading...

Facebook

Cele mai citite articole din ultima săptămână

*** Infoalert.ro este un site ce cuprinde articole de presă preluate din diverse surse interne și externe. Majoritatea articolelor conțin link-uri către sursa lor originală, diverse site-uri informative din Romania sau de peste hotare.*** ***


Vă stăm oricând la dispoziție cu întrebări și sugestii la contact@infoalert.ro sau lăsându-ne un mesaj pe pagina noastră de Facebook
Copyright © 2018 *INFOALERT.RO * Unele drepturi rezervate***