Cat cântărește sufletul? Aceasta întrebare a pus pe jar o parte a laturii științifice. Si drept urmare s-au făcut multe experimente pentru a afla răspunsul la aceasta întrebare. Pana si cinematografia a pretins într-un film ca a reușit sa găsească răspunsul, dar lucrurile nu sunt asa de simple precum par.

Tema sufletului a preocupat cu intensitate, de-a lungul secolelor, atât știința, cât şi filozofia. Un doctor american susține că sufletul ar cântări 21 de grame, iar alți oameni de știința sunt convinși că au dovada că sufletul chiar există.

În anul 1907, doctorul american Duncan McDougal din Haverhill, Massachusetts,  a cântărit trupurile a şase pacienţi bolnavi de tuberculoză în fază terminală pentru a observa dacă părăsirea sufletului în momentul morţii are vreun impact asupra greutăţii corporale. În urma acestui experiment, echipa de cercetători condusă de McDougal a stabilit că în momentul morţii fiecăruia din cei 6 subiecţi umani, greutatea corporală a acestora a scăzut, invariabil, cu 21 de grame. Doctorul a repetat experimentul pe 15 câini, la care nu a înregistrat nici o schimbare de greutate în momentul morţii.

In anii 1940, cercetatorul dr. R.A. Watters, directorul Fundatiei pentru Cercetare Psihologica Bernard William Johnston (Reno, Nevada) a dezvoltat o teorie incredibila. Acesta a presupus ca sufletul uman sau animal exista într-o stare intermediara in spațiul intraatomic, adică intre atomii celulelor umane. Dupa mai multe experimente ce au avut ca subiect o lăcusta, acesta a observat ca in momentul morții lacustei s-a observat o mica umbra. Experimentele au continuat pe alte animale iar rezultatele au fost concludente.

La moartea fiecarui animal aparea cate o umbra ce lua forma animalului. Aparitia acestei umbre dura cate 8 ore. Daca animalul isi pierdea doar cunoștința, fiind resuscitat mai târziu, umbra nu mai apărea.Experimente au mai avut loc pe aceasta tema si înainte de anii 40.

In anii 20, medicii olandezi Malta si Van Zelst au pretins ca omul deține un corp eteric care are posibilitatea de a se extinde cu 1,26 mm si de a se contracta cu 8 mm. Asta datorita faptului ca atomii care alcătuiesc corpul eteric sunt foarte mici si separați si au o densitate de 176 de ori mai mica decât cea a aerului si cântăresc împreuna 69,5 grame. Conform celor doi medici olandezi, trupul subtil ar fi compus din plasma de densitate scăzuta.

Experimentele nu au rămas doar la stadiul anilor 20 sau 40, ele au continuat dar rezultatele nu au fost făcute publice. Totuși in anul 1988, revista Noetic Science a condus o serie de experimente pentru a concluziona ca sufletul uman cântărește nu mai putin de 0,01 grame. Cercetările au fost făcute pe 200 de muribunzi si au fost efectuate de către niște specialiști germani. S-a constatat ca fiecare subiect pierdea după moarte aceeași greutate… 0,01 grame.

Cu privire la acest studiu au apărut si criticile. Iar unul dintre cei care criticau acest studiu a fost Gerard Voisart, un mare patolog francez, care presupunea ca diferența de greutate dintre un trup viu si unul mort consta in aerul care părăsește plămânii. Cercetătorii germani in schimb luaseră in calcul acest fapt când au făcut calculele.

Dr Fisher, unul dintre conducătorii echipei de cercetători ai acestui experiment a declarat: „Singura posibila explicație a acestei schimbări bruște de greutate ar fi aceea ca noi am măsurat pierderea sufletului uman sau a unui fel de forte vitale”.

Dr. Becker Mertens a pretins in revista germana „Horizon” ca singura concluzie logica ar fi aceea ca sufletul uman exista si acesta ar avea o greutate si anume 0,01 grame. „Provocarea din fata noastra este aceea de a afla din ce este compus sufletul; acum, noi înclinam sa credem ca el este un fel de energie”.

„Dacă oamenii care credeau în înviere se bazau în exclusivitate pe credinţa în capacitatea lui Dumnezeu de a făptui un act miraculos, credința în suflet s-a bazat mereu pe raţiune. Filozofii din Grecia Antică acceptau ideea de suflet deoarece considerau că este cea mai bună explicaţie pentru o serie de fenomene empirice“, notează filozoful Stephen Cave în cartea sa, „Immortality”.

Doi oameni de ştiinţă, doctorul american Stuart Hameroff şi fizicianul britanic Sir Roger Penrose, recunoscuţi la nivel mondial, susţineau în 2012 că au dovada că sufletul chiar există. Ei au dezvoltat o teorie cuantică, potrivit căreia sufletul uman este conţinut de nişte celule numite microtubuli, care se află la rândul lor în creier. Starea noastră conştientă este astfel rezultatul efectelor gravitaţiei din microtubuli. Când un om se află în pragul morţii, microtubulii îşi pierd starea de fapt, dar informaţia din ei nu se distruge, ci se împrăştie. Cu alte cuvinte, sufletul nu moare, ci se reîntoarce în spaţiu.

Un fizician de la Universitatea California, Berkeley, Henry Stapp, susţine că existenţa sufletului se încadrează în legile fizicii. În lucrarea sa „Compatibilitatea teoriei fizicii contemporane cu supravieţuirea personalităţii“, fizicianul afirmă că „îndoielile puternice cu privire la supravieţuirea personalităţii, care s-au bazat exclusiv pe convingerea ca, postmortem, supravieţuirea este incompatibilă cu legile fizicii, sunt nefondate“. „Nu este adevărat să spunem că existenţa sufletului este neştiinţifică“, consideră Henry Stapp, potrivit The Epoch Times.

Fizicianul consideră că „nu este în contradicţie cu legile fizicii ca personalitatea unei persoane decedate să poata fi ataşată unei persoane care trăieşte, ca în cazul aşa-zisei posesii a spiritului“. Sufletul – o substanţă reală Perspectiva creştină asupra sufletului este bazată atât pe învăţăturile Vechiului, cât şi ale Noului Testament. După învăţătura creştină, sufletul este o substanţă reală, vie, imaterială sau spirituală şi nemuritoare. El străbate prin trupul material şi este legat de el, dar transcende materialitatea trupului.

„Oricine are suflet, dar depinde ce faci cu el, despre asta este vorba. Suflet înseamnă un suflu, cu cât eşti mai puternic cu atât acel suflet se manifestă. Este viaţa aceea care este mai tare sau mai moale. Păi, Satana nu are suflet? Încă ce suflet de puternic, te ia pe sus”, spune cunoscuta scriitoare severineană Ileana Roman. El este „cineva“ nu numai „ceva“, tocmai datorită sufletului său.

Omul este cineva prin acest substrat înzestrat cu conştiinţa şi cu capacitatea de reacţii conştiente şi libere. Sufletul omului, nu-l putem defini în esenţa lui, ci îl putem doar descrie în manifestările lui, ca fapt  esenţial  care face pe om un subiect conştient şi voluntar, unic şi de neînlocuit.

Ce se întâmplă cu sufletul omului după moartea trupului? Se spune că sufletul are nevoie de anumite etape pentru a ajunge pe lumea de apoi. Cei care au experimentat moartea clinică susţin că imediat după fenomenul morţii, sufletul se ridică spre cer, pentru ca mai apoi să treacă printr-un tunel. Dincolo de tunel, se vede o lumină puternică spre care se îndreaptă sufletul. Odată ajuns la această lumină puternică, se poate spune că sufletul a ajuns acasă, loc unde se întâlneşte cu anumite persoane dragi.

Surse selective: Adevarul.ro;  diane.ro